Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, George Banu…
„Cehov se situează la răspântia dintre dramatic şi comic. E celebru dezacordul originar dintre aşteptările lui Cehov şi „modul de reprezentare“ instituit de Stanislavski. Multă vreme ignorat, importanţa acestui conflict i-a fost dezvăluită, aşa cum am amintit deja, de regizorul ceh Otomar Krejča: el invită la o eliberare de tradiţia stanislavskiană, bazânduse chiar pe rezervele faţă de ea, exprimate de Cehov însuşi. Mişcarea a determinat un reviriment radical, care i-a condus pe regizori către o abordare privilegiind din ce în ce mai mult comicul, a cărui absenţă în spectacolele lui Stanislavski era deplânsă de autor. Astăzi, când cunoaştem şi relativizăm poziţiile unor Beckett sau Ionescu faţă de punerile în scenă la care au asistat, e legitim să ne întrebăm cât de pertinentă a fost poziţia lui Cehov. Nu cumva a avut geniu în scris, dar a rămas insensibil la noutatea muncii lui Stanislavski? În faţa acestei întrebări, ca şi a abuzurilor recente, nu e de dorit să ne situăm nici de partea autorului, nici de cea a regizorului. La Cehov trecerea de la comic la tragic se practică fără încetare şi este important ca dinamismul ei să fie captat pe scenă fără a privilegia în mod polemic derizoriul și grotescul.
Cehov se situează la răspântia dintre datorie şi plăcere. Aşa cum toate o atestă, el n-a resimţit niciodată fascinaţia scrisului care conduce fie pe culmi romantice, fie pe desfășurări epice. A scris oarecum mereu împotriva dorinţei lui, situat la răscrucea dintre datoria impusă de constrângeri economice familiale şi plăcerea de a pune diagnostice lucide privind lumea și oamenii. El pare că zilnic vrea să renunţe şi, totuşi, o ia mereu de la capăt. Modernitatea lui Cehov vine şi din această suspiciune cu care priveşte scrisul; Cehov nu are nimic dintr-un posedat al acestuia, nimic dintr-un inspirat, dar nici nu eşuează în condiţia scriitorului supus din complezenţă politică sau… umanistă. La el, datoria şi plăcerea se corectează reciproc.
Cehov se situează la răspântia dintre util şi inutil. El n-a încetat nicio clipă să se consacre utilului cotidian, să construiască şcoli, să doneze cărţi bibliotecilor, să amelioreze starea spitalelor, să ajute oamenii aflaţi în nevoie. Dar, în acelaşi timp, a lăudat odihna, pescuitul liniştit şi conversaţiile însufleţite, plimbările fără limite de timp şi şederile îndelungate la mare, adică tot ce scapă de legea dură a utilităţii. Iar în ultima sa capodoperă, Livada de vişini, nu atacă el tocmai această chestiune esenţială: frumuseţea inutilă a vişinilor înfloriţi, a superbei, dar neroditoarei livezi, pe de o parte, iar de cealaltă, perspectiva utilităţii, care pune preţ pe democratizarea vacanţelor, pe producţia accelerată de bunuri materiale, pe exploatarea solului? Încă o dată, aidoma unui Sfinx aşezat între două secole, Cehov ne confruntă cu o răspântie, a cărei dualitate caută și reușește să o prezerve. De aici îi provine marca identitară. Ea îi este proprie! Împlinire cehoviană.”
(Fragment din volumul „Cehov, aproapele nostru” de George Banu, traducere de Vlad Russo, Editura Nemira, 2017)
Print