Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport…
(Urmuz – „Cronicarii”)
Tare mi-ar plăcea, la rându-mi, să-l întâlnesc pe Rapaport… Să-mi dea viză de intrare în Lumea lui Urmuz cel avangardist. Precursor al dadaismului şi suprarealismului, Urmuz (1883 – 1923) a fost un personaj în sine. Paginile sale bizare de la începutul secolului XX rămân până astăzi un model de „antiproză”, de revoltă împotriva Sistemului. A oricărui Sistem. Împotriva bătrânei doamne Logica şi a eternului domn Interes. Rebeliune literară şi comportamentală. Ironie şi parodie vs. literatură bine scrisă. Comic virat spre grotesc, deci bătând în tragic. Şi o sinucidere inexplicabilă la vârsta de 40 de ani. Fără nicio cauză… Şi-ar fi dorit să fie compozitor, pictor sau … Jules Verne. A absolvit Dreptul (după un foarte scurt popas la Medicină), iar ferparul său a anunţat moartea unui grefier la Înalta Curte de Casaţie. Urmuz – literat excentric, insomniac şi fidel client al bordelurilor bucureştene. Urmuz şi Lumea sa absurdă, fascinantă încă…
Omagiu lor şi avangardei – „Fuchsiada” Teatrului German de Stat Timişoara, o instalaţie teatrală de Helmut Stürmer, asistat de Silviu Purcărete, pe muzica originală compusă de Vasile Șirli. După o traducere a scriitorul Oskar Pastior (la rândul său influenţat de poetica dadaistă), cel care definea cuvintele ce se cereau tălmăcite drept mingi ce îmi sunt aruncate şi pe care eu le arunc înapoi. De altfel, aşa începe şi spectacolul: cu mingile de cauciuc ce sar, ţâşnesc, cad şi se rostogolesc cu sunetul cuvintelor lovite de podea. Poem eroico-erotic şi muzical, în proză, „Fuchsiada” spune povestea lui Theodor Fuchs, care, la naştere, a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală… S-a dus apoi direct la Conservator, unde a luat forma de acord perfect. După ce, din modestie de artist, a stat trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, a ieşit la suprafaţă şi, în câteva minute, termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano…
Fuchs e compus din două sunete: o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche şi o umbrelă. Şi-o frunză de viţă – tânără şi exuberantă –, care i-a crescut la pubertate. Într-o noapte, pedalând pe pianul său viu, Fuchs ajunge în famatul cartier Nerva-Traian, într-un templu dedicat Vestalelor plăcerii… El le cântă, ele îi cer dragostea. Imaterială, curată, platonică. Venus însăşi îl aude şi se simte atrasă de straniul muzician, pe care îl invită în Olimp, pe canapeaua ei ministerială. (E drept că nici nu mai fusese a nimănui de la Vulcan şi Adonis încoace…) Ruşinos din fire, Fuchs are nevoie de săgeata lui Cupidon ca să capete curajul de-a interpreta o romanţă la pian pe muntele lui Venus. Aplauzele nu urmează, însă. Zeiţa e ofensată, Fuchs e azvârlit în Haos şi apoi, din nou, pe Pământ, unde este excomunicat din templul plăcerilor. Rămas singur, Fuchs-Urmuz mai priveşte o dată Cosmosul cu ironie şi indulgenţă, după care apasă trăgaciul de revolver. Poc. Doar muzica sa mai radiază cu egală putere în toate direcţiunile…
Scenograful Helmult Stürmer nu se mulţumeşte doar cu „Fuchsiada”. Personaje celebre din alte povestiri apar rând pe rând, să întregească un tablou vivant al unei imaginaţii neobosite: Turnavitu (făr-al său Ismaïl, dar cu ventilator cu tot), Algazy & Grummer, nu ca patroni ai magazinului de geamantane şi obiecte de pielărie din vremea lui Urmuz, ci ca rezultate vizuale ale impresiunii sonore ce produc în ureche. Muzicalitatea specifică a numelor şi cuvintelor dă viaţă „spaţiilor imaginare” ale lui Stürmer şi costumelor create de Corina Grămoşteanu. Ciocul de lemn aromatic al lui Grummer (precum masca El Dottore) devine coasă, iar ţinutele Vestalelor împacă toate fanteziile consumatorilor de plăceri, pe fundalul unui auto-Kosmos infinit şi inutil, galaxie rotitoare de stele.
Ironiei vizual-regizorale se mai adaugă una: proiecţia video imaginată de Andu Dumitrescu. În uşa virtuală, un Helmut Stürmer virtual, cu-o pălărie la fel de virtuală, intervine câteodată, comentând gestual sau dând indicaţii actorilor foarte reali. Cum remarcam şi cu alte ocazii, trupa Teatrului German de Stat Timişoara, căreia i se alătură actriţele invitate de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, îşi dovedeşte încă o dată dedicarea şi profesionalismul, rigoarea şi disciplina, arta în exprimarea scenică. Ca şi în spectacolul „Moliendo Café”, echipa funcţionează unitar, deşi individualităţile ies în evidenţă. Firele poveştii se adună la Fuchs, interpretat de actorul Rareş Hontzu, expresiv şi exact, elegant şi poetic, în toată bizareria personajului. Când şi când, rolul este dublat de micul Fuchsişor (apoi Clovn alb, aducând a satir) construit cu plasticitate de actriţa Silvia Török din mişcări şi sunete – icnete şi onomatopee.
