Poate singurul punct asupra căruia şi organizatorii şi outsiderii, critici de teatru şi jurnalişti, sunt de acord este importanţa Festivalului Naţional de Teatru, ce are loc în fiecare toamnă şi care a ajuns acum la ediţia cu numărul 22. În rest, în orice altă privinţă, FNT continuă să fie price de discordie, de eternă nemulţumire, „lung prilej de vorbe şi de ipoteze” (ca în divorţul din poezia lui Topârceanu), ceea ce face parte din farmecul lui. În ciuda crizei, care i-a afectat bugetul şi implicit conţinutul, FNT are loc în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie la Bucureşti, în diverse spaţii convenţionale şi mai puţin convenţionale, cu divane, spectacole multe, un atelier de cursă lungă, susţinut de regizoarea Cătălina Buzoianu, şi câteva lansări de carte.
Din nordul Evropii la porţile Orientului
La aceste repere ne trimit automat cu gândul cei doi artişti – amândoi geniali şi chinuiţi, nevrotici şi anxioşi, clasici de manual, pe care toată lumea îi ştie, dar mai puţini îi citesc – sub semnul cărora stă festivalul anul acesta. August Strindberg şi I.L. Caragiale, copii ai epocii lor, dar spirite care au luat-o cu mult înaintea timpului lor, sunt puşi sub lupă şi la proba trecerii timpului. Şi amândoi rezistă cu asupra de măsură.
Taxată drept festivistă de iconoclaştii de ocazie, ideea de a aşeza festivalul sub semnul acestor două lumi este un prilej cât se poate de bun pentru o analiză, mai ales în ceea ce-l priveşte pe „dramaturgul naţional” al României: Caragiale i-a pus la lucru pe regizori anul acesta, numai că pe destul de puţini i-a vizitat muza. Şi în secţiunea „Al matale, Caragiale” avem ocazia să vedem cam ce înseamnă rezistenţa unui clasic şi potenţialul scrierilor lui. Dovezile constau în câteva spectacole semnate de rgizori din generaţii diferite, cu preocupări diferite.
Dintre ei, Mircea Cornişteanu este cel mai prolific la capitolul Caragiale, iar în festival vine cu o montare nouă după „O noapte furtunoasă”, realizată la Naţionalul craiovean, pe care-l conduce. Eseul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu, intitulat „D’ale noastre”, va participa în aceeaşi secţiune, ca o convingătoare ilustrare a creativităţii puse la lucru pornind de la universul caragialian, redescoperit prin intermediul limbajului nonverbal. Lui i se alătură miniatura delicată pusă în scenă de Mihai Mălaimare, pornind de la „O scrisoare pierdută”, precum şi o montare în alb-negru, după „Năpasta”, atât de rar jucată, montată de Cristi Juncu la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Secţiunea este completată de o variaţiune pe tema genialei farse „Două loturi”, în regia lui Alexandru Dabija, la Naţionalul bucureştean.
Cât despre Strindberg, în afară de workshopul coordonat de Cătălin Buzoianu, un proiect sincretic ce porneşte de la „Spre Damasc”, piesa iniţiatică tradusă pentru prima dată în limba română, programul FNT include şi un spectacol al lui Felix Alexa după cea mai jucată piesă a dramaturgului, „Domnişoara Julie”, montată la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, nucleul secţiunii „Strindberg, înaintaşi, urmaşi”.
De la acelaşi teatru va veni la Bucureşti şi una dintre cele mai recente creaţii ale lui Andrei Şerban din România, „Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen, în care ambivalenţa şi plurivocitatea ibseniene sunt redescoperite. De la Timişoara, selecţionerul a inclus în aceeaşi secţiune spectacolul „Înainte de pensionare” de Thomas Bernhard, montat de Christan Papkpe.
Silviu Purcărete faţă cu „monştrii sacri”
Dacă la ediţia din 2011 a evenimentului selecţionerul, criticul de teatru Alice Georgescu, a realizat o secţiune dedicată creaţiei recente a regizorului Andrei Şerban, la ediţia de anul acesta a hotărât să-i ofere publicului ocazia de a urmări câteva dintre spectacolele montate în ultimii ani de regizorul Silviu Purcărete, care a lucrat intens în România după 2009. Un ocol al literaturii clasice în patru spectacole îi aşteaptă pe spectatorii dispuşi să lase la intrarea în teatru imaginile-tip despre Caragiale sau despre lumea lui Gulliver, în care cei mai mulţi dintre ei cu siguranţă n-au mai intrat din copilărie.
