FITS 2015 în imagini. Secvenţe din spectacole şi cărţi

Foto Sebastian Marcovici

Au trecut patru zile din Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, cea de-a XXII-a ediţie, o ediţie pe care Constantin Chiriac a anunţat-o ca fiind mai importantă, mai valoroasă, mai frumoasă decât toate cele douăzeci şi una de până acum. Cifrele îi susţin afirmaţiile, Piaţa Mare e arhiplină în fiecare seară, pe Pietonala Nicolae Bălcescu defilează, ca de obicei, artişti din toată lumea, femei care dansează samba, mimi pe picioroange, fanfare, Sibiul e arhiplin, nume importante sunt pe afişul ediţiei din acest an, focurile de artificii au fost spectaculoase.

Festivalul s-a deschis cu un spectacol de la Paris, al cunoscutului Théàtre de la Ville, venit în premieră în România. „Şase personaje în căutarea unui autor”, după Pirandelllo, s-a jucat la Casa de Cultură a Sindicatelor, în faţa unei săli pline, care a aplaudat îndelung un spectacol ilustrând teatrul de artă, semnat de Emmanuel Demarcy-Mota, unul dintre regizorii cei mai importanţi ai momentului în Franţa. Au urmat „Cenuşăresa” lui Joel Pommerat, „Fantoma e aici” de Kobo Abe, în regia lui Kushida Kazuyoshi, sau „Vizita bătrânei doamne”, în regia lui Armin Petras.

Dar în aceste zile la Sibiu teatrul nu stă doar în săli. De la zidul exterior al Teatrului „Radu Stanca”, pe care graficianul Dan Perjovschi l-a transformat într-o platformă de artă – „Ziarul orizontal” –, aflat la cel „de-al treilea volum”, la spectacolele care au loc tot timpul pe pietonala „Nicolae Bălcescu” şi până la spectacolele grandioase din Piaţa Mare, teatrul e peste tot. „Big Bang”-ul de la Plasticiens Volants le-a tăiat respiraţia celor care s-au aflat în Piaţa Mare vineri seara, în deschiderea festivalului, iar duminică seara dinozauri uriaşi şi fiinţe din vis au invadat acelaşi spaţiu, într-un spectacol ameţitor, cu „Aventurile Micului Nemo în Ţara Viselor”… În fiecare noapte, Micul Nemo visează că zboară în căutarea unei prinţese minunate. În timp ce doarme, în vise, el se aventurează în ţări necunoscute şi oraşe locuite de animale fabuloase. Şi toate aceste animale şi oraşe fabuloase au coborât azi-noapte peste Piaţa Mare.

Se joacă la Cetatea Cisnădioara, se joacă pe strada principală, în Piaţa Mare, în toate bisericile din oraş şi în toate spaţiile teatrale existente sau special create pentru acest eveniment, sunt conferinţe şi lansări de carte… La Sibiu, niciun minut nu e pauză, festivalul e pretutindeni şi în orice clipă are loc un eveniment pe care îţi pare rău că-l ratezi.

Seria lansărilor de carte, care a aduce în prim-plan autori români şi străini deopotrivă, a început cu două dimineţi dedicate criticului de teatru George Banu. Prieten vechi al festivalului, autorul a venit de data aceasta în faţa participanţilor cu două volume noi, „Parisul personal. Casa cu daruri” şi „Japonia, imperiul teatrului”. Pe de o parte, un volum memorialistic în care interiorul intim al apartamentului parizian prinde contur în mici texte comemorative, acompaniate de fotografii realizate de Mihaela Marin, şi, pe de altă parte, o carte despre incursiunea unui spectator occidental în teatrul tradiţional japonez de azi.

Desfăşurate într-o atmosferă relaxată, întâlnirile au început, duminică, pe un fundal sonor în ton: secvenţe din CD-ul „Teatrul – neîmpliniri solitare, împlinire comună”, realizat de regizorul Gavriil Pinte, cu George Banu citind eseuri din cartea sa „Monologurile neîmplinirii”, tipărită anul trecut. Tonul confesiv a predominat, desigur, întâlnirea, în care autorul a deschis uşa către interiorul parizian locuit de obiecte primite în dar, obiecte cu poveşti, aduse de prieteni de departe sau de aproape.

Urmând volumului „Parisul personal. O autobiografie urbană”, „Parisul personal. Casa cu daruri” este, după spusele lui George Banu, chiar un jurnal al darurilor. „Dacă în primul volum evocam Parisul meu, cel pe care eu îl dăruiesc prietenior, acum am pus în această carte obiectele dăruite de ei mine – un Iisus de la Caracas, un statuetă dintr-un talcioc, o marionetă etc.”, a explicat autorul. Obiectele fotografiate de Mihaela Marin, a recunoscut George Banu, stau mărturie pentru un trecut configurat de oameni care se exprimă prin darurile lor.

Iar daruri pot fi cuvintele însele şi, uneori, fraze întregi. De altfel, să faci cadou fraze este un obicei în Japonia, care trăieşte în cultul darului. Iar această cutumă primeşte reflecţii interesante în cealaltă carte pe care George Banu a lansat-o la Sibiu, pe 15 iunie. „Japonia, imperiul teatrului”, volum apărut tot la Editura Nemira, în Colecţia Yorick, a fost rezultatul unei burse de studii, între coperte adunându-se constatările unei spectator din Occident despre teatrul japonez tradiţional.

Foto Sebastian Marcovici – Imagine din spectacolul „Fantoma e aici”

„Mi-am asumat postura străinului şi am vrut să scriu despre ce nu se vorbeşte de obicei când vine vorba despre Japonia: despre cum dorm japonezii la teatru ore bune şi se trezesc la punctul culminant, despre cum îşi aduc pachete cu mâncare la spectacol, despre strigătele care se aud din sală, din rândurile de sus, şi despre arta de a striga”, a afirmat autorul, amintindu-şi experienţe trăite în teatrele din Japonia. De altfel, receptarea reprezintă, a subliniat George Banu, unul dintre aspectele pe care volumul le discută în mai multe feluri. Cartea este prefațată de Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și cuprinde o prezentare a formelor din teatrul japonez tradițional.

Două dimineţi la FITS, aşadar, şi mult mai multe gânduri. Dimineţile sunt începutul unui frumos drum către noapte, un drum cu dialoguri care se prelungesc adesea, cum s-a întâmplat şi la cele două lansări – doar câteva din programul festivalului. Iar spiritul festivalului îl suprind cel mai bine imaginile.