Fiind vorba despre planeta Shakespeare….

Nimic mai natural decât realitatea ca în oferta repertorială a ediției a XI-a Festivalului Internațional „Shakespeare” să figureze spectacole și din alte zone decât cea a civilizației europene. Căci dacă e adevărat că Shakespeare este, poate cu mici, însă cum nu se poate mai justificate sincope temporale „contemporanul nostru”, mai mult decât orice alt scriitor, el este deopotrivă marele, veritabilul, incomparabilul dramaturg al Lumii.

Așa se face, cred, că Mokwha Repertory Company din Seul a fost prezentă la Craiova cu o incitantă montare a piesei Romeo și Julieta. Cu siguranță, scrierea nici cea mai bună, nici cea mai ofertantă, din perspectivă regizorală, dintre creațiile marelui Will, însă la fel de sigur definitiv situată printre cele mai populare. Dacă din motive, cel puțin pentru mine complet inexplicabile, în repertoriile românești cel mai frecvent apare A douăsprezecea noapte, Romeo și Julieta mi se pare scrierea shakespeariană cea mai deschisă spre universalitate. Fiindcă surprinde mai bine decât oricare alta puritatea iubirii dintre doi tineri care încă n-au depășit vârsta inteligenței. O iubire la fel de vulnerabilă, de în bătaia tuturor primejdiilor, fie ele reale sau numai artificial create și întreținute din motive revoltător de capricioase și de abuzive, indiferent dacă povestea se consumă și sfârșește tragic la București, la Moscova, la Londra, la New Delhi sau la Seul.

Scriind despre Romeo și Julieta în excepționalele lui Spectacole imaginare recent reeditate într-o superbă nouă ediție de sora regizorului, Viorica Samson Manea (Editura Eikon, București, 2018), marele Aureliu Manea făcea o observație care se potrivește perfect spectacolului regizat de Oh Tan-suk.„Patimile sunt oarbe și această lume ce nu cunoaște tihna, dansând sălbatic pe culmi ale abjecției, este mult prea vulgară pentru a adăposti o gingașă ființă a tandreței și iubirii. În jurul copiilor îndrăgostiți, se rotesc ca într-un joc de călușei imagini de satiri sălbatici, cuprinși de furie și având drept unic țel vărsarea de sânge. O furie tainică și neînțeleasă, o ură nemernică animă lumea unui mic orășel de provincie, ca și cum un blestem tribal își transmite efectul ereditar asupra unui grup uman înrăit. Oriunde întorci privirea, un spirit răufăcător îți face semn cu ochiul, ca și cum ar glumi cu chemarea la moarte. Ai impresia că oamenii și-au ieșit din minți ”.

Înrăirea și ieșirea din minți, despre care vorbea în formidabilul său eseu Aureliu Manea, se înfățișează în spectacolul lui Oh Tae-suk mai categorice ca niciodată. Iubirea dintre Romeo și Julieta, una complet neașteptată și ireductibil neconformă codurilor sociale parcă pe veci pietrificate – scenariul dramatic al spectacolului transferă acțiunea în ethosul specific lumii asiatice –  este percepută drept ofensă de o lume care cu nici un preț nu vrea să se împace cu posibilitatea reconcilierii. Puritatea dragostei dintre Julieta și Romeo, dragoste începută ca un fel de joacă, nu are nici cea mai mică șansă în confruntarea cu o mentalitate pentru care aceasta reprezintă starea ei naturală.

Dacă în textul lui Shakespeare, după moartea Julietei și a lui Romeo, lumea pare a da, în fine, semne că se înțelepțește, că este pregătită să pună capăt vechiului și absurdului conflict dintre cele două familii rivale, aici, în spectacolul de la Mokwha Repertory Company, distrugerea este definitivă. Nici vorbă despre vreo șansă acordată negocierii păcii. La începutul spectacolului se făcea vorbire despre un fel de vocație pentru distrugere, specifică nu numai celor două familii aflate de 300 de ani în stare de beligeranță, ci întregii comunități, iar în final peste oamenii Cetății care refuză cu obstinație reconcilierea se prăbușesc, fără nicio posibilitate de salvare, ziduri. Cade astfel piatră tombală peste o lume care nu știe, care nu vrea, care, la urma urmei, refuză să trăiască. Merg oare prea departe, forțez nepermis de mult limitele interpretării dacă văd în finalul spectacolului lui Oh Tae-suk un avertisment cu caracter politic legat de parcă în veci nerezolvabilul conflict dintre cele două Corei?

