Elena Bagiu, Teatrologie, Anul I
Este tânăr, este talentat, iar debutul de la Baia Mare i-a deschis un drum important în teatrul românesc. Lucrează foarte mult cu Victor Ioan Frunză, iar spectacolele în care joacă îl plasează printre cei mai iubiți actori ai momentului. Este colaborator al mai multor teatre din București, printre care Teatrul Metropolis, Teatrul de Comedie sau Centrul Cultural UNESCO, unde în această stagiune îl puteţi vedea în „Îngeri în America”, „Cântăreaţa cheală &Lecţia” sau „Furtuna sau Familia Tot”. Face teatru pentru că îl iubește și pentru că îi oferă confortul și echilibrul pe care le caută. Omul și actorul George Costin, două personaje atât de diferite și totuși la fel.
Cine este George Costin ca om și cine este George Costin ca și actor?
Oricât de mult aș vrea să nu fie așa, George Costin este un pic din actorul George Costin, iar actorul este un pic din om. George Costin este o persoană echilibrată, care caută în continuare echilibru, care caută să devină mai bun prin meseria lui și George Costin este actorul care își dorește să joace teatru.
Ce înseamnă teatrul pentru tine și cât de mult te regăsești în el?
În primul rând teatrul este meseria mea și mi-ar plăcea să cred că este și vocația mea. Este locul în care mă regăsesc; este meseria care îmi place și pe care mi-am dorit-o. Este greu de spus ce înseamnă teatrul pentru mine… dar, una peste alta, este locul în care pot să mă desăvârșesc.
Cum crezi că evoluează sistemul teatral din România?
Părerea mea este că evoluează într-un ritm foarte lent. Nu trăim vremuri foarte bune și este din ce în ce mai greu să faci teatru. Eu nu m-am format în perioada despre care voi vorbi acum, dar știu că la ea mă raportam când am început să fac teatru. Vorbesc de o lume și un sistem în care conta în primul rând meseria de actor, conta să faci teatru, existau oameni şi modele, oameni remarcabili. Astăzi există foarte mulţi actori extraordinar de talentati care nu mai au parte de atât de multă vizibilitate cum aveau înainte.
Nu știu cine e de vină, dar este evident că undeva există o problemă… poate și a resurselor. După anii ’90 nu s-au mai înființat teatre sau, dacă s-au înființat, numărul lor e mult prea mic. De construit teatre nu mai vorbesc… Sistemul de valori este dat peste cap, iar critica de specialitate nu ajută cu nimic acest lucru, dimpotrivă, adâncește de multe ori confuzia care domneste în teatrul din România. Un critic de teatru cred că ar trebui să pună ordine acolo unde artistul face dezordine… Nu dau vina pe criticii de specialitate pentru situația teatrului de la noi, dar, dacă există multă impostură în teatrul românesc, cu siguranță au şi ei o mare vină.
Poate că și actorii sunt de vină, poate că suntem prea timizi în a ne spune problemele, prea solitari.
Dacă ai putea să schimbi ceva la acest sistem, cum l-ai schimba?
În primul rând aș construi teatre și aș insista pe lucrul ăsta. Pentru că, dacă reușești să creezi concurență, până la urmă lucrurile se sedimentează de la sine. Sunt foarte puține teatre în România în raport cu cererea de bilete, mai ales în București. Nu vorbesc aici numai de numărul mare al actorilor care nu sunt angajați și care ies pe bandă rulantă din școli. Este evident că lumea vrea să meargă la teatru și sălile sunt pline. Construind teatre, se pot întâmpla foarte multe lucruri bune.
Cum crezi că vor evolua tinerii care își doresc să devină actori, dată fiind situația actuală?
Până la urmă fiecare își face viitorul în felul lui și nu poți să spui despre nimeni cum va evolua, pentru că nu există rețetă pentru drumul care trebuie urmat. Actoria este o meserie ca toate celelalte, cu dificultățile pe care le întâlnești și în alte profesii și asta ține foarte mult de opțiunile pe care un tânăr le face. Depinde foarte mult încotro te îndrepți și cât de tare îți dorești, unde și cât de departe vrei să ajungi. Dacă ai gândurile astea, cred că destinul artistic se conturează.
Crezi că e nevoie și de un mentor care să te îndrume și să îți dea sfaturi?
Bineînțeles că e nevoie și de așa ceva, orice tânăr are nevoie de acest lucru. Ceea ce ne definește până la urmă sunt experiențele și întâlnirile pe care le avem cu oameni remarcabili. Și este important să îi întâlnești, dar mai ales trebuie să fii pregătit pentru acel moment, pentru că s-ar putea să treci pe lângă el și oamenii aceia să treacă pe lângă tine.
Tu, de exemplu, lucrezi foarte mult cu Victor Ioan Frunză. Ce înseamnă asta pentru tine și pentru formarea ta?
Încă de când m-am apucat de teatru, am fost atras ideea de echipă. Mi-am dat seama de beneficiile acestui lucru. Cândva aceste echipe le întâlneai în teatre, erau exemple izolate, dar existau. Era trupa lui Liviu Ciulei de la Bulandra, era trupa lui David Esrig. Existau aceste forme de a face teatru. Din păcate, astăzi nu mai întâlnești acest lucru. Regizorii nu mai sunt preocupați să formeze o trupă, să adune în jurul personalității lor un grup de artiști. De obicei, echipele se formează și se desfac. Se formează în principiu pentru proiecte mici, proiecte de supraviețuire, dar asta nu e neapart o soluție din punctul meu de vedere. Și ceea ce îmi place este că împreună cu Victor Frunză și cu ceilalți colegi ai mei: Sorin Miron, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu și Alexandru Ion și, nu în ultimul rând, Adriana Grand am reușit să formăm o echipă, iar rezultatele sunt foarte bune. Pentru că, atunci când depășești etapa aceea în care nu mai ai ce să demonstrezi unul altuia, poți cu adevărat să începi să te apuci de lucru, pentru că te cunoști bine cu celălalt, împărtășești valori comune și nu te mai interesează decât să faci un spectacol de teatru cât se poate de bun… și pe următorul la fel și tot așa.
Da, rasfoind mai atent revista sau mai atent decat oricum o fac, am vazut ca numele lui George Costin este intr-un top al celor mai buni actori din stagiunea curenta.
Dupa isprava personala cu bilet & fitze la CCNB, am recidivat cu invitatzie la Ingeri in America.
Desi aruncasem buzduganul inainte asemenea Zmeului zmeilor si speram sa il “infrunt” pe Fat Frunos din Familia Tot, Ingeri in America si deseara in Furtuna, asadar in ciuda asteptarilor s-a intamplat cam asa: ” si George nu mai vine”
he he he Ei nici chiar asa., A aparut taaaarziu,, mi-a strans mana, mi-a multzumit pt ….pentru ceva !?, apoi a plecat ca un actor grabit.
Alexandru , Nicoleta si Adrian mi-au potolit insa setea mea de conversatie in duminica aceea, apoi s-au dus la ale lor treburi..
Colegul lor Sorin Miron a vorbit de asemenea elogios de cum au fost “crescuti” dpdv artistic de dl Frunza, acolo la T din Baia Mare.
Am zambit si acum/aici marturisesc ceea ce m-a impins s-o fac: ma gandeam la succesele lui Toshiro Mifune sub bagheta “imparatului” (Akira Kurosawa). Nah, poate ca el stia asta si d-aia am preferat sa tac.
Vom trai si vom fi liberi…prin teatru, nu-i asa !