Într-o lume contemporană în care funcţionează „regulile junglei” – Vânează sau vei fi vânat! – o întoarcere la clasicitatea povestirilor lui Rudyard Kipling vine ca o scăpare, ca o evadare. Scriitor britanic născut în India, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Kipling adună fabulele sale de secol XIX (în proză şi versuri) într-o colecţie intitulată „Cartea junglei”. O colecţie de… lecţii pentru copii şi adulţi, deopotrivă, lecţiile animalelor în faţa oamenilor, lecţiile Indiei în faţa Europei. Lecţii de înţelepciune şi nobleţe. Lumea ca miracol este reinterpretată cu privirea frumuseţii şi-a adevărului. Legea animalelor e mai dreaptă decât multe din legile oamenilor, iar India tăcută, dar profundă, continuă să-i fascineze pe cei aflaţi în derivă sau în căutarea refugiului spiritual.
Omule, iubeşte animalele! – este prima replică din spectacolul „Cartea junglei” montat pe scena Teatrului German de Stat Timişoara de regizorul şi coregraful Răzvan Mazilu. Instituţia producătoare şi artistul creator nu se află la prima întâlnire oficială, ci, alături de scenograful Dragoş Buhagiar, au pus la cale şi-un mai vechi succes: musicalul „Cabaret” (2014). După trei ani, echipa se reuneşte (mai puţin orchestra condusă de Peter Oschanitzky) pentru o producţie ce se anunţă la fel de îndrăgită de public. Pare normal, pentru că tare multă sinceritate se regăseşte în acest spectacol, în toate componentele sale. Începând de la mărturisirea regizorului: Iubesc animalele! Cele sălbatice ne oferă din frumuseţea şi căldura lor, pentru că ştiu să fie superbe, puternice, blânde, câtă vreme nu le maculăm lumea cu curiozităţile, cupiditatea şi răutatea noastră. În textul lui Kipling se regăsesc valori precum prietenia, loialitatea, puterea de sacrificiu. Oamenii îşi mai aduc, oare, aminte de ele?…
Numeroase adaptări pentru scenă şi ecran s-au făcut de-a lungul anilor după acest text-pledoarie – şi în lume, şi la noi –, dar niciuna nu se compară cu notorietatea şi farmecul filmului muzical de desene animate produs de Compania Walt Disney în anul 1967. Faptul a fost bine înţeles de Teatrul German, care n-a căutat a se bate cu morile de vânt ale imaginaţiei compozitorilor autohtoni, ci a apelat direct la muzicile arhicunoscute ale lui Terry Gilkynson şi-ale fraţilor Richard & Robert Sherman, hituri precum „The Bare Necessities” sau „I Wanna Be Like You”. În germană, e drept, dar asta nu le scade cu nimic valoarea şi hazul. Aşadar, nu asistăm la un musical propriu zis, construit după reţetă, ci la o minunată poveste cu cântece.
Răzvan Mazilu îşi asumă adaptarea textului lui Kipling, rescriindu-l ca pe un bildungsroman, o călătorie iniţiatică a puiului de om Mowgli întru formarea viitorului său caracter. Nu e uşor să te fereşti de tentaţia de a prelua ceea ce s-a dovedit valabil în timp, de aceea, partea a doua a spectacolului este mult influenţată de scenariul filmului, odată cu apariţia primului cântec. Începutul, însă, este o încercare originală de a ne introduce în atmosfera şi misterul junglei indiene. Cine a ajuns o dată în India nu are cum să-i uite mirosurile, căldura, umezeala, culorile, sunetele… Cine a ajuns în Asia n-are cum să uite culorile florii de ghimbir sau parfumul florilor de frangipani, n-are cum să uite muzica de sitar sau sunetele ciudate ale naturii. Or, acesta este marele pariu – reuşit – al spectacolului de la Timişoara.
