Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Giorgio Strehler…
„Cred că putem fi mulţumiţi de ceea ce am construit. Ieri seară sau noapte, cine mai ţine minte? Am simţit, am văzut aprinzându-se scânteia teatrului care străluceşte în întuneric cu o lumină a ei inconfundabilă. Dar trebuie să fim foarte vigilenţi, foarte conştienţi: acel mic foc poate să nu se reaprindă. Nu trebuie decât puţin. Trebuie să găsim cu toţii o tensiune senină, un calm extrem de atent şi, dacă e posibil, şi o bucurie de a spune şi a face anumite lucruri, pentru oameni. Trebuie să fim simpli şi profunzi, denşi şi uşori şi totul în acelaşi timp! În spatele nostru tovarăşii noştri – simbol a toate astea – trebuie să se mişte rapizi şi tăcuţi pentru a ne pregăti locurile cuvintelor noastre şi ale acţiunilor noastre. Şi totul rebuie să se desfăşoare cu uşurinţă, cu lejeritate, tocmai pentru că se spun şi se petrec lucruri care cântăresc mult, care pun mari semne de întrebare. Misiunea mea s-a încheiat. Şi e drept să se încheie mereu aşa, în linişte şi în singurătate. Teatrul e al vostru. Voi, colegi actori, decoratori, muzicanţi, voi sunteţi, cu glasuri şi gesturi şi sfori şi lemn şi mici pârghii manevrate de mâini omeneşti, instrumente pe care le fac să cânte degete omeneşti, voi sunteţi, stăpâni pe aceste „lucruri ale teatrului”, protagoniştii evenimentului teatral. Sper că v-am ajutat şi, chiar dacă mă gândesc la greşelile şi la lipsurile mele, sunt convins că v-am dat întotdeauna multă dragoste. Daţi-o, acum la rândul vostru, lumii adunate care ne aşteaptă, jos în sală.
Şi ştiţi cui aş vrea să-i mulţumesc în schimb? Cui trebuie să-i mulţumim? Acestui vechi teatru „all’italiana”, cu lojile lui, cu albul şi aurul lui un pic spălăcit, cu fotoliile lui de fier negru şi catifea roşie un pic roasă în care am trăit ca înăuntrul unei mari viola d’amore. De câte ori v-am văzut în loji, cu feţele iluminate de luminile din scenă, ca actori şi interpreţi, şi pe urmă întorcându-vă ca să fiţi un public extatic! Feţele voastre erau superbe pentru că apăreau iluminate de lumina teatrului. Şi el cu prezenţa lui fizică este un protagonist al teatrului pe care îl facem în seara asta. Mulţumesc lui, deci, mulţumesc tovarăşilor de muncă dintr-un alt teatru care s-au unit cu noi, cu dăruire şi afecţiune, mulţumesc meseriei pe care am ales-o care e cea mai frumoasă, dar şi cea mai deznădăjduită din lume.”
(Fragment din volumul „Scrisori despre teatru” de Giorgio Strehler, traducere de Alice Georgescu, Editura Nemira, coproducător Centrul Cultural Casa Artelor, 2015)
Print