În repezeala nou-născută a zilelor grăbite numite prezent, noul cu orice preţ a devenit o virtute. Inovaţia e la mare căutare şi se însoţeşte de cele mai multe ori cu factorul „wow”. Dacă mai şi şochezi, atunci chiar că ai toate şansele să dai lovitura. Prefixul preferat „re” se împăunează în faţa tuturor experimentelor cu iz de nesiguranţă: reinterpretare, revizitare, restructurare, reconfigurare… Multe supe reîncălzite servite în farfurii cu pretenţii nu sunt altceva decât zorzoane inutile la gâtul unor clasici. Şi pentru ca tabloul de familie să fie complet, nu puteau lipsi copiii teribili – textele contemporane ermetice, contorsionate, smart şi grele de sens, cărora li se opun verişorii mai lipsiţi de noroc – piesele uşurele, comerciale, prizate fără discernământ de public.
Spectacolul „Hagi Tudose” în regia lui Dan Tudor montat la Teatrul Metropolis, prezentat în cadrul FestCo pe scena Teatrului de Comedie nu se încadrează, din fericire, în niciuna dintre aceste categorii. Este, evident, o revizitare a unui text clasicizat, însă nu comite păcatul de a fi modern de dragul modei. Într-o scenografie masivă, pe care aproape că o auzi vorbindu-ţi, poveştile pe care le ştim din cartea de Literatura Română din clasele primare poartă haine noi, dar sensurile rămân aceleaşi. În faţa/spatele unei uşi de seif Tudose îşi ascunde averea. Dar decorul imaginat de Corina Grămoşteanu e mai mult decât un cadru în care se derulează evenimentele – e un simbol; un statement. Conferă greutate şi sens întregului demers scenic, iar rezolvările de schimbare a spaţiului sunt inteligente şi de efect.
Poate cea mai inspirată opţiune regizorală a lui Dan Tudor este introducerea unui grup de „Cerşetori, Mahalagii” – acest personaj colectiv traversează scena cu mers hârşâit, coregrafiat de Florin Fieroiu, şi descrie o lume. O lume de pomanagii în zdrenţe, de betegi şi ologi care nu au altă şansă de a trăi decât cu mâna întinsă. Un şir de nevoi în zig-zag ce pare fără sfârşit umple scena şi, oricât de hazlii ar fi intenţiile, un plan secund dramatic se insinuează în spatele umorului.
Există, însă, şi piedici în calea poveştii. Poate intenţionat, structura scenariului de joc este destul de schematică. Scenele cusute, cumva, la vedere şi balamalele de prindere scârţâie. La un moment dat stai în cumpănă dacă să crezi că hagiul a fost într-adevăr la Ierusalim sau e doar o gogoriţă inventată pentru a face încă şi mai multă avere pe seama credulilor, din cauză că momentul deciziei de a pleca la locurile sfinte vine de nicăieri, enunţat ex-abrupto de un personaj secundar. Apoi inadvertenţa între ce se spune şi ce se vede nu pare a fi justificată. Ar fi fost foarte uşor ca în loc de „ghiozdănele” cu lemn sfinţit actorii să spună „scândurele” şi atunci înţelegeam perfect despre ce e vorba. Dar când văd nişte şipci şi aud „ghiozdănel” am toate motivele să nu înţeleg despre ce e vorba. Nici poveştile de dragoste dintre cele două cupluri de tineri nu sunt foarte bine organizate. Se iubesc au ba? Fifica îl vrea până la urmă de soţ pe Jenică cel sârguincios în deprinderea tainelor limbii franceze, oare? Iar Leana şi Culai nu se ştie dacă s-au mai căsătorit. Probabil că da pentru că aşa s-ar cădea, dacă tot i-am adus în scenă. Finalul, căruia i s-a amputat deznodământul nuvelei originale în care la moartea lui Hagi Tudose exista o pomană de pomină demnă de a-l omorî a doua oară de scumpă şi opulentă ce a fost, este suficient de puternic ca impact, încât să nu simt lipsa acestei mici extensii. Găleţile de monede îl îngroapă pe zgârcitul omorât la propriu de viciul său. O metaforă previzibilă, dar de efect.
