„Hamlet” spart în cioburi

3stars

hamlet2Unul dintre spectacolele cele mai premiate ale acestui an, „Hamlet”, în regia lui Bocsárdi László, de la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe (care nu e prezent în selecția FNT din acest an, în ciuda nominalizărilor și a premiului pentru regie de la Gala UNITER…), propune o perspectivă alunecoasă asupra textului. Alunecoasă și relativ periculoasă pentru un regizor al cărui cuvânt de ordine pare să fi fost simplitatea… Simplitatea în decor, simplitatea în costume, simplitatea în construcția scenelor, în interpretare, în orice. Acea simplitate descoperitoare de miez și aducătoare de sens, născătoare de discuții, cu soluții interesante pentru diverse scene, cu perspective interesante asupra personajelor și a relațiilor dintre ele, cu interpretări foarte exacte, foarte bine controlate, țintind către o lipsă a emoției care să favorizeze o formă de distanțare generatoare de un alt tip de emoție.

De ce spun alunecoasă? Pentru că o astfel de montare riscă să se rătăcească într-o zonă aridă, desigur, ce le oferă plăceri intelectuale acelora care vor savura diversele soluții inteligente ale regizorului – și sunt multe –, diversele asocieri, diversele idei atât de bine frământate asupra textului, încât parcă simți bucuria lui „Evrika!” în unele dintre ele. Dar… pe de altă parte, tocmai aceste excelente soluții bine gândite și bine căutate, tocmai acest sentiment de joc de șah condus cu mână sigură, care pare să lipsească personajele de o anume libertate, care pare să nu le lase să respire în voie nicio clipă, aduce cu sine ceva lipsit de viață și artificial în spectacolul de la Sfântu Gheorghe. Transformându-l într-o montare dedicată aproape exclusiv deliciilor intelectuale reci și secate de orice urmă de emoție.

Într-un decor aproape inexistent (semnat de Bartha József), tronează o cadă cu un duș, care vor servi de loc de intrare și ieșire din scenă al lui Hamlet (interpretat de Mátray László), în fața căreia se află o oglindă, căreia i se dă o evidentă funcție simbolică și i se pune în cârcă o întreagă lume de simboluri, din Grecia antică și până azi. Iar spectatorului i se lasă plăcerea de a le descifra, rătăcindu-se printre ele… Aceasta pare, de altfel, toată funcția respectivului obiect de decor, altminteri insuficient exploatat în spectacol, unde, o bună perioadă de timp, mai exact până la jumătate rămâne în mijlocul scenei, mai mult fără sens decât cu sens, apoi dispare și la final reapare din neant, special pentru ca Hamlet să meargă să moară în ea – un moment, de altfel, mult întins și amintind de spectacolele de operă tradiționale, în care eroul își reține moarte câteva arii bune…

hamlet 1Apoi, în acest spațiu scenic realizat de Bocsárdi László și de Bartha József care poate fi orice, de la o baie părăsită la o magazie și de la o pivniță la un abator, în orice caz, un spațiu întunecat și apăsător, cu aer irespirabil, în care soarele nu intră niciodată, mai există doar câteva obiecte: scaune și niște suporturi de metal de care vor fi atârnate bucăți de celofan – iarăși, admirabilă soluție regizorală, căci celofanul îi va servi și Ofeliei (Benedek Ágnes) drept cunună de înmormântare și va fi și arma cu care Hamlet îl va ucide pe Polonius (Szakács László). În rest, o cutie uriașă pe post de mormânt… și coroane mortuare.

În acest spațiu care are, într-adevăr, calitatea că vibrează de energia întunericului și a crimei, că vibrează de neliniște și de tăceri sparte doar pentru a spori senzația de straniu, Bocsárdi László (care a mai pus în scenă „Hamlet” doar în urmă cu câțiva ani la Teatrul Metropolis, un spectacol cu o viață prea scurtă) construiește o poveste căreia îi lipsește firul roșu. Da, scena groparilor mutată pe post de Prolog; da, Rosencrantz și Guildenstern identici cu cei doi actori bătrâni care vin să joace „Cursa de șoareci” și care seamănă cu Stan și Bran; da, în „Cursa de șoareci” Hamlet intră el însuși în scenă și joacă rolul reginei ticăloase – toate aceste soluții, care recalibrează personaje și situații, sunt extrem de ofertante și de inteligente. Gertrude și Claudius sunt construiți într-o lumină nouă, sunt bântuiți de propriii lor demoni și nici nu mai e nevoie de „Cursa de șoareci” a lui Hamlet, regina nu e deloc inocentă, iar Claudius e torturat de vinovăție. Între ei nu există tensiune sexuală, ci doar o formă de complicitate disperată și extrem de multă agitație. O agitație care copleșește scena, copleșește spațiul, care i se transmite și lui Polonius, un personaj care-și pierde în spectacolul de la Sfântu Gheorghe orice urmă de umor, devenind unidimensional (și nu e singurul), un personaj care seamnănă mai degrabă cu personajele viclene și agitate din politica zilelor noastre… Dar, dincolo de toate astea, rămâne impresia că spectacolul se sparge în zeci de cioburi și că scenele funcționează bine luate separat, dar, puse laolaltă, își pierd ritmul, linia și coerența.

Hamlet nu e deloc personajul romantic, dar nu e nici nebun, e doar lucid și calculat. La fel e până la un punct și Ofelia. Nimic patetic, nimic sentimental în niciuna dintre scenele lor, și totuși un soi de frumusețe poetică respiră cel mai puternic în întregul spectacol tocmai în întâlnirile lor. Însă marea problemă a montării, dincolo de ritm, rămâne această reducere a personajelor la o singură dimensiune, care lasă impresia unei dictaturi a regizorului. Personajele își pierd din complexitate și se dezvoltă pe o singură linie, devenind tipuri umane. Lucid, puternic și chitit pe misiunea lui, Hamlet pierde din nuanțe, la fel Polonius, la fel Gertrude… Tocmai de aceea interpretarea lor (a tuturor), deși ireproșabilă, corectă, bine structurată, e adesea lipsită de sevă. Iar personajele lui Shakespeare lasă impresia că sunt manechine într-un muzeu de ceară…

Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe

Hamlet, de William Shakespeare

Spectacol comun al teatrului Gyulai Várszínház şi al Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe

Regizor: BOCSÁRDI László

Scenograf: BARTHA József

Costume: DOBRE-KÓTHAY Judit

Dramaturgia: SEBESTYÉN Rita

Selecţie muzicală: BOCSÁRDI László

Prelucrări muzicale: KÓNYA-ÜTŐ Bence

Distribuția:

Hamlet: MÁTRAY László

Claudius: PÁLFFY Tibor

Polonius: SZAKÁCS László

Gertrude: D. ALBU Annamária

Ofelia: BENEDEK Ágnes

Laertes: KOLCSÁR József

Horatio: KÓNYA-ÜTŐ Bence

Szellem: NEMES Levente

Rosencrantz: NAGY Alfréd, DERZSI Dezső

Guildenstern: DIÓSZEGI Attila

Primul gropar: GAJZÁGÓ Zsuzsa

Al doilea gropar: ERDEI Gábor

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.