Hai să mergem la teatru!

Silvia Cazacu

Text primit în cadrul concursului cu tema „Propuneţi o schemă de reabilitare a sistemului teatral românesc”. 

Mi-a plăcut dintotdeauna să merg la teatru şi acum, că am reuşit să mă implic mai mult în domeniu, mi-am dat seama cât de obositor este să răspund la veşnica întrebare: şi… la ce îţi foloseşte? Mi-am dat seama cât de greu şi cât de mult timp îmi ia să fac pe cineva să realizeze cât de frumos şi util este să mergi la teatru şi să înţelegi ce fac oamenii aceia pe scenă. Am ascultat atâtea păreri, am încercat să formez altele, dar degeaba…

Aşa că m-am hotărât că trebuie făcut ceva. Pentru că un spectacol într-adevăr bun văd rar, pentru că îmi este mai uşor să deconstruiesc decât să propun soluţii şi pentru că mi-ar face plăcere să îmi câştig existenţa făcând ceva ce ador. Planul este pe termen lung, sunt multe lucrurile pe care le-aş vedea schimbate. Dar cred cu tărie că soluţia este publicul, oamenii care sunt tributari acestui gen de artă. Ei sunt cei care deţin puterea, ei sunt arbitrul şi scopul final, astfel că toată atenţia trebuie îndreptată asupra lor.

Primul pas: radiografia. Şi ce metodă poate fi mai bună decât un studiu sociologic în care să aflăm cum ne comportăm când mergem la teatru, ce bilete luăm, câte, cu cine mergem, când şi de ce şi multe astfel de întrebări. Impulsionată de un avânt al schimbărilor pozitive, consider că studiul ar merita să fie extins în tot spaţiul românesc, tocmai pentru acuitatea datelor. Pe baza celor aflate, ar trebui să se creeze diverse strategii pe termen lung, care ar ajuta ca sistemul teatral să fie reîmprospătat.

O măsură ce ar putea îmbunătăţi situaţia actuală ar fi un efort colectiv al celor implicaţi în domeniul teatral de a face cât mai accesibilă prezenţa la activităţi de acest gen. Noaptea teatrelor deschise a fost o iniţiativă excelentă, dar care nu a putut fi continuată. Deşi toată lumea se îmbulzea să prindă loc, totuşi era o atmosferă specială, iar accesul liber a favorizat prezenţa în săli a celor care fie nu îşi permit să cumpere bilete, fie nu sunt interesaţi de domeniu.

Cred cu tărie în importanţa educaţiei, pentru că un public educat este cel care poate evalua cel mai bine spectacolele la care participă. Educaţia se poate face prin mai multe căi, cea mai importantă dintre ele ar putea fi accentul pus pe dramaturgie în programa şcolară, pentru a familiariza elevii cu nume româneşti celebre. Ar fi interesant ca după fiecare spectacol să existe o scurtă sesiune de discuţii între creatori şi public, pentru a observa dacă mesajul a fost transmis corect.

O altă soluţie ar fi crearea unui periodic axat strict pe teme artistice, care să se distribuie gratuit şi să conţină critică de teatru, scrisă atât de specialişti, dar şi de cei care nu au o pregătire specializată în domeniu. Astfel s-ar crea o legătură cu mediul teatral şi ar putea fi atrase şi persoanele care nu frecventează în mod normal teatrul. Pentru a facilita accesul, se pot face spectacole în spaţii publice (deşi acest lucru se întâmplă deja, frecvenţa este redusă). Spectacolele în aer liber ar fi o ocazie bună de a familiariza trecătorii cu diverse forme de teatru, care să atragă un nou public în săli.

Orice iniţiativă are nevoie de buget, indiferent de locaţia aleasă. Primul pas înspre dezvoltarea sistemului românesc ar fi atragerea cât mai multor fonduri către acest domeniu. O finanţare ar fi utilă şi pentru teatrul independent, care are nevoie de o locaţie permanentă şi care este într-o continuă dezvoltare. Mi s-a întâmplat să văd un spectacol emoţionant într-un spaţiu neconvenţional, mai degrabă decât într-un teatru de stat. Susţinerea competiţiei între artişti ar fi benefică pentru toţi cei implicaţi, mai ales pentru public.

Şi ce ar fi cel mai frumos – să merg la un spectacol la care să nu se râdă isteric când nu este cazul. Un spectacol care să te lase mut la final, să nu simţi nevoia să schimbi o vorbă cu cel sau cea de lângă tine decât după câteva minute. Teatrul este o transpunere, este o lume care ţi se deschide pentru o perioadă scurtă de timp, ca să te ajute să te descoperi, este o oglindă care ţi se pune brutal în faţă.

Demersul pe care l-am gândit poate părea utopic, dar poate că o preocupare mai intensă înspre domeniul teatral ar fi indicată pentru o societate atât de încărcată de preocupări cotidiene şi tristeţi pasagere. Haideţi să mergem la teatru!