Gala s-a terminat „aceşti actori ai noştri au fost cu toţii spirite, acuma se topesc în aer…sunt o boare”. Aplauzele care au răsunat timp de opt zile pentru absolvenţii Masterului au tăcut. Bucuria începutului de drum e sărbătorită undeva în apropiere, iar eu am rămas în faţa laptopului, pentru a strânge în rânduri scrise pe tastatură experienţa de neuitat numită Gala Absolvenţilor UNATC 2013 – Master.
Totul a început pentru mine cu producţiile văzute rând pe rând… undeva prin martie. Aşa am ajuns să îi cunosc şi să îi îndrăgesc pe colegii mei. Am fost onorată şi entuziasmată să aflu că aveam să fiu coordonatorul evenimentului care urma să îi celebreze. Apoi vizionări repetate prin care îi descopeream o dată ca echipă şi apoi ca individualităţi artistice puternice. Promisiunea unei generaţii care să conteze în viitor se contura din ce în ce mai clar pentru mine. Apoi febra organizării – lucrul la concept, program, detalii, retuşuri de ultim moment, convorbiri telefonice, greşeli remediate, oboseală, spaime, lupta cu timpul mereu insuficient, toate încununate cu mulţumirea care se revărsa peste sală la sfârşitul fiecărui spectacol. Ochii actorilor ieşiţi la aplauze, sunetul palmelor care bat la unison, zâmbetele spectatorilor şi aprecierile juriului, câte un mulţumesc sincer – şi fericirea e gata.
Pare simplu la început. O echipă inimoasă şi motivată, spectacole bune, lucruri bine puse la punct, rânduite pe o listă şi gata Gala. Nu e chiar aşa. Nu întâmplător culisele rămân nevăzute publicului. Şi aşa şi trebuie să rămână. Important e sentimentul de lucru dus la bun sfârşit, împlinirea că munca ta a însemnat ceva în parcursul aflat la început al acestor viitori minunaţi artişti. Şi prietenia câştigată. Pentru că înainte de orice, pornim la drum prieteni.
Atunci când talentul şi respectul pentru profesie sunt la rang de artă, nu ai voie să nu te ridici la înălţimea profesionalismului celor de pe scenă. Pretenţiile şi aşteptările sunt mari şi fiecare amănunt contează. Pentru ei. Cu sufletul, înainte de orice altceva, am lucrat alături de colegele mele de la Masterul de Teatrologie – Management şi Marketing Cultural, umăr la umăr şi m-am certat cu oglinda nu o dată atunci când aş fi vrut să fac mai mult, mai repede şi mai bine. La final, aplauzele şi felicitările au acoperit vocea mea interioară. Iar acum e linişte. Rămâne, bucuria de a le fi fost alături dragilor mei dragi, cărora le-am scris rândurile de pe diploma onorifică înmânată cu emoţie:
„Nu, importantă nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce credeam eu, ci puterea noastră de a îndura.”
Din faţa undei pornită din oglinda ce lumea-ntreagă o reflectă, noi stăm la adăpost. Prin har meşteşugit avem o nobilă chemare – să spunem adevărul. Şi neminţind, indiferent de preţ, pe-un ins măcar de-l câştigăm întru iubire şi frumos, suntem artişti. Când sufletul micit de azi, prin lacrimă sau zâmbet îl ridici o clipă, doar, din zarva prea-grăbitului prezent, ai fost fidel menirii ce o ai.
Iar când vei fi cel care eşti şi încă nu ai devenit, vei şti că truda, greul şi toate câte-au fost în vis s-au petrecut spre a trezi în Teatru al tău nume, cu stăruinţă consturit, ce pe un vechi papirus, de ani la rând stă scris, cuminte aşteptând.
Cu bine, prieteni, să creştem împreună şi peste timp să putem închide ochii spre a ne aminti de serile de mai când am învăţat câte ceva unii despre ceilaţi, jucându-ne serios de-a viitorul!
Print