„Imagini vii dintr-o expoziţie”, la Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad

După invazia de festivaluri bucureştene din ultimele luni, toate drumurile au dus la… Arad în perioada 15 – 25 noiembrie, când a avut loc cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Clasic (FITCA). Într-o atmosferă cu parfum de toamnă, orașul respiră un aer liniștit și cochet, iar timpul pare să aibă un alt ritm. În foaierul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, simți freamătul spectatorilor în haine elegante, așteptând cu răbdare să-și ocupe locurile în sală. Printre ei, câțiva voluntari plini de energie „aleargă” să-ți ofere un zâmbet, un ajutor, un caiet-program…

FITCA s-a născut într-o seară de toamnă în 1995, din dorința fostului director al Teatrului, Ovidiu Cornea, și a regizorului Alexa Visarion de a reînvia interesul publicului arădean pentru teatru: „ideea unei diversiuni teatrale a venit repede şi firesc: un Festival de Teatru. După o oră aveam macheta festivalului. Şi aşa a început. În 8 octombrie 1995, la ora 19:00, o seară de vis.“ Dar Aradul are mai multe motive de sărbătoare luna aceasta: pe 4 noiembrie s-au împlinit 70 de ani de teatru profesionist în limba română. În 1948, Teatrul de Stat din Arad, proaspăt înființat, juca primul său spectacol – O zi de odihnă de Valentin Kataev. „Bună seara. Iertați-mă, vă rog. Aici e casa de odihnă La trei brazi? – este prima replică rostită în limba română, de un actor profesionist, pe o scenă din Arad. De asemenea, în 1817, se inaugura primul edificiu teatral permanent de pe teritoriul României – Teatrul „Hirschl”, cunoscut astăzi ca Teatrul Vechi din Arad. Din păcate, astăzi îl găsim „îmbrăcat” cu o plasă verde de protecție și cu plante crescute prin ziduri…

„Tablouri vii dintr-o expoziție” s-ar fi putut intitula anul acesta Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, ce şi-a propus să prezinte publicului „clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziție de stranii vietăți”, conform criticului de teatru Maria Zărnescu, selecţionerul prezentei ediţii. Pe parcursul celor 11 zile de Festival, pe scena Teatrului arădean, au fost vizionate nouă producții din țară, două spectacole străine și un concert.

Festivalul s-a deschis cu premiera mult-așteptată a teatrului gazdă, [ză] Pes(c)ăruș – o comedie după A.P. Cehov, în regia Catincăi Drăgănescu. Aflată la a doua experiență de spectacol pe un text cehovian (după Trei surori la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava), regizoarea mărturisea că această producţie reprezintă „un eseu reflexiv și autoreflexiv, o fabuloasă experiență de lucru cu excelenta trupă a Teatrului din Arad, un spectacol fresh și emoționant care arde incandescent.” Spectacolul schimbă perspectiva clasică și urmărește povestea din punctul de vedere al lui Treplev, artistul de azi, revoltat, aflat mereu în căutarea sensului vieții. El este cel care conduce publicul printr-un periplu de amintiri comice sau tragice. Povestea rămâne aceeași, despre artă și condiția artistului, despre dezamăgiri și iubiri, despre superficialitate și profunzimi, despre forme vechi (reprezentate de corul Antic) și forme noi ale teatrului (pancartele brechtiene). Dar se mai pierde pe alocuri, prin fumul și efectele speciale moderne și prin abundența expresiilor de genul OMG și WTF…

