Imaginea lui, emblemă a întregii Austrii și a Europei din care au mai rămas ceva urme la peste două secole de la moartea lui, e peste tot: pe bomboane și ciocolată, pe șampanii și suveniruri scumpe și ieftine, pe tricouri colorate, pe CD-uri. Cine nu îl știe pe Mozart? Cine nu a ascultat măcar ceva din muzica lui minunată? Cine n-a văzut celebrul film al lui Milos Forman? Sau cine n-a auzit Eine Kleine Nachtmusik măcar când i-a sunat mobilul unui pasager din troleibuz sau din metrou la București?
Aceste întrebări pe care mi le închipuiam retorice m-au împins să fac o modestă „investigație”, ale cărei rezultate, recunosc, le bănuiam. Într-o țară în care consumul cultural e atât de mic, în care un român cumpără în medie o carte pe an, iar în topul preferințelor domnește detașat muzica populară, cum să te aștepți la o descoperire fericită când vine vorba despre un asemenea subiect? Pentru un adolescent de azi care nu studiază muzica, să zicem, Mozart, fără de care muzica nici nu e posibilă, rămâne departe. În săli de concert și opere din alte țări, în librării din alte țări și, desigur, într-o mulțime de surse online.
Unde, când și cum să dai de copilul-minune născut la Salzburg și de muzica lui în România?
Muzica face figură palidă
În sălile de concert, Mozart e prezent în programele anumitor concerte și recitaluri, unele modeste, altele reușite, prea rar excepționale – majoritatea, la Ateneu și la Sala Radio.
La Opera Națională din București, de pildă, cel mai mare teatru liric din țară, care nu trăiește vremuri tocmai faste și nu are un repertoriu cu care să se laude, există un „Don Giovanni” din 2013, reluat acum. Atât, dintre toate operele mozartiene. La Opera Națională din Iași, în treacăt fie spus, poți să vezi „Nunta lui Figaro” și „Flautul fermecat”. La asta se reduce Mozart, cu toată bogăția lui artistică, în România anului 2016.
O inițiativă demnă de a fi semnalată în acest deșert este însă prima ediție a Festivalului Mozartissimo, organizat de Centrul Cultural Casa Artelor-Primăria Sectorului 3 București, la sediul din fosta Casă Eliad în 8-10 iulie, care s-a bucurat de un public numeros.
Epistole adevărate și portrete false
Dacă intri într-o librărie, într-una dintre cele mai aprovizionate din capitală, nu dai decât peste vreo subțirică biografie sau monografie în engleză. Cartea de muzică în limba română mai are de așteptat până să apară și să fie citită, într-o țară în care educația muzicală rămâne inexistentă sau, aș putea spune, „se face exclusiv individual”.
Mozart în cărți? În afară de scrisorile reeditate în două volume la Centrul Cultural Casa Artelor, prezentate la lansare de muzicologul Grigore Constantinescu, găsești cărticica lui Paul Johnson, celebrul istoric care a scris „Intelectualii”, „O istorie a lumii moderne. 1920-2000”, „O istorie a evreilor”, dar și biografiile lui Napoleon, Churchill, Stalin etc. Numai că… păcăleală. Din păcate, Mozart refuză să prindă viață, cu măști și fără măști, artistic sau altfel, în volumașul „Mozart. O viață”, tradus de Liliana Donose Samuelsson și publicat la Humanitas.
Doar dacă nu știi absolut nimic despre compozitorul genial, nici măcar trivia, merită să-ți petreci două-trei ore citindu-l. Scrisă simplist, fără nuanțe, fără problematizări, fără atmosferă, fără răbdare, cartea simplifică și reduce toată lumea lui Mozart. Un posibil merit ar fi fost demolarea unor mituri născocite și bine înfipite în posteritate (printre care rivalitatea cu Salieri), numai că, în lipsa argumentelor, în lipsa oricărei demonstrații, acest merit nu se adeverește.
Nimic din aerul timpului nu se simte în cărticica cel mai probabil improvizată de Paul Johnson și nimic nu se întrezărește din infinitul muzicii lui Mozart. Iar eșecul autorului de a aduce în fața cititorului o fărâmă din acest univers care fascinează realmente de secole, de a descrie, de a explica și de a interpreta un corpul remarcabil de informații adunate în sute de ani nu poate decât să ne întristeze.
„Amadeus” spune povestea
Deci nu la operă, nu la librărie… Dar unde? Am încercat și la un teatru și, în sfârșit, căutarea a fost răsplătită. La București, Mozart se vede mai bine dintr-un teatru care împlinește în curând zece ani.
Mergeți la Metropolis și veți găsi acolo un „Amadeus” în care Mozart, cu spiritul și lumea lui, e foarte prezent. Prezent în sala nouă a teatrului, unde montarea semnată de Victor Ioan Frunză după celebrul text al lui Peter Shaffer, chiar în zilele astea repus convingător în scenă și la National Theatre de la Londra, spune în chip fericit povestea geniului, așa cum a înțeles-o și totodată a inventat-o dramaturgul englez.
Despre Mozart, formele autenticității și prețul geniului vorbește „Amadeus” într-un spectacol consistent, în care se luminează cel puțin câteva zone întunecate din viața bufonului tragic Mozart (Andrei Huțuleac) și a lui Salieri (George Costin), compozitorul nerăsplătit cu geniu, în ciuda „cumințeniei” sale, de o divinitate de neînțeles. Pe scurt, viziune, forță, abilitate, într-o creație amplă, de la care pleci acasă cu o mulțime de întrebări. În plus, atuul muzicii live, cu participarea extraordinară a tenorului Robert Nagy.
În rest… Pe străzile din București, Eine Kleine Nachtmusik și Rondo alla Turca răsună mai departe din telefoanele mobile, bomboanele cu chipul copilului-minune se găsesc și ele și din loc ]n loc chipul lui ne zâmbește absent și de pe pungi cu cafea boabe. Doar la operă și în sălile de concert e mai greu să-l găsești pe Mozart.
Print