Loredana Goagă, UNATC, Teatrologie, anul II
Studenţii secţiei Teatrologie, anul II, ai UNATC Bucureşti, au dat o mână de ajutor la realizarea primei ediţii a Gong-Fest, desfăşurat la Reşiţa. Revista Yorick găzduieşte în secţiunea Yorick studenţesc, destinată practicii teatrale, o încercare de a reflecta această manifestare.
„Să lingem zidu” sau „Fetița cu bricheta” un monodialog scris de Victor Cilinca, un spectacol de tip întâlnire. Întâlnire cu textul, cu cei doi actori (Andrada Samoilă și Ionuț Ghinea) și regizorul Dan Mirea, de altfel și organizatorul festivalului Gong Fest Reșița. Pe lângă toate acestea te întâlnești cu tine, și asta nu se întâmplă atât de des, mai ales în teatru.
Spectacolul a fost la prima ieşire în fața publicului, a fost o Premieră şi, n-am să mă feresc s-o recunosc, foarte reușită. De ce? Pentru că s-a jucat într-un pub reșițean, cu un public care nu este obișnuit să vadă teatru într-un astfel de spațiu, s-a jucat cu teamă, iar actorii și noi, spectatorii, am fost împreună pe o muchie. Existau, desigur, două variante: să fie bine sau nu. Aștepți să se întâmple una din cele două posibilități și ești prins cu totul într-un vârtej tensionat, domolit cumva de acordurile muzicii Iuliei Gușatu care a însoțit fiecare scenă, până la final.
V-o amintiți pe fetița cu chibrituri? „Aia a mierlit, de proastă ce era. Da´ măcar n-a dat foc la casă, c-a aprins chibritele-n stradă! Că dacă le aprindea-n casă, îi învineţea tat-su…”
Fetița asta despre care vă vorbesc eu acum are o brichetă, o păpușă fără cap, un tată alcoolic care o bate, o înjură și o mamă depravată care o va parăsi… Poți să-i prezici viitorul acestui copil, nu?! Care sunt șansele să nu o afecteze tot ce i se întâmplă și a cui e vina? Poate a nimănui… poate că merităm toate lucrurile care ni se întâmplă, fără excepție. Simți că nu mai ai dreptul să te revolți.
Textul, în maniera în care este interpretat și gândit, îți anulează orice urmă de aroganță. Totul se întâmplă într-un cadru pictat în culorile lui Stendhal, roșu și negru. Pe o ramă goală de tablou poți vedea umbra conturată de lumina concentrică a unui reflector şi poţi urmări cum fetița devine adolescentă, femeie și mamă. O mamă distrusă, părăsită de soț și de propriul copil. A încercat, chiar a încercat să pară altceva, n-a acceptat că cineva a hotărât în locul ei să devină ceea nu voia. Și pentru asta, este pedepsită.
Ca un gest de recunoștință, ca o resemnare la final, fetița ce s-a făcut mare, are o valiză cu păpuși pe care le dăruiește spectatorilor, iar ultima păpușă e cea fără cap, și o păstrează pentru ea, apoi pleacă din scenă. Gestul ultim e acordul ei cu viața, dau mâna și se despart… rămâne ea însăși o păpușă hidoasă spânzurată de o draperie…
Textul lui Victor Cilinca e presărat cu indicații regizorale asemenea celor ale lui Beckett, iar regizorul spectacolului le-a rămas fidel în punctele esențiale. E un text extrem de interiorizat, scris parcă pe nisipuri mișcătoare și tocmai de aceea provocarea de a-l pune în scenă pare greu de asumat, atât pentru actori, cât și pentru regizor.
Cei doi actori au construit roluri cărora cu greu le-ai putea reproşa ceva. Ionuț Ghinea a interpretat trei personaje, trei vârste, tânărul adolescent, soțul şi tatăl bețiv, partitura, poate, cea mai delicată… şi pentru că replicile lui sunt doar câteva.
În opoziție cu el, Andrada Samoilă a spus multe și „a avut multe de spus”. În prima parte, a lăsat sentimentul că textul îl spune în gol, că e mult și greoi şi sufocant… Am avut senzația că nu se leagă o relație între cele două personaje, mai ales în scena dintre fetiță și tatăl beat. Numai că excat asta era reacţia urmărită… Fetița vorbea singură de fapt, pentru că tatăl nu o asculta, pentru că era beat. Ea-i vorbește unui zid, zid care se dărâmă la sfârșit. “Totu´ e să tragem în zid, să-l dărâmăm odată, să vedem cum e fără, să fim liberi să lingem zidul şi de pe partea ailaltă!”
Finalul spectacolului este tulburător şi are efectul unui pumnal înfipt adânc şi brusc: „Normal, cred c-am murit, dar tot atunci m-am trezit din somn, cu vis cu tot…”