Atâta timp cât îmi voi păstra convingerea că, înainte de orice, un spectacol de teatru înseamnă un act de cultură, că principala menire a artei Thaliei este de aceea de a ne îmbogăți cultural, mental și sufletește, că mergem la teatru îndeosebi pentru a afla și astfel ceva mai mult despre noi și despre lumea înconjurătoare și de abia apoi în căutarea distracției (poate tocmai de aceea mă simt cum nu se poate mai dezagreabil atunci când, înainte de ridicarea cortinei, cineva îmi urează „distracție plăcută”) nu mă voi împăca în ruptul capului cu dispariția caietelor de sală. Indiferent ce argumente mi se vor aduce – costă prea mult, nu le mai cumpără nimeni, comercializarea lor ridică mari probleme de ordin legal, de fiscalizare, astăzi informația se poate obține și pe altă cale, ca de pildă internetul etc. etc. – voi continua să cred că, având în vedere necesitatea lor, se pot găsi soluții ca ele să continue să existe.
Nu mă voi apuca în rândurile ce urmează să îmi motivez încă și mai mult încăpățânarea. Să spun de ce cred că aceste adjuvante spectacologice continuă să fie absolut profitabile. Spiritual, firește! Cu totul altul este rostul acestor rânduri care se vor strădui să dea seama despre spectacolul Kakuk Marci (Mărtinaș Cucu) de puțină vreme intrat în repertoriul Teatrului Maghiar Szigligeti din Oradea. Nu mă îndoiesc că profesorii Secției de Teatrologie de la Facultatea de Teatru în limba maghiară de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș au lămurit problema în cursurile lor, iar cum managerul general al sus-menționatului Teatru și-a încheiat de puțină vreme studiile acolo are destule cunoștințe în domeniu. Rămâne doar să le pună negreșit în practică.
Am spus și scris toate acestea fiindcă mi se pare inadmisibil ca în seara premierei să nu existe nici măcar o biată cartolină, un pliant, o foaie pe care să fie tipărite numele realizatorilor spectacolului. Un gest de minim respect pentru munca lor, gest care trebuie să răspundă și interesului imediat al spectatorilor. Care e cum nu se poate mai firesc să dorească să știe cine e actorul X sau actrița Y care, prin evoluție, le-a atras atenția. Până la calculatorul care îi permite publicului accesul la site-ul Teatrului mai este ceva vreme, iar curiozitatea roade, se dorește satisfăcută, fără a fi supusă unor așteptări chinuitoare.
E ceva vreme de când nu am mai ajuns la spectacolele Teatrului Szigligeti. Așa se face că în distribuția premierei am întâlnit nu numai actori cunoscuți, din felurite generații (și ce mare bucurie să îi revăd, chiar și în roluri secundare sau episodice, pe mai vechii componenți ai trupei, așa cum sunt Fábian Enikö, excelentul Doboș Imre, Kovács Levente jr.) ori să constat ce frumos au evoluat cei aflați încă la vârsta tinereții, așa cum sunt Hunyádi István, Dimény Levente, Csatlós Lóránt, Gajai Ágnes, Tóth Tünde, Ababi Csilla, Kiss Csaba), ci și pe mai nou-veniții Balogh Attila, Tasnádi-Sahy Noémi, Trabalka Cecilia, Szabó Eduard, Pitz Melinda, Sebestyén Hunor, ș.am.d. Cu toții evoluând într-un spectacol clasic, gândit a fi unul de mare montare, dar și cu mult dorită încărcătură și valoarea culturală, așa cum cred că a fost plănuit a fi cel cu titlul Kakuk Marci.
Kakuk Marci este titlul unui roman din literatura maghiară a secolului XX. A fost scris în 1922 de Tersánsky Józsi Jenö, născut la Baia Mare, în vremea Imperiului, Mai exact în anul 1888. Acesta a reînviat literatura picarescă în mare vogă în secolul al XVIII-lea. Și, dacă la început creația sa a fost primită cu oarecare reticență, lucrurile s-au schimbat în a doua jumătate a secolului XX. De aici dorința translatării lui în teatru sau în cinematografie.
Tersánsky Józsi Jenö ne povestește aventurile vesele și triste ale celui numit Kakuk Marci (asta pe românește ar însemna Mărtinaș Cucu), un băiat provenit din rândul claselor sociale defel avute, dar care parcă-parcă izbutește să își croiască un drum în viață. E frumușel, are lipici la femei, cucerește aproape instantaneu pe oricine. E deștept, șiret și pare a avea soluții la toate problemele din lume. Știe să se facă tuturor plăcut. Unde mai pui că unora izbutește să le dea impresia că ar avea capacitatea de a-i salva din toate încurcăturile posibile. Este un agent și un propagandist al modernizării. De aici elogiul pe care îl face trenului, care încă era privit cu oarecare ostilitate la începutul veacului trecut. Pare cum nu se poate mai flușturatic și, cu toate acestea, nutrește cultul prieteniei. De aici durerea încercată la moartea prietenului său Soma.