Cu mijloacele teatrului, pătrundem în poveste: covoarele orientale conturează spaţiul, lumina îl învăluie subtil, aburul e inserat discret. Dragoş Buhagiar, Ioana Popescu şi Alin Popa sunt artizanii imaginii. Kipling învestea animalele cu însuşiri umane; scenografii noştri le dau şi formă. Meticulos desenate şi colorate, din ţesături şi materiale elegante, costumele duc cu gândul la Perla Coroanei Britanice, la personaje ce populau spaţiul acelor timpuri de mult apuse. Nicio ispită redundant-zoomorfă sau (ferească!) bollywoodiană. În fundal, vegetaţia luxuriantă a junglei indiene se dezvăluie în proiecţii video realizate de Andrei Cozlac, inspirat de post-impresionismul naiv din pictura lui Rousseau-Vameşul. Peste toate acestea, picură sunetele create la hang şi percuţii de Sorina Savii şi Claudiu Lazarciuc. Pătrundem în poveste, pătrundem în iluzie…
Pe drum, suntem însoţiţi de-un ghid-povestitor, cu zâmbet tainic, de vrăjitor. Horia Săvescu deschide seria actorilor Teatrului German ce vor da chip şi, mai ales, voce binecunoscutelor personaje ale Cărţii. Cu ajutorul pregătirii muzicale a Roxanei Ardeleanu, cântecele sunt interpretate live, pe fondul muzical al înregistrărilor produse de Alexei Ţurcan. Unii mai timoraţi vocal, din lipsa unei astfel de experienţe, alţii mai curajoşi şi experimentaţi, artiştii intră, la rându-le, în poveste, cu bucuria copiilor de orice vârstă. Pe care o transmit, apoi, în sală.
Povestea e, la rândul ei, binecunoscută, avându-l în centru pe micul orfan rătăcit în junglă. Rolul îi revine lui Vladimir Socolovici, bine ales pentru datele fizice (inclusiv frizura adusă la zi), dar şi pentru agilitate şi dezinvoltură, cum se va dovedi, odată depăşite emoţiile începutului. Porecla Mowgli – „brotăcel” – îi e dată de lupii ce-l vor adopta, interpretaţi cumpătat de Isa Berger şi Boris Gaza, ca doi părinţi ce-şi iau o responsabilitate. Adevăraţi pedagogi îi vor fi, însă, pantera Bagheera şi ursul Baloo, construiţi în contrapunct de Daniela Török şi Harald Weisz. Seriozităţii înnăscute şi structurale a panterei negre, hotărâte să îl ducă înapoi pe Mowgli în satul oamenilor (fie şi aplicând mijloace dictatoriale), i se opun lipsa de griji şi nepăsarea ursului brun, adept al unui stil de viaţă fără fasoane. Până la urmă, the simple bare necessities pot fi răspunsul pentru „lăfăiala” cotidiană, iar lucrurile bune vor veni de la sine. Cele două personaje sunt exagerat alcătuite pe alocuri, cât să nu pierdem din vedere misiunea lor pozitiv-educativă.
Răul, în schimb, vine pe căi subtile în viaţă şi, până la urmă, ţine de trecut. Dacă felina Bagheera a depăşit tristele experienţe legate de umanitate, tigrul bengalez Shere Khan nu-i poate ierta pe oameni pentru armele lor. Sofisticat şi lipsit de milă, este înfăţişat de către Konstantin Keidel, ca prinţ indian, un dandy ce se va transforma, însă, în pisică, pus faţă în faţă cu focul. Nu este singurul care şi l-ar dori pe Mowgli la cină. Pitonul Kaa are aceleaşi gânduri, dar încercările sale sunt sortite eşecului. Rareş Hontzu îl construieşte imperturbabil, cu figură de Buster Keaton yogin, în momente de-un comic remarcabil. Demnă de remarcat pentru umor este şi ideea regizorală de-a alătura cele două personaje – unul vestit pentru mirosul său fin, celălalt având probleme cu sinusurile. Ca şi ideea de-a da şarpelui lipsit de membre imaginea zeiţei Kali, cea cu multe braţe, în celebra scenă a încrederii: trussst in me, just in me…
Scenele de ansamblu vor face oricând şi oriunde deliciul spectacolelor muzical-coregrafice. Iar un creator cu experienţa lui Răzvan Mazilu nu are cum rata acest principiu. După cum nici nu încearcă să concureze scene devenite deja arhetipuri în conştiinţa spectactorilor de varii generaţii. Ca urmare, alege calea echilibrului – parţial reproducând, parţial reconstruind – momente vestite ale filmului. Patrula elefanţilor e condusă britanic, în ritm de marş nemţesc, de Colonelul Hathi, interpretat cu specifică rigoare de Franz Kattesch, asistat cu umor de Isolde Cobeţ şi de juniorul Thomas Kattesch. Disciplinei pachidermelor i se opune haosul maimuţelor zănatice, cu-al lor rege-urangutan King Louie, figurat în travesti, ca „naş” mafiot, de Dana Borteanu. Bătăile şi scenele de dans atrag buna reacţie imediată a spectatorilor. Străvechiul templu indian al oraşului părăsit de oameni e frumos recreat scenografic în adâncimea reală a spaţiului – altfel puţin folosit în favoarea decorului virtual.