Peste Lumile lui Urmuz şi Stürmer se suprapune discret cea a regizorului Siviu Purcărete. Aducând pe alocuri cu figurile pictorului Arcimboldo, alegoricii Algazy & Grummer, înfometaţi, sub pretext că se gustă numai pentru a se completa şi cunoaşte mai bine, încep să se muşte cu furie mereu crescândă, până ce, consumându-se treptat unul pe altul, ajung la ultimul os… Scena de canibalism pantagruelic însângerat, plină de umor şi… fulgi, e marcă înregistrată Purcărete, semn inconfundabil al „trecerii” sale prin spectacol. Nu este singurul. Didina sa multiplicată în „D’ale carnavalului” sibian se regăseşte în variantă de triplă Veneră în „Fuchsiada”: Venus 1, Venus 2, Venus 3.
Poemul vizual e întregit cu picături de pian. Fragmentele de concerte, fantezii, studii şi sonate, game şi exerciţii ale lui Fuchs, care farmecă până şi zeii, îşi găsesc corespondenţa în Lumea muzicală a lui Vasile Şirli. Când în ropot lin, când în furtună, ploaia de note însoţeşte personajul pe tot parcursu-i eroico-erotic. Căderea sa în Haos e acompaniată disonant de acorduri răsturnate şi nerezolvate, de cadenţe evitate, de triluri şi pauze. Finalul, însă, duce mai departe gloria artistului şi a pianului său. Pentru Eternitate…
Departe de-a fi doar un pretext, textul lui Urmuz (redus la minimul necesar / dramaturgia: Andrea Reisz) serveşte unei nevoi a creatorilor acestui spectacol: Dorul de a evada din cătuşele logicii, setea de-a face echilibristică pe muchia de cuţit care desparte întunericul de lumină, raţiunea de nebunie, voluptatea sondărilor în vid… Setea de-a cădea în gol şi de-a prinde iar pământul cu picioarele… Cuvintele îi aparţin dramaturgului George Ciprian, bun prieten cu Urmuz. Rămân însă valabile după mai bine de jumătate de secol, în prietenia umană şi artistică a creatorilor şi producătorilor „Fuchsiadei”. La premiera din 18 septembrie, Helmut Stürmer dezvăluia cum s-au pus bazele acestui proiect în urmă cu doi ani, pe un… şerveţel. Pactul a fost semnat cu directorul Lucian Vărşandan, la ceasul de taină al unui mic dejun. Cu rigurozitate nemţească, el a fost respectat, lucrurile s-au întâmplat, iar azi, spectacolul vine să confirme un scop descoperit chiar în cuvintele lui Urmuz: prin forţa educaţiei, să facă să apară cu timpul pe această planetă o rasă mai bună de oameni…
Teatrul German de Stat Timişoara
„Die Fuchsiade” / „Fuchsiada”
Poem eroico-erotic şi muzical, în proză, după Urmuz
(Traducerea în limba germană: Oskar Pastior)
O instalaţie teatrală de Helmut Stürmer,
asistat de Silviu Purcărete
Muzică originală: Vasile Șirli
Decor și lighting design: Helmut Stürmer
Costume: Corina Grămoșteanu
Măști: Ilona Varga-Járó
Video: Andu Dumitrescu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Dramaturgie: Andrea Reisz
Machiaj: Lucia Preda, Ramona Suru Dinescu
Distribuţia:
Theodor Fuchs – Rareş Hontzu
Fuchsișor, Clovnul alb – Silvia Török
Vestalele plăcerii – Isa Berger, Enikő Blénessy, B. Emília Borbély, Eva Danciu, Andreea Elena Giurgiu, Richard Hladik, Ioana Iacob, Etelka Magyari, Emese Simó, Ruxandra Stanciu, Mónika Tar, Oana Vidoni, Anne-Marie Waldeck
Cele trei Grații – Andreea Elena Giurgiu, Richard Hladik , Mónika Tar
Venus 1 – Daniela Török
Venus 2 – Anne-Marie Waldeck
Venus 3 – Dana Borteanu
Algazy – Horia Săvescu
Grummer – Harald Weisz
Turnavitu – Olga Török
Directorul de circ – Franz Kattesch
Clovnul negru – Boris Gaza
Crainic 1 – Ida Jarcsek-Gaza
Crainic 2 – Konstantin Keidel
Clovnii frați – Aljoscha Cobeţ, Tatiana Sessler
Foto: Mihaela Marin
Fuchsiada vraiment pour le connaisseurs!! Atata timp cat S.Purcarete si binecunoscuta sa cultura despre miscarea dadaista initiata de romanul Tzara, pune pe scena in mod exploziv o piesa plina de culori,lumini,muzica,miscari si rigoare, devine la prima vedere o opera care nu respecta logica si legile ei.Pare a fi o opera teatrala atipica cu un mesaj futuristic:speranta unei lumi cu o rasa umana mai buna.Speram in timp ce o aplaudam!!