„Hamlet” cu măști invizibile

Mutațiile, contracțiile și elongațiile pe care le poate suferi „Hamlet” sunt infinite. Sub orice formă ar fi, însă, esența sa nu se va dezintegra, la fel cum un arhetip transcende timpul și supraviețuiește în inconștient. „Hamlet” încape și într-o oră, dar și în zece, se poate desfășura în toată splendoarea sa și pe cea mai mare scenă a lumii, dar și într-o sală intimă sau poate într-o cafenea la subsolul vreunei clădiri. Dacă ar fi să comparăm textul lui Shakespeare cu un element, acesta ar fi apa. El are libertatea oricărei forme, oricărui spațiu și timp, și, precum apa, se pretează oricăror adâncimi, în funcție de abilitățile și anduranța fiecăruia.

La Unteatru, „Hamlet” încape în aproximativ 50 de minute, într-o sală nu foarte mare, de teatru independent, pe un podium rotund, fără costume, fără scenografie, fără tron și coroană, fără săbii însângerate și fără o distribuție numeroasă. Pe podiumul îngust nu e loc de manierisme și eleganță, trupurile celor trei actori se izbesc între ele, cad, se ridică, se trântesc violent, iar cuvintele capătă sonoritatea unor trosnituri puternice de lemn, ascuțite și sfâșietoare. De la un metru distanță de podium, acest „Hamlet” se definește, în primul rând, prin încordarea tuturor simțurilor. Privirea, gesturile, schimburile de replici sunt încordate până la insuportabilitate. Îți vine să închizi ochii și să strângi din dinți la fiecare izbitură violentă a trupului și la fiecare urlet născut de dincolo de diafragmă. Și acestea nu din cauza unei sensibilități exacerbate a spectatorului, ci din cauza apropierii impuse dintre public și actori.

Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek au creat un „Hamlet” în care viscerele urlă și dor, în care nu există loc de tandrețe, ci doar de fizicalitate impusă prin violență. Dincolo de formă, se desfășoară povestea care începe cu Hamlet (Richard Bovnoczki) rostind „a fi sau a nu fi…”, pe marginea podiumului, replică care dă startul unui joc de roluri asumat cu seriozitate de fiecare actor în parte. Astfel, niciun personaj nu se remarcă în mod deosebit, puterea este în mâinile tuturor, iar răzbunarea lui Hamlet îi cuprinde pe toți ca o ciumă care modifică vizibil trăsăturile feței, postura corpului și relația dintre parteneri. Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek își exorcizează personajele interpretate până la epuizare, le storc de sensuri și cuvinte, le aduc până în pragul nebuniei, dau cu ele de pământ și, doar uneori, parcă le mângâie cu o blândețe reținută. Dar, în aproximativ 50 de minute, Alina Berzunțeanu nu e regina Gertrude, nici Ofelia îndrăgostită sau nebună, Richard Bovnoczki nu e nici Hamlet – prințul Danemarcei sau Polonius, Peter Kerek nu apucă să urce pe tron drept Claudius, și doar în treacăt să apară drept fantoma regelui. În fond, asistăm la un joc rapid de măști, care nu e lipsit de profunzime sau de substanță. Masca, în acest „Hamlet”, nu e precum cea invocată și utilizată de Ion Sava, nu apare ca o necesitate estetică sau regizorală, ci apare în strânsă legătură cu arta actorului și limitele ei. Magia măștii, puterea de a pretinde mereu că ești altcineva, capacitateaa de a depăși granițele propriului sine și de a păși într-un altul de la o secundă la alta… iată ce se poate naște dintr-un „Hamlet” preparat la foc mic, dar sigur, fără ingrediente și rețetă. Richard Bovnoczki își păstrează profunzimea caracteristică și se joacă de-a bufonul atât cu Hamlet, cât și cu Polonius. Alunecă rapid dintr-un rol într-altul, de la o stare la alta și își manevrează măștile invizibile cu îndemânarea unui actor care își cunoaște posibilitățile. Alina Berzunțeanu oscilează cu spontaneitate între Gertrude și Ofelia, iar Peter Kerek se ridică mereu un altul, ba rege, ba spirit de dincolo, mereu cu aceeași seriozitate și efort susținut.

După aproximativ 50 de minute intense, fără îndoială provocatoare atât pentru public, cât și pentru actori, se stinge lumina, se aude o melodie care parcă te invită la o meditație și se așteaptă îndelung. Cineva aplaudă furtunos, dar se oprește rapid. Nu e momentul potrivit. Într-adevăr, parcă s-a modificat ceva, parcă toate acele izbituri, tăvăleli și scrâșnituri de lemn nu au fost în zadar, parcă ai nevoie de acel timp pentru limpezirea simțurilor luate cu asalt. Spectacolul propus de Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek nu se încadrează în categoria „clasic”, nu este nici o reinterpretare propriu-zisă a poveștii lui Hamlet, spusă de fapt pe repede înainte, dar speculează granițele dintre „a fi și a nu fi”, unde se naște un spațiu și timp în care te poți juca liniștit de-a fi sau a nu fi Hamlet, Polonius, Gertrude, Ofelia, Claudius, o fantomă, actori…

Unteatru, București

„Hamlet” după William Shakespeare

Un spectacol de:
Alina Berzunțeanu
Richard Bovnoczki
Peter Kerek