Textul face parte din ultimul volum de dramaturgie al lui Valentin Nicolau, „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, apărut la Editura Nemira.
Piesă într-un act
Personaje:
ALEX
FRANCEZUL
Acțiunea se petrece în acele clipe ce par a fi ultimele.
Lui Alex Găvan
Scena 1
Pe versantul unui vârf din Himalaya, undeva sub 8000 de metri. Se lasă întunericul. ALEX coboară anevoios sub viscolul ce s-a pornit.
ALEX (în gând, cu respirația îngreunată de efort): Abia îi mai văd. Am plecat împreună, ajungem separat… (Se oprește din când în când pentru o clipă și privește în vale.) Au ajuns pe vârful intermediar, mult sub mine. La o lume depărtare… Sunt la jumătatea traversării. De-acolo începe partea cea mai ușoară. Încă pe-atât și-ajung în tabăra trei… Se văd încă. Puncte minuscule şi întunecate pe zăpada alba. Distanța dintre noi a crescut… Am rămas mult prea sus, ora e prea înaintată. Nu mai am cum să ajung pe lumină. Nu mai am timp!… Nu-i mai zăresc! Totul e neclar… Nu mai văd nimic! Ce iute s-a schimbat vremea!… Nu văd nici la doi pași. Urmele s-au acoperit cu zăpadă. Nu mai pot găsi drumul de întoarcere… Orbecăi… Cred că am luat-o aiurea. Da, cobor pe faţa sudică, pe partea opusă a muntelui. Nu mă panichez! Bine că n-am mers mult, mă pot întoarce. Sunt stăpân pe situație. Acum cred că direcția e bună… Nu pare pericol de avalanşe. Nu pare… Vântul a depus zăpada în solzi. Pârâie sub mine de parcă se fracturează oase. Se rupe și alunecă sub greutatea mea. Pleacă împreună cu mine, mă dezechilibrează. Asta îmi mai lipsește, să alunec!… Nu văd ce e cer și ce e pământ. Totul e o mare de alb. Alb!… Mai bine sap o groapă. Mă adăpostesc până vizibilitatea devine din nou bună, să pot coborî în siguranţă… Trebuie să fie cam cinci după-amiaza. Ar fi bine să știu precis, dar ceasul cu altimetru este sub haine şi nu dau nimic la o parte. E gerul naibii, frigul m-ar arde într-o clipă. Trebuie să simt timpul și fără ceas. Propriul meu timp… (Vocea gândului va începe să vorbească pe două glasuri.) Au mai supraviețuit și alții sub cerul liber la altitudinea aceasta. Câți? Și în condiţii de viscol. Cine? Au fost destui. Trupurile ălora doi nici acum, după cinci ani, nu le-a găsit nimeni. Asta nu înseamnă că sunt morți. Știi bine că da. Până să urcăm noi nu era nicio veste nici de la… cum naibii îl cheamă pe francezul ala?! Nu-mi aduc aminte! Ce lapsus am! Îi zice… În fine, alpinist bun, cu multe vârfuri de peste 8000 escaladate. A dispărut ieri în viscol, tot la coborâre. Am să-mi aduc aminte, acum parcă nu mai am creier. Ai să-ți aduci. Gândește pozitiv!… Mai bine sap un adăpost. (Începe să sape cu lopățica de la piolet.) Zăpada e bocnă! Nu-ți irosi forțele inutil! E prea tare. Cu lopăţica de la piolet n-ai să reușești!… Trebuie să sap! Trebuie să mă adăpostesc! E prea tare! Sap, altfel îngheț! În zadar, nu vezi?! Abia dacă ai râcâit nițel! Nu mă opresc! Ești nebun, te epuizezi! Sunt neputincios, nu pot mai mult! De ce nu poți mai mult?! Nu reușești să faci o amărâtă de gaură în zăpadă! Uite, am făcut-o! Ce mică e! Ești epuizat!… (Se așază în groapa săpată.) Mă adăpostește! Prea puțin! Suficient!… Prostule, vântu-ți bagă zăpadă în mănuşi! Doar în primul compartiment, nu e grav… Ce mică e grota! Atât de îngustă! Da, mă sufoc! Tot muntele îşi lasă greutatea peste mine!