Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică a fost în prim-plan săptămânile acestea, mai mult decât s-a întâmplat în ultimii ani cu gale, festivaluri și premii la un loc. Desigur, scandalul atrage și se vinde bine. Dar în această perioadă la UNATC are loc și Gala Absolvenților. Mai puțin vizibilă decât scandalul și mai puțin frecventată, din păcate, decât festivalul „Femei pe Mătăsari”, care a parfumat cu arome de gogoși și fum de mititei toată zona Matei Voievod.
Începută pe 2 iunie, Gala Absolvenților 2015 se desfășoară în două sesiuni: întâi absolvenții de la Master și apoi cei de la Licență, începând de pe 10 iunie. Astă-seară se va încheia, așadar, ediția din 2015 a Galei Absolvenților, Master, și se vor anunța câștigătorii. Dar nu despre câștigători este vorba, deși premiile câștigate la Gală rămân pentru mulți unele dintre cele mai dragi și cele mai importante, ci despre această săptămână petrecută în sălile de la UNATC, unde au fost prezentate spectacolele pregătite de studenții masteranzi. Și, am s-o spun, ca și în anii trecuți, majoritatea sunt mai bine realizate și mai valoroase decât multe, foarte multe spectacole puse în scenă în teatrele din București.
Imagine din spectacolul „Cele două orfeline”
Gala s-a deschis cu „Cele două orfeline”, în regia lui George Ivașcu, o montare delicioasă, care ar face săli pline, dacă un director de teatru ar avea curajul să o includă în repertoriu. Dincolo de mici stângăcii, de altfel, foarte subtil camuflate de formula regizorală, spectacolul este „la cheie”, are umor și un umor de calitate, are candoare, este cântat cu farmec, este entertainment de cea mai bună calitate și studenții nu scapă în câteva rânduri prilejul să facă aluzii la scandalul din UNATC, la conflictele cu profesorii, la veșnicele conflicte dintre actori și regizori. Iar cea mai transparentă și cea mai aplaudată dintre ele este, desigur, una care are a face cu acuzațiile de homofobie aduse conducerii Universității. Fiecare o privește și o înțelege din ce unghi dorește: două fete se sărută, iar regizorul spectacolului le strigă speriat „Nu pe gură, măi!”…
Andrada Fuscaș în „Secretul lui Pulcinel”
„Secretul lui Pulcinel”, o coproducție UNATC–Teatrul Masca, pus în scenă de Mihai Gruia Sandu, e o mostră de commedia dell’arte, așa cum este ea înțeleasă în zilele noastre, iar cea mai bună dintre descrieri este chiar cea făcută de regizor: „O trupă de studenți tineri, frumoși, plini de haz, care joacă în spiritul Commediei dell’Arte, și nu în litera ei, acceptă toate regulile genului, pentru a le încălca pe toate… plus una”.
Ana-Maria Udroiu în „Lecția”
Un spectacol care ar putea circula pe la diverse festivaluri din lume este „Scaunele & Lecția” de Eugène Ionesco, coordonat de Valeria Sitaru. Jucat în limba engleză, motiv pentru care ar avea un avantaj în ceea ce privește participarea la festivaluri internaționale, cu câțiva actori excelenți (și nu fac risipă de cuvinte), spectacolul ar fi trebuit, poate, să aibă și o variantă în limba română, dat fiind faptul că este vorba de un examen de actorie…
Ana-Maria Udroiu și Ionuț Toader în „Nora”
„Nora”, realizat de Liviu Lucaci, a fost o corectă și previzibilă punere în scenă a textului lui Ibsen, care și-a propus în primul rând să arate calitățile actoricești ale absolvenților. Nu lipsit de clișee, spectacolul ar avea succes, sunt sigură, într-una dintre sălile Teatrului Național, întâi de toate pentru că arată niște actori care, dacă ar avea șansa să se dezvolte într-un mediu normal, ar putea deveni vedete.
Imagine din spectacolul „Pescărușul”
„Pescărușul”, prezentat și el, ca și „Cele două orfeline”, în două variante de distribuție, coordonat de Gelu Colceag și Tania Filip, este bine articulat la nivel vizual și foarte bine realizat la nivelul interpretării. De la primul și până la ultimul actor, niciunul nu deraiază, fiecare găsește un punct de originalitate, de energie proaspătă care-l salvează de clișeu, există și umor, există și dramă și, în primul rând, există o bună stăpânire a propriilor mijloace. Din nou, nu mă îndoiesc, că spectacolul ar avea succes pe scena oricărui teatru. Cu atât mai mult cu cât felul cum e montat, cu mijloace modeste, permite adaptarea la mai multe tipuri de sală.
Am ales intenționat să nu vorbesc despre fiecare actor în parte, pentru că automat i-aș fi lăsat la o parte pe unii dintre ei. Sigur că există diferențe de valoare, unele dintre ele provenind poate din felul cum au fost distribuiți în aceste roluri, deși, cele mai multe au fost evident inspirate. Pe mulți dintre cei care au jucat în aceste seri pentru ultima dată, unii dintre ei cu lacrimi în ochi, pe scenele de la UNATC, i-am văzut deja în spectacole pe scene profesioniste sau independente sau îi vom vedea, cu siguranță, dacă viața este măcar puțin dreaptă. Pe Anghel Damian, pe Vladimir Purdel, pe Ionuț Niculae, pe Ilona Brezoianu, pe Mădălina Craiu, în serialul „Umbre” de la HBO, pe Grațiela Bădescu, pe Rareș Andrici… Descoperiri noi au fost, fără dubiu, Ana Udroiu sau Costin Dogioiu, Lorena Luchian sau Mia Crișan.
Acest text se dorește mai degrabă o pledoarie pentru ca unele dintre aceste spectacole să-și prelungească viața. Sunt sigură că, dacă ar avea o bună promovare, publicul ar putea descoperi actori tineri foarte talentați, pe care și-ar dori să-i revadă. Și, tocmai pentru că în mare parte vorbim despre texte clasice, cunoscute, ar putea fi un avantaj, căci, trebuie s-o recunoaștem, publicul larg vine de multe ori să vadă tocmai aceste piese puse în scenă. E o pledoarie pentru a vă îndrăgosti de actorii tineri!
Print