Limbajul este unul dintre factorii determinanţi ai evoluţiei speciei umane. Imediat ce doi oameni au putut să înţeleagă acelaşi lucru printr-un semn sau sunet, istoria civilizaţiei s-a pus în mişcare. Suntem dependenţi de limbaje şi de coduri comune. Dacă tonul vocii sau intonaţia sau privirea care acompaniază un cuvânt îi pot deturna sensul, cantitatea de biţi dintre un 0 şi un 1 nu poate varia. Limbajele au devenit tot mai clare şi mai performante şi încet-încet ne conduc vieţile fără ca noi să ne dăm seama. Şi nu e nimic rău în asta. Dar ce se întâmplă atunci când limbajul se poticneşte în bariera lingvistică? Ce se întâmplă atunci când trebuie să comunici într-un limbaj comun, dar într-o limbă pe care nu o înţelegi?
Spectacolul „Idiomatic” aduce în scenă cinci actori de naţionalităţi diferite, le oferă limbajul scenic comun şi ne dă voie să îi privim în timp ce încearcă să comunice şi să ne comunice fiecare pe limba lui. Un veritabil Turn Babel teatral, în care umorul este singurul punct fix pe care se construieşte conflictul. Cu un scenariu simplu, cu multă libertate şi spaţiu pentru creativitate, spiritul ludic al actorilor este stimulat şi felul în care ei relaţionează dincolo de înţelegerea propriu-zisă este ceea ce face ca joaca de-a neînţelegerea să devină ofertantă pentru a fi prezentată unui public format la rândul său din vorbitori de limbi diferite.
Engleza este eliminată din pornire dintre limbile în care se poate comunica la „Idiomatic”. Doar română, franceză, germană, slovenă, norvegiană şi italiană. Şi un al şasele personaj în scenă, şi el generator de umor, „maşina” care traduce în limba spectatorilor majoritari ceea ce actorii spun la un microfon. The machine arată destul de brut, un proiector mare din care ies multe cabluri colorate şi o cutie albastră cu butoane şi un laptop. Şi are şi peronalitate proprie – nu doar că începe să vorbească/traducă ce vrea ea la un moment dat, ci se poate încăpăţâna să nu pornească de-a binelea. Nu vrea şi basta. Şi atunci ce ar mai rămâne de făcut? Ce faci când piesa de rezistenţă, diva spectacolului refuză să intre în scenă? Te descurci cu ce ai. Actorii în carne şi oase în cazul nostru. Când firele şi laptopurile nu vor să se împrietenească şi să comunice cu proiectorul, actorii, chiar dacă nu vorbesc aceeaşi limbă, se înţeleg imediat şi improvizează împreună un moment în care publicul nici nu bagă de seamă că starul a ieşit din scenă pentru a primi primul ajutor.
Această colaborare internaţională a avut multe de spus nu doar lingvistic, ci şi scenic. Cinci modalităţi dierite de a face teatru, de a juca teatu, de a învăţa teatru. Cum împaci stilurile diferite de joc, cum armonizezi o trupă care se întâlneşte pentru prima dată cu un context atât de nou şi cu un program atipic de repetiţii şi reprezentaţii. Firescul nostru teatral pe care îl cunoaştem atât de bine, care ne plictiseşte şi pe seama căruia facem glume pare că a fost cheia de joc cea mai echilibrată care a adus împreună cinci naţii. Dar nu firescul acela căznit, supra-gândit, căutat şi exersat în sipirt stanislavskian universitar. Nu. Firescul pe bune. Oameni deschişi la minte, bine-voitori, simpatici şi foarte liberi în expresie cărora nu le e frică să stea pe scenă fără cârje de regie şi scenografie şi care nu se agaţă cu dinţii nici de replici, nici de partener, nici de marele lor talent pe care trebuie cu tot dinadinsul să şi-l etaleze pe scenă. Nu. Actori care au libertatea de a fi ei înşişi şi de a se juca naiv cu o situaţie simplă. Fără contorsionări de trup, minte şi glas, fără demonstraţii. Şi tocmai datorită lejerităţii lor de a fi pe scenă te simţi şi tu bine în sală, râzi chiar dacă nu înţelegi ce ţi-au spus şi le dai o mână de ajutor şi înşurubezi becuri într-o ghirlandă atunci când te roagă să îi ajuţi. Sentimentul acesta de „la întâmplare” dat de micile stângăcii plănuite are efect invers şi câştigă bună-voinţa spectatorilor. La final mergi alături de ei pe scenă şi le accepţi bucuros invitaţia de a gusta din punch-ul sau turtele de cartof pe care le-au gătit în faţa ta. Îi simţi prieteni. „Idiomatic” este un spectacol care dizolvă timp de o oră convenţia. Nu spune neapărat o poveste, ci creează atmosera potrivită pentru a te face să uiţi de ceea ce ştii tu că e teatrul. Şi funcţionează. Cu tot cu maşina care traduce, pe care o asimilezi în acest peisaj relaxat.
„Idiomatic” este acel gen de spectacol friendly care te convinge că nu e nimic rău în a folosi puţină tenologie sofisticată pe scenă. Atâta timp cât focusul rămâne pe componenta vie, pe prezenţa unor oameni care fac haz de necaz şi relaţionează cu umor cu acest „extraterestru” miza este cea justă. Şi cu puţin noroc înveţi şi o poezie în slovenă, prinzi câteva vorbe nemţeşti, recunoşti două-trei cuvinte în franceză şi te bucuri că doar tu înţelegi expresia „a intra bou şi a ieşi vacă”.
Idiomatic
Marie Henry
Regia Transquinquennal
Coproducţie: Théâtre de Liège şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova în colaborare cu INCESA, Institutul de Cecetare al Ştiinţelor Aplicate al Universităţii din Craiova, the Multitel Innovation Center (Belgia) şi Compania Transquinquennal din Bruxelles, cu participarea CINETIC (UNATC, Bucureşti)
Cu: George-Albert Costea (România), Anna Galy (Belgia), Georg Peetz (Germania), Elisabeth Sand (Norvegia), Andrej Zalesjak (Slovenia)
„Idiomatic” este parte a European Theatre Lab: Drama Goes Digital, proiect initiat de European Theatre Convention, prin co-finanțare din Programul Comisiei Europene: Europa Creativă.
Print