Cea mai reuşită scenă a spectacolului mi-a părut, însă, cea a vulturilor, excepţional condusă regizoral şi interpretativ. Viitorii prieteni ai puiului de om, plictisiţi de lipsa acţiunii din junglă, sunt imaginaţi de Răzvan Mazilu ca patru hippies paşnici, iubitori ai muzicii folk şi ai tihnei flower power, mimând însă duritatea rockerilor tatuaţi şi pictaţi pe faţă. Niciun fulg nu ţâşneşte din „penajul” lor de piele neagră: That’s What Friends Are For! Oana Vidoni, Anne-Marie Waldeck, Radu Brănici şi Aljoscha Cobeţ îşi lucrează la detaliu milimetric personajele – din gest, privire, voce, intonaţie. Chapeau!
Omul, ce animal ciudat… – exclamă cehovian tigrul Shere Khan. Finalul e ştiut: cea mai bună scuză pentru Mowgli să părăsească jungla e dragostea. Fetiţa indiană îl va atrage ca un magnet în satul oamenilor, care suntem chiar noi, cei din sală. Mica actriţă Ştefania Dohotari – frumoasă şi cu voce bună – va scrie, astfel, ultima pagină a istoriei puiului de om. Era inevitabil! – conchide Povestitorul, lăsând, totuşi, uşa deschisă spre o posibilă continuare, în timp ce ursul cel bun şi pantera cea înţeleaptă pleacă braţ la braţ. Să cânte muzica, să înceapă aplauzele!
Spectacolul regizat de Răzvan Mazilu la Teatrul German de Stat Timişoara are toate datele succesului de public. Întregul public, indiferent de vârstă sau limba în care vorbeşte. Este un spectacol pentru întreaga familie şi pentru întreaga comunitate. În pofida unor lungimi iniţiale, a câtorva dezechilibre sonore reglabile sau a repetiţiilor video de fundal, „Cartea junglei” duce mai departe renumele, cu profesionalism. Şi râzi, şi plângi, te bucuri şi cânţi. Îmi place de toţi! – a exclamat cu voce tare un copil din sală, la a treia reprezentaţie a spectacolului. Asta mi se pare cea mai reuşită cronică teatrală.
Teatrul German de Stat Timişoara
„Das Dschungelbuch”/ „Cartea junglei”, după Rudyard Kipling
Versiunea scenică: Răzvan Mazilu (traducerea: Dana Borteanu)
Muzica şi versurile cântecelor: Richard M. Sherman, Robert M. Sherman,
Terry Gilkyson (traducerea versurilor: Heinrich Riethmüller)
Regia şi coregrafia: Răzvan Mazilu
Decorul şi costumele: Dragoş Buhagiar, cu participarea Ioanei Popescu
Video: Andrei Cozlac
Lighting design: Dragoş Buhagiar, Alin Popa
Producţia muzicală: Alexei Ţurcan
Pregătirea muzicală: Roxana Ardeleanu
Distribuţia:
Mowgli, puiul de om – Vladimir Socolovici
Shaman, povestitorul – Horia Săvescu
Bagheera, pantera – Daniela Török
Baloo, ursul – Harald Weisz
King Louie, regele maimuțelor – Dana Borteanu
Shere Khan, tigrul – Konstantin Keidel
Kaa, șarpele – Rareș Hontzu
Elefanții: Colonelul Hathi – Franz Kattesch,
Winifred – Isolde Cobeţ
Junior – Thomas Kattesch
Lupii: Akela, tatăl – Boris Gaza
Raschka, mama – Isa Berger
Vulturii: Ziggy – Oana Vidoni
Dizzy – Anne-Marie Waldeck
Flaps – Radu Brănici
Buzzle – Aljoscha Cobeţ
Maimuța nebună – Richard Hladik
Shanti, fetița indiană – Ștefania Dohotari
Elefanți, maimuțe, lupi – Andreea Farcaș, Alina Mihai, Darius Agrima, Eva Danciu, Teodor Pătrașcu, Alexandru Pîntea, Sergiu Mihailic, Raisa Kadar
Sound design live: Sorina Savii (percuție) şi Claudiu Lazarciuc (hang)
Print