Remarcabil esențializată, eficient însă și măsurat interferată de specificul lumii asiatice, povestea din Romeo și Julieta este abil turnată în matricea modernizată a spectacolelor dintr- o cultură până la o vreme nu chiar foarte îndepărtată complet necunoscută civilizației europene. Dar față de care, de la un moment dat încolo, teatrul de pe Vechiul Continent a contractat o serie întreagă de împrumuturi care i-au asigurat și garantat necesarul proces de înnoire. Urmărind montarea de la Morkwha Repertory Company nu se poate să nu te duci cu gândul la formula de spectacol la care aspirau teoriile brechtiene.

Nu, spectacolul văzut pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova cu ocazia celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare, nu are nimic de-a face cu teatrul de factură psihologică. Relațiile pe care aspiră să le instituie actorii nu sunt sub nicio formă între personaje, ci între ei și cei aflați în sală. De aici, fără îndoială, numerele solistice ale savuroasei interprete a Doicii (Jaeyeun Yoo), de aici interacțiunea cu publicul întreprinsă de interpretul lui Romeo (Shinhoo Lee) și de cel al lui Paris (Sungwwan Hong). Ca să nu mai vorbesc despre muzica interpretată live, la instrumente tradiționale coreene, sau despre disciplina de ansamblu a interpretării.

Pe lângă mai sus invocatul final, un mare cuantum de originalitate îi este asigurat montării de melanjul dintre tragic și comic. Acesta din urmă dinamizează până la substituire vibrato-ul romantic în absența căruia spectacolele europene nu puteau parcă să își imagineze secvența nopții de iubire dintre Romeo și Julieta. Aceea pesemne pe veci marcată de versul privighetoarea fu, nu ciocârlia. Pentru europeanul care sunt, respectivul comic a fost potențat, și-a sporit impactul de specificul mijloacelor suprasegmentale, de intonațiile cu care se realizează categoriile gramaticale și care conferă sensuri în limbile așa-zis izolante.

Am plecat, așadar, din Sala Amza Pellea a Naționalului din Craiova cu confirmarea ideii că avea dreptate Aureliu Manea în 1986, atunci când vedeau pentru prima oară lumina tiparului minunatele lui Spectacole imaginare, spunând că Romeo și Julieta a lui Shakespeare „a devenit un bun comun, nouă, tuturor”.

Festivalul Internațional Shakespeare 2018

MOKWHA REPERTORY COMPANY din Seul

ROMEO ȘI JULIETA de William Shakespeare

Regia: Oh Tae-suk

Cu: Jingak Chung (Fratele Lorenzo), Youngwang Song (Mercutio), Jeeyoug Jeong (Julieta), Jaeyeun Yoon(Doica), Seungyeol Lee (Capulet), Wonjun So (Spițerul), Bong Hyuan Kim (Tybalt), Youjin Cho(prietenul lui Romeo), Shinho Lee (Romeo), Wonjun Jang (Fratele John), Jooeun Lim (Lady Capulet), Byaunyong Lee (Prințul Escalus), Keunhwan Lee (Prietenul lui Tybalt), Hyaun Wo Shon (Yybalt), Hyunjeong Bak (Lady Montague), Sunghwan Hong (Paris), Boyedn Hwang (O doamnă), Ji Eun Shin (Altă doamnă), Daweun Wi (un prieten al lui Tybalt) Seulgi Kim, Narin Park, Jian Yu. Kayoko Sato (Doamne) și Dahye, Hagyeung Kim, Eunkyeong Kim, Ugyuan Jung (muzicieni la instrumente tradiționale coreene)

Data reprezentației: 26 aprilie 2018

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.