La 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, în plină ediție a X-a a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, din nou, cuvintele lui George Banu…
Mare Anonim, William cel de toate zilele,
Mă adresez ţie, Mare Anonim, cum Blaga îl desemna pe Dumnezeu, a cărui versiune laică eşti tu pentru mine. Îți spun Mare Anonim nu din cauza incertitudinilor identitare care te privesc și care s-au multiplicat în ultima vreme, ci pentru că eu te regăsesc peste tot datorită acestei combinații de absență/prezență pe care Flaubert o atribuia scriitorului ieșit din comun, singurul capabil de a procrea o lume. Anonimat captivant, anonimat care mă însoțește zilnic, care mă face să nu las să treacă o săptămână fără să vizitez, la întâmplare, două sau trei dintre paginile tale, echivalentul unei rugăciuni profane, a unui protocol indispensabil, a unui anti-depresiv în vremuri de neiubire a teatrului. O prietenă a diagnosticat întoarcerea mea la dragostea pentru teatru ca urmare a unei lungi intimităţi cu textele Tale pentru descoperi maniera în care Tu utilizezi metaforele scenei. Când, treptat, îndoiala punea stăpânire pe mine, Tu m-ai ajutat și m-ai făcut să înțeleg că există teatru în om ca sângele în organism, că sunt inseparabili și nu pot trăi unul fără celălalt. Tot ceea ce Tu ai scris se organizează în jurul întregii lumi asimilate unei scene pe care fiecare joacă în funcție de vârstă și rolul în care este distribuit: există un teatru al condiției umane care, în ciuda declinului de azi al practicii teatrului, îşi menține perenitatea. Tu mi-ai redat încrederea care începuse să mă părăsească, Tu mi-ai permis să sper din nou și să nu abandonez o artă amenințată. Și astfel am depășit neliniştea care mă câştiga progresiv. Prietena a avut dreptate, tu mi-ai arătat calea cea bună și Îţi mulțumesc pentru că nimic nu este mai dureros decât să constaţi eșecul unei pasiuni de care, de-a lungul unei vieţi, ai fost însufleţit.
Mare Anonim, mă reconfortez citind operele Tale cu sentimentul că Tu nu ai amputat niciodată viața, că doar ai concentrat-o fără să ascunzi nimic, fără să renunți la nimic. Îmi place această totalitate unică reunită dincolo de ierarhii sexuale și segregări sociale. Regii și bețivii, amanţii și trădătorii, nimeni nu lipseşte de la chemarea la Judecată! Ei nu sunt izolaţi, încarceraţi în domeniile lor, ei coabitează și exact cu acest dat Tu ne confrunți: cum să trăim împreună, cum să acceptăm umanitatea în întreaga sa diversitate. Nu o mai găsim atât de complexă niciunde în altă parte. Iar la Tine, astfel reunită, o putem îmbrăţişa dintr-o singură privire și o putem iubi fără distincție: suntem făcuți din acest ansamblu al contrariilor reunite. Între Unu și Multiplu am găsit în teatrul Tău legătura cea mai vie, străină de orice mutilare. Tu îmbrăţişezi totul.
Mare Anonim, mă adresez Ţie în numele fericirilor pe care teatrul Tău mi le-a procurat, fericirea de a circula fără încetare la toate nivelele, de la lumea de sus la cea de jos și invers. La Tine, cuvântul cel mai frecvent utilizat își are ca partener metafora cea mai erudită, filozofia cade pe pământ, pentru a reveni apoi la cer, nimic nu este niciodată sigur, nimic nu este imobil, nimic nu este definitiv. Tu ne prinzi ca nimeni în vertijul acestui montagne-russe ce alternează cel mai nobil exerciţiu al minţii și constatarea cea mai prozaică a vieţii, privirea verticală și consimţământul pământului noroios. Tu m-ai învățat cum să nu aleg pentru a îmbrățișa indistinct realul. Cum să nu mă mulțumesc cu ceea ce Unic, Rar şi să caut pentru totdeauna Dublul, Multiplul.
