Franchețea din paginile nepublicate ale „unui bătrân crocodil“

Marea frumusețe a artiștilor este că nu se lasă niciodată devoalați până la capăt. În ciuda valurilor de cerneală care curg și-i pictează în fel și chip, luminându-i sau umbrindu-i, explicându-i și intepretându-i, în ciuda bandei nesfâșite ce-i arată în diverse ipostaze, în ciuda înregistrărilor care le dezvăluie glasul și infexiunile, rămân inepuizabili. Printre ei, destui moderni de secol XX care au aprins spiritul critic al cercetătorilor și imaginația liberă a artiștilor. Printre acești moderni inepuizabili ai secolului trecut pare să se numere și Tennessee Williams.

Rebelul care a sfidat tot ce era de sfidat și ceva în plus și prin biografie, și prin bibliografie  continuă să fie mină de aur pentru pasionați. Secvențe filmate uitate prin vreo arhivă, carnețele rătăcite prin vreun sertar sau prin vreo bibliotecă, mărturii trecute cu vederea ies mereu la lumină. Iar biografii și criticii de teatru nu încetează să le exploreze. La trei decenii de la moartea autorului, textele dramatice ale americanului lovit brusc de celebritate datorită pieselor „Un tramvai numit dorință“ sau „Pisica pe acoperișul fierbinte“ se montează fără încetare în toată lumea.  Iar intimitatea oferită de formula jurnalului, unde sinceritatea este, desigur, doar o convenție, și libertatea garantată de scriitura despre sine dezvăluiau, în „Memoriile unui bătrân crocodil“, volum tradus și în România, un hedonist nefericit, amar conștient de „zădărnicia zădărniciilor“, răutăcios cu sine și cu ceilalți, în spiritul sartrianei butade „infernul sunt ceilalți“, un rebel obosit și dezgustat de oameni.

Tennessee Williams se arată cu același chip istovit în scrierile sale nepublicate, pe care câte un biograf se trezește să le cerceteze, descoperind mereu documente noi. După gustul amețitor al succesului, artistul experimentează decăderea. După ce Broadway-ul îi întorsese spatele, din anii ’60, de când se străduia din răspunteri să revină în centrul atenției și pentru asta plătea chiar bani grei, de când se lupta cu cancerul, cu drogurile și cu pierderea partenerului de viață, Frank Merlo, datează niște scrieri nepublicate ce își vor găsi în sfârșit locul într-o nouă biografie.

Anunțat de curând în cotidianul „The Guardian“,  volumul „Tennessee Williams: A Literary Life“ de John Bak promite să întregească portretul rebelului de altădată cu elemente din peste o mie de pagini inedite în care „bătrânul crocodil“ și-a vărsat amarul. În aceste pagini, mizantropia autorului pare să se ascută mai mult decât de obicei, de vreme ce colegii dramaturgi sunt niște „vampiri care duhnesc din cauza unui ego putred, răscopt“ sau par niște „zdrențe urâte, stângace, jenate, bâlbâite, dizgrațioase“ și epitetele măgulitoare continuă.

De ce sunt colegii de breaslă ca niște vampiri? Francheța din paginile de mărturii ia forma unei invective din care răzbate disprețul:  „Vor să scoată din actori și din regizori tot ce n-au reușit ei să pună în scenarii pentru că toți sunt, aproape întotdeauna, cerșetorii diabolici ai artelor… cerșetori din ăia de care nu poți să scapi și care-și strigă vanitatea abuzată și abuzivă, cerând mai mult, mai mult, mai mult“. Și o picătură de umor: „Beau prea mult și, dacă nu beau, sunt la fel de încurajatori ca un director de la pompe funebre ce stă lângă doctor, pe patul de spital al unui pacient“.

Autorul biografiei anunțate a povestit că, potrivit documentelor rămân necunoscute pe care le-a consultat pentru cercetarea sa, Tennessee Williams nu și-a vărsat amarul folosind numele dramaturgilor încondeiați, pe care i-a lăsat într-o masă anonimă, preferând să scrie pe hârtie doar numele celor doi contemporani care-i câștigaseră respectul: Samuel Beckett și Harold Pinter. În rest, numai praf și pulbere, șablon și falsitate, maladii cu care nu s-a luptat, pentru că ele nu l-au atins niciodată. Om al excesului, Tennessee Williams se confirmă, în documentele încă nepublicate, ca artist al excesului. Și invers.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.