Continuând buna tradiție a colaborării artistice dintre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad și Naţionalul din Pécs (Ungaria), vineri seară au urcat în scenă 12 oameni furioși, în regia lui László Méhes, primul spectacol din străinătate prezentat arădenilor în acest Festival. Pentru mulți dintre noi, titlul trimite cu gândul la filmul regizorului american Sydney Lumet, din 1957, premiat în același an cu Ursul de Aur la Berlin. Mai înainte, însă, piesa scriitorului Reginald Rose s-a bucurat de un mare succes. 12 jurați, cât se poate de diferiți, trebuie să dea verdictul în legătură cu o crimă: să condamne la moarte sau să achite un tânăr de 18 ani care şi-ar fi omorât tatăl? Votul trebuie să fie unanim, în caz contrar, conform legii, nu ar putea fi validat. Totul pare simplu la început, probele pe care aceștia le au sunt destul de convingătoare și îl incriminează pe băiat. Dintre cei 12 jurați, 11 votează vinovat, în timp ce juratul nr. 3 se declară nesigur, încercând să-i convingă pe ceilalți să privească probele cu mai multă atenție. Și așa pornește jocul: apar îndoielile, întrebările, jurații încep să-și schimbe votul rând pe rând, până la ultimul. 12 oameni furioși e un spectacol psihologic care te invită la cunoaștere și la autocunoaștere, te captivează și fascinează atât prin rolurile pe care cei 12 actori reușesc să le construiască, dar și prin actualitatea temei – labilitatea și superficialitatea actului de justiție.

Și pentru că Cehov a fost „vedeta” acestei ediții, un alt Pescăruș „a aterizat” pe scena teatrului arădean, o producţie în regia lui Andrei Șerban, montat în spațiul bucureștean independent unteatru. Regizorul mărturisea că această piesă l-a urmărit toată viața și tot nu a înțeles-o pe deplin, deși a avut ocazia să o monteze în limbi diferite, pe trei continente, de fiecare dată altfel. Spectacolul de acum reușește să păstreze – printr-o simplitate perfectă – esențialul lui Cehov, pe care-l simțim aproape de mintea și de sufletul nostru. Regizorul își „obligă” actorii să se asculte, să fie martorii frământărilor celorlalte personaje. Nu există intrări sau ieșiri din scenă ale personajelor. Andrei Șerban reușește să aducă pe scenă drama eroilor cehovieni – lipsa comunicării: ei nu se ascultă niciodată unul pe altul, fiecare trăiește într-un alt timp și într-o altă realitate. Pescărușul e acel spectacol de la care nu poți să pleci așa cum ai venit. Și nici măcar nu poți să știi a cui e „vina”: a regizorului, a lui Cehov sau a actorilor? Cred că, mai degrabă, a tuturor…

Acest periplu cehovian al primelor zile de Festival s-a încheiat cu spectacolul Fugarii, producție a Teatrului Odeon București, în regia lui Alexandru Dabija. Regizorul construiește un scenariu dramatic pornind de la proza lui Cehov, mărturisind că „textul este o amestecătură de teme şi personaje din vreo şapte povestiri”, dar varianta finală s-a obţinut după două luni de repetiţii cu actorii. Scenografia lui Helmut Stürmer este spectaculoasă, iar actorii sunt total dedicaţi cuvântului şi acţiunii. Fugarii e un spectacol în care se bea absint, se citează din Turgheniev, se discută despre femei, despre iubire, despre bani şi, ca de obicei la Cehov…, se vorbește mult.

Primul weekend FITCA 2018 s-a încheiat cu o Sală Mare plină, aplaudând gălăgios producția Teatrului Metropolis din București – Titanic vals de Tudor Mușatescu, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, decor și costume Adriana Grand. Un spectacol la care se plânge puțin, se râde mult și se aplaudă și mai mult, cum s-a întâmplat şi duminică seară la Arad. În pauzele dintre acte, o tânără din public plângea sincer emoționată; la final, două doamne discutau: „Ce buni au fost actorii ăștia!”, cealaltă: „Dar și textul!”. Și cam așa e. O rețetă perfectă: text + actori + regizor + decor = un spectacol remarcabil.

Duminică s-a încheiat Festivalul Internațional de Teatru Clasic. Timp de 11 zile, Aradul a avut din nou parte de un „frison” cultural bun, efervescent. „Mica Vienă de pe Mureș” şi-a regăsit moștenirea teatrală de tradiție şi a dus-o cu bine mai departe. Toamna la Arad înseamnă FITCA; iar FITCA înseamnă Bucurie. Bucuria (re)găsirii poveștilor clasice într-o formă modernă. După zilele petrecute aici, am părăsit oraşul zâmbind, în aşteptarea ediţiei aniversare din 2019.

Foto: Gavril Jarca, Didi Elena

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.