Oana Bogzaru, Teatrologie, anul I, UNATC Bucureşti
După un an de studenție la teatrologie, timp în care ți se repetă constant că trebuie să fii obiectiv și să ai o viziune de ansamblu, te trezești într-o zi, ca acum, când simți că ai uitat să mai vorbești despre tine și să începi propoziția cu „eu˝. Acesta este un exercițiu de readucere aminte că experiențele se păstrează în alt sertăraș, cu etichete personale, pur subiective.
Eu și prima mea experiență la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Acum începe să-mi fie greu. Evident că nu știu cu ce să încep. E ca dragostea la prima vedere. Te-a atras ceva, apoi realizezi că te-a atras totul. Clădirile cu ferestre ca niște ochi care te-au privit continuu, felinarele, semiluna văzută prin coridorul din Piața Huet, terasele, forfota oamenilor, parfumul florilor de tei, până și reprizele zilnice de ploaie torențială au devenit în scurt timp un tabiet. Un mare festival de teatru nu se face oriunde, ci într-un loc care cucerește înaintea spectacolelor, înaintea artei, prin atmosferă și energia proprie. Seara, până să ajung la clubul de la teatru, mă bucur de plimbarea nocturnă, mă despart de lume, trec Podul Minciunii și intru în „periferie˝. La ferestre nu sunt becuri aprinse, aici se doarme, doar în miezul orașului e un bum de lumină, de energie, ca o navă extraterestră aterizată brusc pe pământ. Și totuși… face parte din spectacol. Sibiul are acel farmec al iubitului care te bucură, dar îți oferă și momentul de singurătate și reculegere. De dimineață până seara te ține captiv între cele două piețe și odată ce sărbătoarea oficială s-a încheiat, te invită să-l străbați în lung și în lat, pentru că știe că de mult nu ai mai stat cu tine într-un loc frumos. Acest oraș e ca o vietate care e readusă violent la viață odată cu festivalul, un fel de oraș – fantezie, așa mi-l imaginez și așa va rămâne în memoria mea.
Și acum, spectacole de teatru, de dans, de stradă, de circ sau cu studenți, de toate pentru toți. Inutil să le enumăr, să fac categorisiri de tipul ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut pentru că fiecare spectacol a fost o experiență care pentru un student contează. De altfel, cred că la acest festival cel mai mult se bucură voluntarii, majoritatea liceeni, și studenții. Pe ei îi vezi mândri cu ecusoanele prin oraș, pe ei îi vezi agitându-se peste tot și datorită lor acest festival e atât de iubit și plin de viață, pentru că e condus de un cap înțelept prin al cărui trup curge seva tinereții. Și nu e un clișeu, nu e pompos, nu sunt cuvinte diplomatice, sunt imagini concrete, sunt fapte, discuții, timp petrecut împreună. Organizatorii acestui festival au înțeles că teatrul e pentru toți oamenii și că nu se face doar între oamenii de teatru, între directori de festival, actori, regizori, critici, invitați, eventual și doi, trei studenți și câțiva spectatori. La acest festival participă și liceanul de clasa a IX-a, și absolventul de facultate, și studentul în anul întâi, prin urmare un mare festival nu confundă calitatea cu pretențiozitatea și exclusivismul. Dar mie nu îmi place să fac „politică˝ și nu acesta este rostul experienței mele.
Festival internațional, cuvântul cheie care atrage. Sibiul, pentru zece zile, se transformă într-un mic Babilon și auzi mai multe limbi decât oriunde în București. Multiculturalism, teatrul de la mexicani până la coreeni, cum să nu-ți dorești să ajungi să le vezi pe toate? Timpul e depășit de acest festival. Ziua faci maraton de spectacole, iar noaptea, cum a fost în cazul meu și al câtorva colege, am scris pentru revista Aplauze. Experiență copleșitoare. La un festival internațional, tu, student, ai șansa acordată cu încredere și fără încrâncenare de a scrie despre un spectacol semnat Nekrosius, Kordonsky sau Purcărete. Șansă pe care, din păcate, niciun alt festival din țară nu ți-o oferă. Deși universitatea din Sibiu are propria secție de teatrologie, nu am avut senzația de „intrus˝ și sper să se realizeze o colaborare permanentă între UNATC și acest festival.
Concluzie. În penultima seară izbucnește spiritul tânăr, dorința de schimare, de revoltă. Atenție, acest festival poate da idei, produce transformări în oameni, nu în toți, dar e suficient și unul. S-a găsit rețeta succesului. Cauzele nu sunt legate neapărat de mărimea orașului care permite o mai bună vizibilitate a evenimentului, de frumusețea clădirilor sau de sponsori. Acestea sunt niște avantaje care au fost exploatate și fiecare situație are avantajele și dezavantajele ei. Că unii oameni nu sunt capabili să le vadă, că nu vor sau pur și simplu le este lene, aceasta e altă poveste și mie nu-mi place să fac „politică˝.
Print