Lavinia Şerban, Teatrologie, anul I, UNATC
După ce „Gala” a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe care au tulburat liniştea şi pacea din ţinutul lui Matei Voievod, într-o tentativă dinamică de captatio benevolantiae, ahtiaţii de osmoze între text dramatic şi spectacol, s-au prezentat duminică după ora prânzului la aparent o cină care i-a pregătit digestiv pentru fastul şi tensiunea emoţională din Sala Atelier, unde a avut loc deschiderea oficială a Galei Absolvenţilor.
Pentru cei rămaşi în spatele Căruţei cu Paiaţe, rescriem istoria evenimentului: „Gala Absolvenţilor” este un festival de spectacole de teatru care se întâmplă de duminică, 19 mai până duminică, 26 mai, de obicei la ora 19.00, la sediul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, din strada Matei Voievod, nr. 5-7, avându-i în distribuţie pe proaspeţii absolvenţi ai programelor de masterat ale UNATC: Arta Actorului, Arta regizorului de teatru, Artă scenografică, Artă coregrafică, Teatru de animaţie, Design de lumină şi sunet în artele spectacolului. Spectacolele de Master UNATC se recomandă prin varietatea genurilor pe care le probează, oferindu-i publicului ocazia să călătorească în timpuri şi spaţii diferite, să viziteze piaţeta italiană sau scena teatrului elisabetan urmărind spectacole ca „Elixirul” sau „Cum vă place” sau să încerce spaţii contemporane propuse de muzicalul “Chicago” sau de performance-ul „ZicZac”.
Aşadar, români din toată ţara, uniţi-vă! S-a dat startul Maratonului producţiilor de Master UNATC 2013! Şi pentru a convinge şi publicul serios – interesat să vadă doar spectacole de teatru de calitate, ceremonia UNATC, cu actori şi actriţe, cu regizori şi scenografi, cu dansatori şi păpuşari, primeşte în dar argumentul autorităţii: Gelu Colceag, coordonatorul clasei de Master Arta Actorului, scrie despre cum e să joci rolul lui Prospero când ai în posesia ta un Ariel multiplicat în douăzeci de duhuri, despre importanţa Galei în economia programelor de Master şi ne dăruieşte câteva cuvinte de bun augur pentru ai noştri tineri care la UNATC au studiat:
„Esența procesului de învățământ al masteratului de Arta Actorului se constituie din dobândirea unor deprinderi și mijloace specifice meseriei de actor de teatru. Acest nivel de inițiere este, după părerea mea, absolut obligatoriu pentru o școală superioară de teatru. De aceea, eforturile colectivului profesoral sunt îndreptate cu preponderență către includerea actului de creație actoricesc în contextul spectacolului de teatru. Cele două direcții complementare ale programului de învățământ sunt atelierele de stil și mijloace și proiectele teatrale. Commedia dell’arte, studiul clownului, formele teatrale patetice (teatrul antic și shakespearean) sunt ateliere în care studenții pot să-și diversifice aria stilistică și să-și consolideze mijloacele de expresie specifice, pentru ca apoi, să poată ataca marele repertoriu. Această strategie s-a concretizat în cele patru spectacole pe care studenții le-au realizat coordonați de colectivul profesoral și de tinerii doctoranzi. Ne-am propus ca în „Elixirul” și „Chicago” să punem în valoare mai ales mijloacele vocale și de expresie corporală ale studenților, iar în „Cum vă place” și „Livada de vișini” să aprofundăm caracteristicile valorice ale metodei de studiu din universitatea noastră. Aplauzele publicului și aprecierile specialiștilor au certificat că ceea ce ne-am propus, s-a îndeplinit. Iar pentru că ele nu au fost puține, putem spera într-un viitor plin de proiecte și succese pentru tinerii absolvenți. Noi vom continua să le fim alături, ori de câte ori va fi nevoie!”, a spus Gelu Colceag.
Atenţie! „Gala Absolvenţilor” nu este (doar) un banchet. Pe covorul roşu de pe scena Sălii Ileana Berlogea sau a Sălii Atelier, spectacolele vor defila sub supravegherea gravă a unui juriu care duminică, 26 mai, va declara premianţii Galei. Fiţi cu ochii pe ei!