Superlativele sunt agasante şi de cele mai multe ori ascund, de fapt, micimea opusă grandorii pe care o afirmă cu pompă. „Cel mai” şi „cea mai” au devenit refrene tocite care nu prea mai prezintă credibilitate. Cu atât mai mult în artă unde, mai ceva decât în fizica cuantică a lui Einstein totul e relativ. Iar când există un motiv întemeiat pentru a folosi aceste vorbe cu greutate, apelativele şi statisticile care le confirmă parcă tot nu ne conving pe deplin. Atât de obişnuiţi şi imuni suntem la „cel mai” şi „cea mai”.
Aşadar, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2017, ediţia a 24-a, nu este „cel mai” de niciun fel. Tocmai pentru a nu-i aplatiza culmile şi pentru a nu-l reduce la un şir lung de merite înşirate ordonat la liniuţă, cu cifre cu multe zerouri puse împreună cu entuziasme personale. FITS este o experienţă. O întâlnire. Şi această realitate e mai valoroasă decât orice atribut isteţ aş inventa pentru a-l pune între virgule alături de „cel mai mare”, „cel mai important”…
FITS are o calitate de preţ: bucură pe toată lumea. Şi aduce împreună sub afişul aceluiaşi eveniment pe culture vulture-ul ahtiat după nume impresionante şi pe omul care, în drum spre casă, rămâne preţ de câteva minute cu ochii mari la parada insectelor uriaşe care tocmai i-a ieşit în faţă şi l-a făcut să zâmbească după o zi de lucru. Iar bucuria spectatorului care îl aplaudă pe Mikhail Baryshnikov poate fi comparată cu cea a trecătorului fascinat de năzbâtiile pe care se grăbeşte să le fotografieze cu smartphone-ul. Şi această stare de împlinire sufletească, de mulţumire şi aşezare s-a putut simţi timp de 10 zile la Sibiu. Acest „împreună” pe care l-am uitat a devenit ecusonul tuturor celor care au participat la FITS. Iar insigna la rever, însuşi zâmbetul sincer. Pentru că e foarte posibil ca spectatorul venit special să asiste la spectacolele marilor artişti care au fost în focusul festivalului să fi mâncat fericit o îngheţată în timp ce privea o fanfară de tineri polonezi care mărşăluia împrăştiind zâmbete pe pietonala din Sibiu. Şi la fel de posibil ca trecătorul de ieri să fi mers din curiozitate la un spectacol de teatru, sau de dans, sau de circ, sau de fado. Iar un spectator convins de spectacolul străzii să intre în sală este un câştig veritabil, dincolo de sume, numărători şi statistici. Zâmbetele sunt cele care ar trebui contorizate; să fie ele cele care dau seamă de reuşita unui eveniment. Şi atunci nu ar mai fi nevoie de alte explicaţii. Iar la FITS s-a zâmbit mult.
Posibilitatea întâlnirii cu artişti care sunt dincolo de pragul clasificărilor şi nu mai au nevoie de certificări sau de prezentarea CV-ului şi sunt nume devenite renume este cel mai de preţ cadou pe care FITS îl face cu generozitate publicului fidel – acel public specializat; spectatorii constanţi, interesaţi în mod real de actul artistic, cu apetenţă sporită pentru spectacol. Şi nu întâmplător sălile au fost pline. Îmbucurător a fost că la fel de pline şi neîncăpătoare de câteva ori să se dovedească a fi şi sălile de conferinţe unde nu doar cei din breaslă au fost curioşi să îi asculte pe Robert Wilson, Akihiro Yamamoto sau Ohad Naharin. La Sibiu există un nucleu tare de consumatori de cultură care au învăţat să aprecieze calitatea din actul artistic.
Şi după ce urci treptele şi ieşi din Librăria Habitus la lumina Pieţei Mici, te întâlneşti cu alt public la fel de entuziast care aplaudă doi băieţi călare pe biciclete. În Piaţa Mare pâlcuri de curioşi comandă câte ceva de mâncare sau o bere în timp ce privesc fascinaţi show-ul de video mapping 3D sau abia îl zăresc pe acrobatul cocoţat la 60 şi mai bine de metri care pendulează în stând pe cap deasupra centrului istoric. Şi îţi continui cu greu drumul prin mulţime, pentru că pietonala s-a transformat într-un râu uman care curge însoţind câteva personaje ciudate, supradimensionate; se fac poze, copiii râd sau se sperie puţin, se mănâncă multă vată de zahăr şi porumb fiert, la fiecare patiserie e coadă, terasele sunt pline. În sfârşit ajungi la teatru şi găseşti un loc bun de unde să poţi vedea „Iliada” slovenilor care fără prea multe promisiuni preliminare te emoţionează la fel de sincer cum te-a făcut Omul-circ să zâmbeşti. În timp ce îţi usuci lacrimile în răcoarea serii tocmai coboară din autobuz cei care se întorc de la Fabrica de Cultură, de la „Faust”. Sunt la fel de tăcuţi şi de emoţionaţi ca tine. Şi BUM! Focuri de artificii. Un sfert de oră de spectacol pe cer.
Aşa e la FITS: o fugă fericită între întâlniri atât de diferite, care îţi dau, fiecare în felul ei, motive să zâmbeşti cât pentru un an întreg. Într-adevăr la Sibiu simţi More love!, aşa cum te îndemna de la bun început sloganul simplu şi concis, le fel de percutant ca o reclamă la Coca-Cola. Fără superlative, fără comparaţii: FITS e Bucurie.
Print