… Te ia somnul? Da, ațipesc… Am adormit? Au trecut mai mult de două minute! Mișcă-te! Mă mișc, mă mișc… Ești ca într-un sicriu de gheață. N-o să îngheț. Mai stau o clipă. Dacă aveai echipament de bivuac la tine era altceva. Stai cu costumul aşezat direct pe zăpadă. Întrebarea e cât timp îți va lua să faci hipotermie şi să degeri? Sacul de dormit, salteaua, cortul, sunt jos, în ultima tabără. Am uitat până şi folia de supravieţuire împreună cu trusa de prim-ajutor de care nu mă despart niciodată. Te-a amețit altitudinea. Acolo am medicamentele pentru edem pulmonar şi cerebral. Acolo nu e aici! Am scos-o din costum atunci când pregăteam masa, înainte de plecare, acum aproape… 16-17 ore. 18 ore! Atâta a trecut?!… Picioarele mi s-au acoperit cu zăpadă troienită. Nu e rău, te izolează termic. E bine, e bine… Câte ore am dormit? Doar ai ațipit nițel. Ai înghețat deja, nu-i așa? Nu te mai poți mișca. Asta e, n-am ce face! E bine… Realizezi că ai putea să nu mai apuci dimineaţa? Da, pentru prima oară în viaţă. Ai regrete? Hai, repede, ce-ți vine mai întâi în minte? Că e posibil să nu-mi mai văd soția și că n-am să mai urc pe munte… Vorbești de parcă răspunzi la interviuri! N-am creier. Asta e… Dacă doar atât mai poți să spui înseamnă că te-ai liniștit. Ce liniște parșivă! Vezi ce uşor se înfiripă resemnarea? Așa începe drumul fără întoarcere. Nu, nu! Nu! Trebuie să existe soluţii! Soluţii! Trebuie să mă concentrez! Nu vei putea supravieţui până mâine dimineaţă! Da, în locul ăsta nu voi supraviețui. Prognoza zicea minus 47 de grade Celsius pentru opt mii de metri. Soluții! (Viscolul s-a mai domolit.) Trebuie să mă menţin în mişcare şi să pierd cât mai mult din altitudine! Vizibilitatea a crescut nițel, pot să continui coborârea! (ALEX coboară anevoios. În scurt timp viscolul se pornește din nou.) Vântul îmi umple ochii şi gura cu zăpadă. Simt că mă sufoc! (În patru labe, ALEX începe să sape iarăşi. Sparge cu pioletul bucăţi compacte de zăpadă şi le aruncă printre picioare în josul pantei. Văzând că pioletul nu e spornic, scormonește în zăpadă cu mâinile înmănuşate.) Or să se ude! E un miracol că până acum ai reuşit să-ți menţii mâinile uscate. Degetele de la picioare, deşi sunt îngheţate bocnă, nu au degerat. De data asta am reuşesc să folosesc mai bine panta şi am să străpung straturile de zăpadă. Groapa îmi iese mai repede şi mai bine! E mai confortabilă decât prima! (ALEX se ghemuiește cu picioarele la gură în groapa săpată.) Oriunde întorc capul, vântul îmi aruncă zăpada în faţă! Îmi biciuie fața. (Se agită disperat.) Potolește-te odată! Ești ca un boxer băgat între corzi! Ai pierdut controlul. Trebuie să găsesc punga cu medicamentele de altitudine. Trebuie să-mi fac doza de dexamethasone, altfel fac edem cerebral. E în buzunarul interior de la piept. Să-mi deschid costumul înseamnă şi mai mult viscol în mine. Edem cerebral! Soluții, soluții!… Trebuie! (Reușește să scoată de sub haină o seringă. Încearcă să se relaxeze. Întinde piciorul şi-și înfige seringa direct prin costumul de alpinist. Rămâne nemișcat.) Nu reuşesc să apăs pe trăgaci! Nu merge!