Dar iezerele unul lângă altul sute,
Când râd arhipelagurile lumii mute?
Geyserii lungi lumina descompun
Ca munţii de cristal şi alaun.
Iradiază sorii albi, de-odată patru,
Terasele de ape vii în amfiteatru…
Grădinile Semiramidei, lateral
Din răsărit pân’ la apus, în sus de val.
Azvârl orgile planetei jerbe grele
De imnuri spre spiralele de stele…
Când evantalii latescente trec domol
Ca reci comete dincolo de gol.
Fâşii de lumină caută gândind
Sfârşitul lumii. Rar se sting şi se aprind…
Aşa era… aşa era întâiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-aş fi rămas.
Print