Sigur, romanul este mult mai complex decât adaptarea lui pe scenă. Autorul acesteia a trebuit să renunțe la nenumărate episoade și la multe, la foarte multe personaje. Marea problemă e că mi-a fost imposibil să aflu cine a făcut-o. Regizorul Gothár Péter? Site-ul Teatrului vorbește despre existența unui dramaturg pe nume Karpáti Péter, dar și despre colaborarea dintre regizor, dramaturg și regizoarea Novák Eszter, directorul artistic al Trupei Szigligeti în vederea stabilirii formei definitive a scenariului dramatic.
Gothár Péter a optat, așa după cum anticipam, pentru spectacolul clasic. Nu cred că ar fi avut altă soluție. Mi se pare însă că nu ar fi fost rău deloc să infuzeze, îndeosebi primei părți, un plus de energie, de dinamism, de viață. Cea de-a doua este mult mai vie și, pe cale de consecință, infinit mai atractivă. Avem de-a face cu ceea ce aș numi un spectacol cu muzică (o semnează Szelmeczi György, o interpretează actorii și instrumentiștii Veres Lóránt, Székely István, Dombi Dávid, Dallos Levente, Bartalis Botond), cu toate că, după părerea mea, mult mai utilă și mai penetrantă putea fi formula musical-ului în lege. Dovada? Impactul secvenței cântecului evreiesc cântat de Dimény Levente și Trabalka Cecilia. Decorul (a fost conceput de regizorul însuși) este masiv, dar parcă limitează din cale afară de drastic spațiul de joc. Exagerat persistă, după gustul meu, luminile joase care nu ne prea îngăduie să vedem chipurile actorilor. Care își fac conștiincios datoria.
Hunyádi István, în rolul Kakuk Marci, este, mai întâi, ceea ce se cheamă o alegere bună. Verificată prin felul în care a fost gândit și interpretat rolul. Personajul său este așa cum trebuie. Versatil, inventiv, șmecheraș, sensibil. Excelent a evoluat în seara premierei Dimény Levente, în rolul risipitorului Soma. În forță, fără exagerări inutile, cu o bună subliniere a pasionalității intrinseci eroului. Numai cuvinte bune am și pentru Balogh Attila, deținătorul rolului János. Îl văd pentru întâia oară. O veritabilă surpriză. Plăcută. La fel cum e și aceea de a-l vedea ajuns la vârsta maturității pe Csatlós Lóránt sigur, stăpân pe sine și pe toate detaliile partiturii. Foarte bună și Tasnády – Sahi Noémi, în rolul soției cvasi-neglijate, aparent severe, ostile, dar care cedează repede farmecelor lui Mărtinaș Cucu. I-am mai reținut pe Ababi Csilla în rolul tinerei fete îndrăgostite, pe Szabó Eduard, pe Trabalka Cecilia, pe Kiss Csaba, pe Gajai Ágnes, pe Kocsis Gyula. Dar și miniaturile interpretative ale lui Fábian Enikö, Kovács Levente jr. și Doboș Imre. Plus aparițiile debordând de viață ale lui Tóth Tünde.
Teatrul Szigligeti din Oradea
KAKUK MARCI (Mărtinaș Cucu) de Tersánszky Józsi Jenö
Dramaturgia: Karpáty Peter
Regia și decorurile: Gothár Péter
Costumele: Tihanyi Ildikó; Muzica: Selmeczi György
Cu: Hunyádi István, Dimény Levente, Balogh Attila,Csatlós Lóránt,Tasnády-Sahy Noémi, Ababi Csilla, Szotyori Jozséf, Szabó Eduard, Gajai Ágnes, Kovács Levente jr., Fábian Enikö, Tóth Tünde, Dobos Imre, Trabalka Cecilia, Kocsis Gyula, Pitz Melinda, Sebestyén Hunor, Kiss Csaba, Nagy Timea,Naphegyi Boldis Zsuzsanna, Zsisku Eliza, Torkos Márk Erik, Szücs Tamás și Veres Lóránt, Székely István, Dallos Levente, Dombi Dávid, Bartalis Botond
Data premierei: 7 aprilie 2018
Print