… Ești deja cu mințile duse! Serul a fost injectat încă de la început. Nu-ți mai aduci aminte lucruri elementare: seringa are un mecanism de autodeclanşare! (Aruncă seringa în zăpadă. Se aude o bubuitură surdă.) Deasupra ta, zăpada a pornit-o la vale! Avalanșă! Până aici ți-a fost! (Se chircește şi mai mult în adăpostul săpat. Se aude un vuie care se stinge încet. După câteva secunde de aşteptare tensionată, răsuflă uşurat.) Slavă Cerului, n-a fost pe direcția mea! (Își pune lampa frontalei pe modul de semnalizare.) Poate că mă vede bucătarul din tabăra de bază și îi anunţă prin staţie pe cei din tabăra trei. El e mereu cu ochii pe vârf. Crezi în miracole. Prin viscolul ăsta nu se vede nimic. N-ai nicio şansă! Îți faci iluzii. Poate mă salvează cu elicopterul. Am asigurare plătită. Exclus! Din două motive: unu, altitudinea la care te afli şi doi, în Tibet, guvernul chinez nu permite astfel de intervenţii. Asigurarea nu-ți este de niciun folos!… Ce-or crede ceilalţi că s-a întâmplat cu mine? Îşi închipuie că după ce am urcat vârful am alunecat la coborâre și m-am rătăcit. Altfel aş fi ajuns și eu înapoi la corturi. Cred că orbecăi prin viscol? Te cred mort. Dar nu-și bat prea tare capul. Sunt prea extenuaţi după o zi de efort continuu ca să se mai gândească la tine. Epuizarea și gândul că ei au supraviețuit i-a copleșit. Nu e adevărat!… Ai înghețat deja? Asta e, n-am ce face!… „Asta e!”, doar atât mai poți să spui?! Ce uşor s-a instalat resemnarea! Așa începe drumul fără întoarcere. Vreau să trăiesc!
Viscolul stârnit brusc face să nu se mai vadă nimic, nici măcar ALEX.
Scena 2
Rafalele de vânt încetează și peisajul alb devine de un calm absolut. ALEX iese de sub zăpadă. Ridicat în capul oaselor privește de jur-împrejur.
ALEX: Ce minunăție! (Privirea îi este atrasă de o bucată de haină roșie ce iese de sub zăpadă chiar în dreapta sa. Nedumerit, ezită o clipă, apoi începe să sape agitat cu mâinile dezgropând trupul FRANCEZULUI. Îi curăță fața de zăpadă. FRANCEZUL dă semne de viață.) Trăiești! Slavă Domnului! (FRANCEZUL își revine și bolborosește cuvinte de neînțeles.) Nu te forța! Trăiești, asta e important! Cine ești? De unde ai apărut?… Încet, încet! Ai timp să-mi explici ce s-a întâmplat… Ce minune! Nu sunt singur!… Ia-o încet. Nu pricep ce vrei să-mi spui, dar înțeleg că ești ca și mine. Ai echipament de alpinist, ești pe versantul nordic al muntelui himalayan Shisha Pangma, la doar câteva sute de metri sub vârf, suntem în aceeași situație… Ia mai zi!… Ce limbă vorbești?… Italiana?… Franceza?… Tu trebuie să fii francezul care a dispărut în viscolul de ieri! Și unii se îndoiau că mai trăiești. Dacă tu ai reușit să supraviețuiești, care ești dispărut cu o zi înaitea mea, atunci eu… Amândoi o să supraviețuim și o să ne întoarcem vii în tabără, jos! Amândoi!… Ce costum ai! Model vechi. Unul ca ăsta am purtat când am urcat primul vârf de peste 8000. Atunci a trebuit să renunț, când mai aveam puțin, cât să zic, cel mult 100 de metri de urcat. Pericol de avalanșă… Ce vrei să-mi spui? Zi pe limba ta, ne-om înțelege noi.
FRANCEZUL: Frig… Mi-e frig…
ALEX: Dă mâinile să ți le frec! (Îi freacă mâinile, picioarele, corpul.) Îți revii imediat. Te doare ceva?… Ai vreo problemă?
FRANCEZUL: Mult frig… Amețeli… Respir greu…
ALEX: Sunt normale. La puțin sub 8000 de metri, după două zile de stat în ger și viscol și fără mască de aer, e o minune că mai trăiești. Ești o minune cu o zi mai mult ca mine! Și eu sunt o minune că mai trăiesc.
FRANCEZUL: Bucurie mare sus pe vârf… Lumea toată la picioare…
ALEX: De nedescris ce simți atunci. Știu. Și pentru mine clipa aia, când ajung sus, e ceva… Fără cuvinte!