Citindu-Te cu atenție de ani, am urmărit relațiile tale cu această artă, teatrul, pe care l-ai ridicat la cel mai înalt rang, pentru a ne lasa apoi să credem că el este nemeritat. Acest teatru este când sublima „oglinda lumii”, când „foc de armă tras cu gloanțe oarbe”. Tu l-ai înălțat pentru a-l discredita rapid, Tu ai iubit actorii și ai surprins deteriorările umane pe care practica lor o produce în viaţă, Tu nu ai crezut niciodată într-un singur adevăr. Aceasta este ceea ce am învăţat de la Tine. Totul poate fi transformat în contrariul său și nimeni mai mult decât Tine nu a pătruns cu o egală îndrăzneală pe terenul certitudinilor minate și a reconversiilor fără încetare posibile. Nimic nu este sigur, nici acțiunile, nici evaluările, Tu m-ai învățat relativul teatrului și Îţi sunt recunoscător.
O, Mare Anonim, care mi-ai oferit plăcerile cele mai intense ale teatrului, o, Mare Anonim care irigi teatrul din întreaga lume, texte și spectacole confuze, Tu ești cel care m-a învățat cum să anulez această neliniște a dispariției care tulbură oamenii de teatru dezamăgiți de stingerea treptată a reprezentaţiilor şi spectacolelor reduse la o memorie zdrențuită. Tu ne sfătuieşti pe toți: amintiţi-vă de teatru ca de un vis. De un vis traversat şi deconstruit, de o experiență a cărei amintire nu va fi niciodată completă, de o aventură comună, pentru fiecare parțial salvată. Teatrul e vis și el se continuă ca atare în amintirea spectatorului care a părăsit sala comunitară și a revenit în izolarea casei. Acolo fiecăruia îi revine să-și amintească și să viseze. Spectacolele văzute se convertesc în vise și de aceea, parafrazând celebra replică barocă a lui Prospero despre „stofa viselor” îmi permit să mărturisesc: „Eu sunt făcut din stofa spectacolelor pe care le-am văzut”. Spectacole convertite în vise!
Tu m-ai învățat că teatrul se naște în lume pentru a se transforma apoi în vis, că el este cel mai bun intermediar între cele două! Tu îmi procuri fericirea acestei treceri neobosite între lumea concentrată a scenei și visul insesizabil, căci teatrul Tău se situează tocmai în acest vad unde materialul și imaterialul se întâlnesc. Când nu vreau să aleg, când nu vreau să amputez diversitatea omului, mă întorc mereu la Tine. Îmi ești necesar, motiv pentru care, în fiecare săptămână, Te recitesc.
Tu îmi permiți să depășesc „neiubirea de teatru” care uneori se insinuează în mine, prin textele tale, prin „cuvintele” și metaforele tale mai mult chiar decât prin personajele construite, căci astfel Tu mă confrunți cu această încurcătură a contrariilor pe practici mai mult decât oricare altul. Astfel Tu, Marele Anonim, îmi restitui întreaga viață şi faci din scenă o experiență a complexității lipsită de lacune sau absenți. În teatrul Tău pot călători și nu moțăi niciodată, el nu mă lasă să dorm, dar totodată mă invită să gândesc și îmi permite să visez. El invită la încredere și temperează riscul abandonului. Tu îmi interzici să eșuez în scepticism!
Mare Anonim, dragă William a cărui semnătură mi-a plăcut s-o văd la Stratford, Tu scriitorul asimilat, spun unii, celui mai ascuns secret al omenirii, te-am intuit ca o prezență/absență divină când, tânăr, citeam poemul lui Marin Sorescu ce debuta cu succes consacrându-ţi versuri de neuitat care, din acel moment, mă însoţesc. Sorescu, genial, știe să-şi păstreze o ironie afectuoasă degajând totodată perspectiva cosmică pe care opera Ta o deschide. Menținând în același timp familiaritatea cu Tine și repertoriul de opere care fac parte din noi, ne locuiesc. Pentru Tine, acum la o aniversare, recopiez versurile poetului român și ți le trimit:
SHAKESPEARE
Shakespeare a creat lumea în şapte zile.
În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente –
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit şi nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu le rămâne decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroana de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.
Dragă Mare Anonim, dragă William, fie-Ţi dulce odihna și să știi că mulți dintre noi trăiesc azi şi datorită Ţie. Nu te uităm, și, în vecii vecilor, ei pătrund în lumea Ta răsfoindu-ți paginile sau văzându-ți reprezentațiile născute din ele. Noi te recunoaștem „printre cuvinte” și exercițiul acestui panteism laic ne reconfortează și încurajează. Și de aceea pentru mine mai mult decât „contemporanul meu”, cum spunea Jan Kott, tu ești „aproapele meu”.
P.S. Nu indic nici o adresă, pentru că nu aștept răspuns. Satisfacția și curajul de a-ţi putea scrie îmi sunt suficiente.
Print