Swift, Shakespeare, Beckett şi Caragiale, „monştrii sacri” ai literaturii, care nu încetează să-l seducă pe Silviu Purcărete, spre deosebire de, să zicem, dramaturgii contemporani, descind la Bucureşti în patru spectacole. De la Sibiu vin „Călătoriile lui Gulliver”, spectacol apreciat anul acesta la prestigiosul Festival Internaţional al Artelor de la Edinburgh, şi „Aşteptându-l pe Godot”. De la Naţionalul bucureştean a fost ales mult aşteptatul spectacol „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, cu Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ. Acestora li se va alătura de la Craiova spectacolul „Măsură pentru măsură”. Iar de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj organizatorii au invitat producţia „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini.
De-ale oamenilor şi de-ale îngerilor
Câteva dintre cele mai valoroase producţii ale anului teatral sunt incluse în secţiunea „De toate pentru toţi”, unde se remarcă prezenţa a două producţii apreciate semnate de Victor Ioan Frunză: „Îngeri în America”, montare în două părţi a cunoscutei piese scrise de Tony Kushner, şi „Familia Tót”, István Örkény.
Creaţii regizorale şi actoriceşti demne de interes fac obiectul acestei secţiuni deschise, în care coabitează spectacole ale unor regizori cu poetici şi formule diferite, ispitiţi de clasici: „Viaţa e vis”, în regia lui Mihai Măniuţiu, „Visul unei nopţi de vară”, montat de Radu Afrim la Iaşi, „Mizantropul”, în viziunea lui Tompa Gabor sau „Neînţelegerea” pusă în scenă de László Bocsárdi la Timişoara.
„Ultima zi a tinereţii”, spectacolul lui Yuri Kordonski de la Sibiu, câştigătorul Premiului pentru Cel Mai Bun Spectacol la Gala UNITER, va veni, de asemenea, la Bucureşti, precum şi producţia lui Radu Alexandru Nica, „CUPLUtoniu – Furiile & Marele război” de Neil LaBute, de la Teatrul German din Timişoara.
Interesantă este opţiunea pentru câteva creaţii scenice după texte ale unor scriitori contemporani de care regizorii nu se apropie tocmai des. Herta Müller este autoarea scrierii ce stă la baza spectacolului „Ţinuturile joase”, tot de la Timişoara, iar poetul Gellu Naum, „ultimul suprarealist din Europa”, a scris „Insula”, pornind de la care Ada Milea a creat un spectacol-concert.
Între genuri, între timpuri
Poveşti despre oameni, mai exact despre nefericire şi chipurile ei, despre ratări şi traume, despre finaluri şi mai puţin despre începuturi sunt gata pregătite şi în celelalte două secţiuni ale festivalului „Actorii în prim-plan” şi „Teatrul de mâine”.
În ultima dintre aceste două categorii se regăsesc trei propuneri regizorale coerente, care vorbesc bine limba omului contemporan. „Jocuri în curtea din spate” (regia Bobi Pricop), „Poveşti de familie” (regia Vlad Cristache) şi „Casa M”, spectacol pe care Luminiţa Ţîcu l-a montat la Chişinău şi l-a plimbat la câteva festivaluri din străinătate, au fost alese să creeze o imagine despre preocupările, mijloacele şi căutărilor unei generaţii ce-şi caută un loc în peisajul teatrului de azi, privind spre lumea şi spre arta de mâine.
Tot poveşti şi tot despre om li s-au pregătit spectatorilor în „Actorii în prim-plan”. Oana Pellea, Tania Popa, Amalia Ciolan, Maia Morgenstern, Cerasela Iosifescu, Mircea Rusu, Marcello Cobzariu sau Mariu Cordoş joacă în patru spectacole în care fiecare spectator va descoperi câte ceva: „Vocea umană”, „Fata din curcubeu”, „Cină cu prieteni” şi „2×2”.
Una peste alta, lipsit de data aceasta de componenta internaţională, festivalul stă să înceapă, bilete au fost puse în vânzare de ceva vreme, sălile sunt pregătite şi publicul aşteaptă. Pentru unii, o plăcere, pentru alţii, printre care şi destui critici sau jurnalişti, doar o obligaţie de serviciu, FNT rămâne un eveniment cultural de anvergură. Ştim deocamdată care este oferta. Cum va fi ea primită este, desigur, o altă poveste. Până atunci, să înceapă „comèdia”!
Print