Rock și sunete puternice, stridente, de chitară electrică. Cel mai bun „decor” pentru Palatul uzurpatorului din „Cum vă place”. Cântece dulci-amare, folk și veselie idilică… un la fel de bun „decor” pentru pădurea din Ardeni. Între aceste două lumi masteranzii anului II, Arta actorului, construiesc arhitectura complicatelor iubiri dintr-una dintre cele mai frumoase piese ale lui Shakespeare.
Coordonatorul proiectului, Liviu Lucaci, creează un spațiu atât de potrivit pentru a-i pune în valoare pe actori și fiecare dintre ei realizează partituri bine și foarte bine individualizate. Și, poate cel mai important dintre toate, „Cum vă place” propune o frumoasă contemporaneizare a textului, în sensul cel mai profund și mai adevărat al termenului. Nu despre personaje în blugi și cu telefon mobil vorbim, nici despre laptopuri și multinaționale, ci despre un fel cu adevărat contemporan cu noi de a înțelege și de a rosti replica, de a vorbi despre și a înțelege iubirea, de a se şi ne juca de-a iubirea.
Într-o primă variantă de distribuție, cu Ioana Manciu (deja cunoscută pentru partitura din „Jocuri în curtea din spate”) în rolul Rosalindei și Silvana Negruțiu în Celia, „Cum vă place” lasă gustul amărui al iubirii care face răni adânci, chiar și atunci când fericirea bate la ușă. Ioana Manciu creează o Rosalinda interiorizată și tristă, care-și plătește fericirea cu lacrimi și sfâșieri, în ochii căreia primăvara înflorește greu. Neîncrederea în iubire, în viață, în oameni, nu este o joacă, ci mai degrabă o traumă pe care i-a lăsat-o viața la curtea celui care i-a uzurpat tatăl și pe ea a alungat-o acum în lumea cea mare. Pe scheletul neîncrederii deloc copilărești înflorește încet și printre lacrimi povestea ei cu Orlando. Așa e Rosalinda Ioanei Manciu… Iar relația ei cu atât de firesc copilăroasa Celia, atât de feminină și de caldă și dulce, cu gesturi niciodată căutate, cu o rostire impecabilă a versurilor lui Shakespeare, este cu atât mai interesantă în spectacolul de la UNATC, pentru că lasă loc altor nuanțe. Iar cele două se joacă frumos cu doza personală de yin și yang, masculinitatea atât de subtil asumată de Ioana Manciu e completată impecabil de calda feminitate a Silvanei Negruțiu.
Interesantă opțiunea protagoniștilor de a dezvolta jocul din pădurea din Ardeni dintre Rosalinda și Orlando chiar ca pe un joc, în care Orlando (Cezar Grumăzescu) se lasă păcălit de bunăvoie… știind/ simțind că-n spatele tânărului păstor se află femeia căreia îi scrie versuri și le agață prin copaci. Un joc de-a v-ați-ascunselea cu dragostea, și vesel, și trist, în care la sfârșit, deși totul se termină cu bine, rămân multe semne de întrebare, frumos conturate de spectacol. Phebe e aruncată într-o într-o căsnicie cu un bărbat pe care nu-l iubește, Audrey și măscăriciul Tocilă rămân cu pecetea pronosticului lui Jacques: „traiul în veselie mai mult de două luni nu cred să ție…”, iar celelate două cupluri duc, și ele, tristeți mai adânci.
Interpretarea lui Alexandru Sinca în rolul Măscăriciului este bine dozată, păstrează echilibrul între comic și acid, iar Vlad Pavel în Jacques, un rol atât de ingrat și atât de ușor de ratat, realizează o mică performanță. Creează un personaj intelectualizat, cinic și sensibil în același timp, iar celebrul monolog „Toată lumea e o scenă…” are un farmec aparte în spectacol, ajutat și de ritmul de chitară al lui Pavel Ulici.
O pată de culoare în spectacol este interpretarea Anei Maria Bercu în rolul lui Audrey, fata cu caprele. Un umor irezistibil și o mare capacitate de a construi de una singură o lume din câteva replici…