Distribuţia este alcătuită în aşa fel încât să nu ai nici în această privinţă mari surprize. Virgil Ogăşanu (Hagi Tudose) are acea lejeritate de a fi pe scenă. Îţi dă senzaţia de joc proaspăt prin bodogănelile prompte, prin felul în care îi îngână pe ceilalţi, firesc şi totodată savuros, foarte ludic, hâtru şi mucalit şi atent la parteneri, menţine întinsă coarda relaţiilor în scenă. Este un Hagi Tudose simpatic, avar pentru că aşa l-a făcut viaţa, înconjurat de îmbogăţiţi şi fanfaroni. Virginia Mirea (Gherghina Profirel) este sarea şi piperul spectacolului. Joacă în comedie foarte serios, iar reacţiile sale juste menţin un ritm bine strunit. Costel Constantin (Matache Profirel) se înscrie într-o linie de interpretare constantă şi neostentativă care menţine un echilibru scenic just. Adela Mărculescu (Ghioala) face un rol de compoziţie şi este o plauzibilă soră grijulie, femeie simplă şi cinstită. Alexandra Apetrei (Leana) este foarte serioasă, joacă asumat, crede şi intră în poveste, Ionuţ Ghinea (Jenică) supralicitează forma şi nu îşi susţine personajul, Ana Ioana Macaria (Fifica) joacă elegant şi are carismă, Ştefan Fieraru (Culai) îşi ia rolul în serios şi îţi atrage de câteva ori atenţia asupra personajului său, Tomi Cristin (Gusi) şi Tudorel Filimon (Popa Roşca) îngroaşă fără motiv fiecare replică, joacă excesiv şi ostentativ şi storc mai mult decât e cazul din fiecare replică în parte.
„Hagi Tudose” este un spectacol echilibrat. Nu îşi propune să fie mai mult decât îi permite potenţialul său. Cu mai multă limpezime în structura scenariului, inventivitate mai curajoasă şi mai multă asumare din partea tuturor actorilor ar fi avut, poate, mai multă consistenţă şi ar fi fost o surpriză plăcută aşa cum îl anunţa imaginea de început datorată scenografiei şi actorului principal.
Teatrul Metropolis
„Hagi Tudose” de Barbu Ștefanescu Delavrancea
Regia: Dan Tudor
Scenografia: Corina Grămoşteanu
Muzica: Vlaicu Golcea
Coregrafia: Florin Fieroiu
Distribuția:
Hagi Tudose –Virgil Ogăşanu
Matache Profirel – Costel Constantin
Gherghina Profirel – Virginia Mirea
Ghioala – Adela Mărculescu
Fifica – Elvira Deatcu / Ana Ioana Macaria / Ana-Maria Bercu
Jenică – Tudor Aron Istodor / Cosmin Selesi / Ionut Ghinea
Leana – Letiţia Vlădescu / Miriam Rizea / Alexandra Apetrei
Culai – Florin Dobre / Adrian Dima / Stefan Fieraru
Doamna – Afrodita Androne / Adriana Gulutanu / Ana Maria Lazar
Gusi – Orodel Olaru / Tomi Cristin / Marcelo-S Cobzariu
Popa Roșca – Tudorel Filimon / Andrei Duban / Eugen Cristea
Cerșetorul – Viorel Păunescu / Dragos Ionescu / Marius Drogeanu
Cerşetori, Mahalagii: Oana Anghel, Florian Bala, Alexandru Constantin, Cezar Dobre, Marius Furtuna, Ionuț Gurgu, Luana Lute, Simona Musca, Iulia Neacsu, Ramona Pasare, Vlad Vilciu
Print