Timp de zece zile, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică s-a desfăşurat Gala Absolvenţilor, încheiată aseară cu o festivitate în toată regula. Garoafe roşii pentru fiecare absolvent, cărţi şi diplome pentru premianţi, Gaudeamus Igitur, emoţii mai ceva ca la Gala UNITER, multe vise, multe aplauze, lacrimi şi de bucurie, şi de tristeţe, comentarii acide şi pesimiste (dar, din păcate, realiste) în public, cum ar fi: „iată-i pe minunaţii noştri viitori şomeri bine pregătiţi…” În această perioadă trei festivaluri importante au avut loc sau încă sunt în derulare la Bucureşti: Gala Absolvenţilor, Festivalul Comediei Româneşti – festCO, încheiat tot aseară, şi „Bucureştii lui Caragiale”. Greu de ales pentru spectatorul de teatru, încă sceptic în privinţa producţiilor studenţeşti, precum cele prezentate în Gală, cu atât mai mult cu cât majoritatea s-au jucat departe de centru la sediul din Strada Matei Voievod, unde, de altfel, există două săli frumoase şi îmbietoare.
Şi totuşi, am s-o spun cu hotărâre, cei care n-au venit la spectacolele din Gala Absolvenţilor 2012 cu siguranţă au pierdut. Au pierdut câteva propuneri bune şi alte câteva foarte bune, dar şi şansa de a descoperi actori şi viitori actori care, dacă ar avea noroc şi ar trăi într-o lume normală, ar putea deveni vedete adevărate, nu staruri de „de carton” în reclame şi emisiuni de divertisment vulgare şi proaste. Dar asta e o discuţie cu multe paranteze, în care intră directorii de teatre (care nu pot face angajări), regizorii (care, dacă sunt celebri, prea rar riscă să lucreze cu proaspăt absolvenţi, iar dacă nu sunt celebri, ar putea lucra cu actori tineri, dar nu prea au pe unde…), teatrele (care-şi ţin uşile bine închise şi fac proiecte pentru tineri puţine şi rar) şi multe alte (ne)cunoscute de acelaşi gen.
Câteva dintre producţiile pe care absolvenţii de la Master Regie şi Arta Actorului le-au prezentat în această Gală merg la sigur, sunt spectacole „la cheie”, numai bune de preluat de către directorii de teatre. E vorba despre montări de o calitate indiscutabilă atât la nivelul regiei, cât şi la nivelul interpretării şi în această situaţie au fost, clar, două dintre ele: „Chip de foc”, în regia Catincăi Drăgănescu, şi „Melodie varşoviană”, în regia Cosminei Stancu. La fel, „Audiţia”, spectacolul de la Master Arta Actorului, coordonat de George Ivaşcu, ar putea funcţiona în orice teatru – textul este spumos, interpretarea asemenea, decorul e aproape inexistent, aşadar, se pretează la situaţia de criză…
Maturitatea în alegerea soluţiilor regizorale în „Chip de foc”, gradarea tensiunilor, jocul inteligent, pe mai multe planuri, în acelaşi tablou sau, pe de altă parte, fineţea cu care este construită povestea de dragoste din „Melodie varşoviană”, trecerile prin ani, stări şi spaţii diferite, realizate aproape cinematografic, sunt doar câteva motive pentru care asemenea producţii nu merită să moară. Pentru care reprezentaţiile din Gala Absolvenţilor să nu fi fost ultimele.
Despre interpretare… Cu siguranţă că toată distribuţia din „Audiţia” merită amintită, de la Alexandra Apetrei, pe care am regăsit-o apoi în Nina Zarecinaia din „Pescăruşul”, un amestec de forţă şi fragilitate care trebuie descoperit şi exploatat, la Laura Vintilă. Sau, apoi, de la Vlad Şpilca, din „Chip de foc”, la Oana Popescu, în „Pescăruşul” sau în „Dragonul de aur”…
Dar există un nume pe care ţin să-l amintesc şi care s-a regăsit în distribuţia a patru dintre spectacole: Cristina Drăghici, câştigătoarea Premiului pentru Cea mai bună interpretare feminină. Cristina Drăghici este deja actriţă în toată puterea cuvântului, iar cele patru partituri – Olga din „Chip de foc”, Helea din „Melodie varşoviană”, Maşa din „Pescăruşul” şi Olga Puhova din „Audiţia” – au dezvăluit o artistă pe care ar fi mare păcat ca sistemul teatral din România acestui moment s-o lase să se piardă.
Aş spune că generaţia 2012 a fost o surpriză plăcută. Surpriză, în primul rând pentru maturitatea interpretării şi în al doilea rând pentru opţiunile în privinţa textelor.
Print