FRANCEZUL: Să urci fără șerpași, fără aer în butelie…
ALEX: Alpinism adevărat! Și eu urc fără aer suplimentar și fără ajutorul șerpașilor. Doar eu și muntele.
FRANCEZUL: Mi-e mai bine…
ALEX: Am eu grijă de tine!
FRANCEZUL: Ridică-mă, te rog, să văd și eu! (ALEX îl ajută să se ridice în capul oaselor.) Câtă liniște!
ALEX: Nu se vede nimic. S-a întunecat, iar ceața e groasă.
FRANCEZUL: Ceața, tot un fel de gheață.
ALEX: Dar se poate respira.
FRANCEZUL: Cu greu…
ALEX: Până și întunericul e albicios.
FRANCEZUL: Mă doare capul.
ALEX: De la lipsa de oxigen.
FRANCEZUL: Crezi că mai avem vreo șansă?
ALEX: Acum, dacă niciunul dintre noi nu mai e singur, vom reuși.
FRANCEZUL: Mie nu-mi vine să cred că ești. Aici, lângă mine. Că exiști cu adevărat.
ALEX: Uite, dau din mâini, vorbesc, mișc!
FRANCEZUL: E uluitor că am scăpat. Nu-mi vine să cred că trăiesc… Al naibii de greu de spus care dintre noi e mai puțin real.
ALEX: Respiri, stai în fund și te uiți în hăul asta negru-lăptos. Miști! Exiști!
FRANCEZUL: Dacă nu erai tu, acum aș fi fost un cadavru înghețat. (În întuneric parcă se mișcă o umbră.) Ai văzut?
ALEX: Ce?
FRANCEZUL: O umbră! A trecut pe lângă noi. N-ai băgat de seamă?
ALEX: Nu. M-a luat o toropeală… Aș trage un pui de somn.
FRANCEZUL: Nu e vreme de somn! O fi fost vreun alt alpinist rătăcit.
ALEX: Nu mai e nimeni în afară de noi doi. Doar noi lipsim de la inventar. Încă.
FRANCEZUL: Am văzut bine. Era o siluetă…
ALEX: Mai lipsesc…
FRANCEZUL: Uite, mai trece cineva! Uite, într-acolo!
ALEX: Nu văd nimic. Nimic.
FRANCEZUL: Sigur a fost cineva. I-am văzut spatele costumului. Dar cine ziceai că mai lipsește?
ALEX: Glumeam. Pe vârful ăsta sunt dați dispăruți doi alpiniști cărora nu le-au fost găsite trupurile ca să se poată spună cert că au murit. Sunt doar dispăruți.
FRANCEZUL: Vezi! Ei trebuie să fi fost. Orbecăie prin ceață. Să-i căutăm și să…
ALEX: Sunt dispăruți de cinci ani.
FRANCEZUL (după o clipă de tăcere): Vrei să spui că sigur sunt morți… Noi trăim, nu-i așa?
ALEX: Trăim… M-a luat un somn…
FRANCEZUL: Ai regrete?
ALEX: Ca tot omul… Ce liniște parșivă!… (În șoaptă.) Omul ăsta are nevoie de mine și eu mai am un pic și adorm!
FRANCEZUL: Ce zici acolo?
ALEX: Ziceam să nu adormi, că poți să îngheți. Răspunde-mi la întrebări: Ai regrete?
FRANCEZUL: Păi eu te-am întrebat!
ALEX: Nu te mai eschiva, zi!… Zi primul lucru care-ți trece prin minte.
FRANCEZUL: Ana.
ALEX: Soția?
FRANCEZUL: Amanta.
ALEX: În fine… Altceva, ce alt regret îți vine în minte acum?
FRANCEZUL: Că n-am făcut dragoste în largul mării. Toată viața mi-am dorit asta. Când eram puști, mi-a povestit un pescar bătrân cum făcea el amor în tinerețe cu nevasta căpitanului și nimeni nu i-a știut vreodată. Își dădeau întâlnire în larg și acolo… Mi se pare și acum formidabil. Cred că nu există fel de a face dragoste mai minunat ca ăsta.
ALEX: Crezi, dar nu știi. Îți închipui.
