Formalismul ca scop în sine

3stars

O notiță din caietul-program al spectacolului cu piesa Gardenia de Elžbieta Chowanieck, de puțină vreme intrat în repertoriul Teatrului Odeon (o mențiune aparte merită semnatara caietului cu pricina, Tamara Susoi) ne înștiințează că montarea a fost produsă în cadrul proiectului european Fabula Mundi. Playwriting Europe. Care a ajuns la a treia ediție și datorită co-finanțării sale prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Dincolo de aceste date cu caracter tehnic, mi se pare important de spus încă un lucru. Și anume că spectacolul bucureștean prilejuiește două întâlniri mai mult decât agreabile. Prima este aceea cu piesa scriitoarei poloneze Elžbieta Chowanieck, piesă pe care o știam încă din anul 2012, datorită excelentului spectacol montat la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara de regizorul Koltai M. Gábor, în superba, delicata scenografie a Iulianei Vîlsan. Cea de-a doua constă în reîntâlnirea cu regizorul maghiar, născut în România, Balász Zoltan care a montat cu ceva vreme în urmă, în două variante, Maestrul și Margareta, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Titlul piesei, metaforic, face trimitere la o floare cum nu se poate mai sensibilă. Floare cu miros de iasomie. O singură eroare și vulnerabila plantă se ascunde în sine, refuzând să înflorească a doua oară. Doar o greșeală a intervenit în viața a trei dintre cele trei femei care sunt protagonistele piesei și viața lor a ajuns să fie irosită.

Piesa surprinde destinul a patru generații ale aceleiași familii. E vorba despre patru femei care, în tinerețe, au fost frumoase, generoase, însuflețite de idealuri, dornice să se bucure de viață. Atâta doar că trei dintre ele au avut neșansa fie de a se naște în momente nepotrivite, fie de a face căsătorii cu bărbați ce nu le-au meritat, care s-au folosit de ele, le-au trădat, le-au înșelat, le-au făcut să eșueze în sărăcie, minciună și alcool. Așa se face că au devenit închise în ele, rele, intolerante. Au ajuns să facă rău din dorința de a face bine, au greșit exact față de ființele ce trebuiau să le fie cele mai apropiate, adesea pur și simplu pentru că au uitat cum trebuie făcut binele. Cea de-a patra femeie, strănepoata, este pe punctul de a rupe cu nefasta tradiție. A absolvit o facultate, și-a găsit un job dintre cele mai bune, și-a câștigat independența, a dobândit siguranță de sine. Are un iubit care o respectă și e pe punctul de a deveni mamă. Mai are de surmontat un singur obstacol. Acela de a face față, de a se salva din fața presiunilor mamei și bunicii care vor să o vadă măritată cu acte și care deja îi profețesc nenorociri în serie.

Observam, în cronica prilejuită de premiera timișoreană, că, până la un punct, piesa e construită ca o succesiune de monologuri. Monologuri ale nefericirii. Mai încolo, glasurile se întretaie, se completează, intră în coliziune, refuză să admită cât sunt de asemănătoare. O observație asemănătoare a fost făcută, pare-se, și de regizorul spectacolului de la Teatrul Odeon. Aici se află explicația recursului la o bogată ilustrație muzicală în a cărei gramatică se amestecă superbe fragmente muzicale alese din creațiile lui Richard Strauss, Mozart, Umberto Giordano, Georg Friedric Händel, Georges Bizet, Puccini, Leo Delibes, Giuseppe Verdi. Pasajele acestea slujesc drept cortine muzicale, sunt atent, artistic mimate, vor să creeze iluzia că ar fi interpretate live de cele patru actrițe din distribuție. Operațiunea nu a fost defel una simplă, este fundamentată pe un lucru intens, are, cum spuneam, un consistent carat de artisticitate, de aici și rolul major, dar și meritele corepetitorilor Anatolie Reguț și Mădălina Florescu.

Din sus-menționatul caiet de sală aflăm detaliul că regizorul Balász Zoltan deține propria lui metodă, mizează pe actori antrenați, aspiră să perfecționeze tehnici vizând mișcarea, dialogul care nu se fundamentează exclusiv pe vorbe și stimulează îmbogățirea expresivității corpului prin auto-examinare. Decorul, predominant în alb, galben și portocaliu, cu bare, construcții metalice și practicabile, imaginat de Constantin Ciubotariu, dar și costumele create de Andrada Chiriac (culorilor deja menționate li se adaugă negrul) sunt, fără doar și poate, în specificul și în serviciul sus-invocatei metode. Subordonat acesteia trebuie să fie, pesemne, și stilul de joc, rece, tăios, distant, cu citate filtrate din arsenalul feluritelor genuri de teatru japonez, stil pe care Balász Zoltan l-a impus actrițelor Antoaneta Zaharia, Paula Niculiță, Simona Popescu și Mădălina Ciotea. Care, în cadrele propuse, evoluează mai mult decât meritoriu. Marea problemă este că, de la un moment dat încolo, spectacolul plătește un prea consistent tribut formalismului, obsesiei de căutare, de originalitate, toate acestea devenind scopuri în sine.

Teatrul ODEON din București

GARDENIA de Elžbieta Chowanieck

Traducerea: Eliza Săvescu

Regia: Balász Zoltan

Decoruri: Constantin Ciubotariu

Costume: Andrada Chiriac

Cu: Antoaneta Zaharia (Femeia I) Paula Niculiță (Femeia II), Simona Popescu (Femeia III), Mădălina Ciotea (Femeia IV)

Data reprezentației: 25 septembrie 2018

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.