FRANCEZUL: Ăsta-i și regretul. Că n-am apucat să fac și eu amor în largul mării. Cu Ana. Vrei să-ți povestesc despre ea?
ALEX: Eu sunt însurat…
FRANCEZUL: Și ce? Nu suporți povești cu amante?… N-ai niciuna?… Tu ascunzi ceva!
ALEX: Nu pot să spun.
FRANCEZUL: Pesemne că ai și tu o iubită tainică, poate o cheamă tot Ana și ți-e gândul la ea.
ALEX: La nevastă-mea!
FRANCEZUL: Prietene, aici chiar nu ne aude nimeni. Aici nu suntem la conferința de presă de după cucerirea vârfului Shisha Pangma, unde trebuie să arătăm ca niște eroi falnici și morali. Aici ne e permis să nu ne ascundem. Pentru că s-ar putea să nu mai fim găsiți. Niciodată!
ALEX: E de la lipsa de oxigen.
FRANCEZUL: De data asta mi-am dorit atât de tare să ajung pe vârf, încât am riscat prea mult. Rămăsesem în urmă față de ceilalți din grupul cu care am plecat. Și a început viscolul. În mod normal ar fi trebuit să renunț, mai era puțin și începea să se însereze. Am mai renunțat de două ori până acum, în situații similare. Ajunsesem la câteva zeci de metri de vârf, adică foarte aproape, la peste 8000. Dar n-am riscat până acum. Acum nu știu de ce nu mi-am putut înfrânge dorința. Rațiunea a cedat. În fine, bine că am scăpat…
ALEX: Am eu grijă de tine! Hai să-ți masez picioarele!
FRANCEZUL: Mai bine masează-ți-le pe-ale tale!
ALEX: Da, ai dreptate, am înghețat, de nu mi le mai simt. Trebuie să am grijă! Trebuie să am grijă de mine ca să pot să am grijă de tine, să trăiești și tu. Tu trebuie să trăiești!… (Își freacă mâinile, picioarele.) Hai, în timpul ăsta, să facem împreună exerciții de respirație! Să băgăm în plămâni cât mai mult aer, să oxigenăm creierul!
FRANCEZUL: Facem! Împreună!
Cei doi respiră adânc. Somnul pare că îi toropește. ALEX tresare brusc.
ALEX: Mișcă-te! Mișcă-te, că îngheți! De ce taci? Ești mut?… Și mie-mi ies cuvintele greu… Devin mut, cred… Să ne mișcăm măcar în interiorul nostru… Mișcă-te!… Mișcă-te!… (În șoaptă.) Francezul trebuie să scape!… Trebuie să am grijă să scape!
Cei doi rămân nemișcați. Viscolul se întețește și îi acoperă complet cu zăpadă.
Scena 3
Se luminează. Odată cu lumina scade și vântul. De sub zăpadă iese cu greu ALEX. Se ridică în capul oaselor și privește în jur.
ALEX: Lumină?… Zorile… Am mai prins o zi!… Nu mulțumi până nu prinzi și înserarea. Ba, mulțumescu-ți ție, Doamne! (Se întinde și pe fața lui se vede bucuria.) Am apucat dimineața! Sunt viu! Viu!… (Se uită agitat în dreapta și în stânga. Sapă precipitat în zăpadă. Se oprește și privește în zare, sapă din nou, dar abandonează descumpănit.) Unde a dispărut francezul?… Eu l-am îngrijit toată noaptea, l-am vegheat și el, cum s-a crăpat de ziuă, a luat-o din loc fără să mă mai aștepte?!… (Se ridică, își verifică încet costumul și se pregătește de coborâre.) Ce om!… Poate a vrut doar să nu-mi mai fie o povară… Sau a plecat înainte, ca să-i anunțe pe cei din tabără că suntem vii… (Începe să coboare.) Ce figură, individul!… Ana… O chema la fel… Și dorința lui cu largul mării, la fel ca în visul meu… Simpatic foc francezul! Ce-o să râdem când o să ne revedem! Abia aștept să-l ascult povestind. Era captivant când vorbea… Dar eu nu știu franceza!… Dar sunt viu! (Privește jur-împrejur.) Doamne, câtă lumină! (O rupe la fugă în vale.) Așteaptă-mă! Așteaptă-mă!… Așteaptă-mă!
CORTINA
Print