Timp de zece zile, de pe 8 şi până pe 17 iunie, la Bucureşti se desfăşoară cel mai important festival al Facultăţii de Teatru din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică: „Gala Absolvenţilor 2012”. În sălile UNATC, precum şi în alte teatre din Capitală se joacă, în această perioadă, spectacolele create de studenţii şi masteranzii secţiilor din Facultatea de Teatru: Actorie, Păpuşi şi marionete, Regie, Scenografie, Coregrafie, Light design-Sound design, Scriere dramatică – licenţă şi master, coordonaţi de cei de la Teatrologie, management cultural, jurnalism teatral. Şi e vorba de spectacole pe care, dacă vă veţi aventura până la sediul pe strada Matei Voievod, le veţi descoperi adesea mai valoroase şi mai pline de farmec decât pe cele din mari teatre ale Capitalei.
Despre ediţia din acest an şi, mai ales, despre teatrul românesc actual şi despre şansele pe care le oferă el absolvenţilor am stat de vorbă cu trei dintre organizatoarele Galei, o studentă, o masterandă şi o doctorandă… Răspunsurile lor sunt de citit, de studiat, de savurat şi de luat în seamă. O invitaţie în culisele Galei Absolvenţilor, cu Irina Piloş, Ioana Tamaş şi Irina Zlotea!
1.Cum se vede Gala Absolvenţilor din interior?
2.Ce şanse le oferă/vă oferă gala în lumea actuală a teatrului? Este cu adevărat o pistă de lansare?
3.Care sunt spectacolele pe care – în mod subiectiv – le-aţi recomanda în ediţia din acest an şi de ce?
4.Cum se vede teatrul românesc la momentul absolvirii facultăţii de teatru? Ce e roz şi ce e gri?
Irina Piloş, masterand an I UNATC, secţia Teatrologie, Management & Marketing cultural, director, Gala Absolvenţilor 2012
1.Ca proaspăt absolventă – anul trecut am beneficiat de o Gală organizată pentru mine şi colegii mei – nu cred că mă pot detaşa de postura de student absolvent, fiind pusă în situaţia de a juca acum doar rolul de coordonator al Galei. Ce pot afirma despre ediţia de anul acesta este faptul că avem parte de o Gală colorată, din toate punctele de vedere.
2.Gala Absovenţilor este o oportunitate pentru întâlniri teatrale şi umane de mare valoare! Eu cred că acest eveniment poate fi o rampă de lansare, în condiţiile în care “aparatele” de zbor sunt gata de lansare! Unele sunt, altele mai au nevoie de puţin timp de antrenament, de pregătire, însă este bine că au contact cu pista! În orice caz, mi se pare crucial faptul că această pistă există şi vă pot mărturisi din interior că se munceşte cu pasiune şi devotament pentru ca această pistă să fie mai ofertantă de la an la an!
3.Nu pot răspunde, deoarece nu am avut şansa să le văd pe toate. Subiectiv, recomand spectatorilor interesaţi să viziteze blgoul şi pagina de facebook a Galei deoarece acolo există prezentări ale spectacolelor şi chiar şi poze şi, dacă se simt atraşi, să dea curs invitaţiei şi să experimenteze! Votaţi Teatrul!
4.Mai am un an de master de parcurs până la absolvire şi ceea ce văd la acest moment în lumea teatrului românesc nu poate fi nicicum definit în roz şi gri, ci, mai degrabă, în nuanţele, în degradeul dintre roz şi gri… Este un spaţiu în care se poate respira încă, pentru o societate sufocată din punct de vedere cultural şi nu numai.
Ioana Tamaş, drd. UNATC, asistent Management cultural, responsabil Promovare&PR Gala Absolvenţilor 2012
1.Haha, bună întrebare! Se văd şi se simt agitaţia şi efervescenţa! Organizarea Galei Absolvenţilor UNATC începe cu aproximativ o lună înainte. Partea cea mai dificilă constă în faptul că aceste săptămâni coincid cu perioada de pre-sesiune şi sesiune. Echipa organizatoare este formată în majoritate din studenţi – master anul I şi anul II licenţă. Cu alte cuvinte, nu ştii cui să acorzi prioritate: evenimentului pe care îl ai de pus cap la cap sau referatelor. În cazul meu – eu fiind doctorand, situaţia nu a stat deloc mai strălucit. Alternam mailurile şi întâlnirile pentru finalizarea lucrării, cu cele pentru studenţi. Dar cel mai frumos, amuzant, motivant şi energizant este lucrul cu aceşti tineri de 20-22 de ani, cu foarte multe idei extraordinare, dar uşor nesiguri în susţinerea lor. Şi este fascinant să îi asculţi, să le acorzi încredere şi să îi susţii să meargă înainte, pentru că fac bine ce fac.
2.Gala este o bună ocazie de a te confrunta cu o situaţie care, din punct de vedere profesional, se apropie de realitate. Artiştii întâlnesc publicul din afara facultăţii, studenţii de la teatrologie şi management cultural se confruntă cu provocarea de a construi şi de a da identitate unui eveniment aproape de la zero… este primul pas spre ce îi aşteaptă şi ne aşteaptă. Este unul dintre cele mai complexe excerciţii de şcoală, care te pregătesc pentru ce urmează. Dar ca pistă de lansare… nu aş zice. Ar fi bine, totuşi! Deşi sunt foarte multe spectacole prezentate, participarea în Gală nu oferă şi oportunitatea de a monta într-un teatru sau de a intra într-o echipă de organizare a unui festival sau în staff-ul unui teatru, centru cultural etc. Poate deveni o recomandare, dar nu o pistă de lansare în sine. Mai ai mult de lucru până să te lansezi!
3.Anul acesta Gala propune foarte multe texte contemporane, care nu se întâlnesc în oferta prea multor teatre: „California Suite” de Neil Simon, „Lilieci de la Pleniţa” de Ana-Maria Nistor (profesor la UNATC, ceea ce e foarte interesant) după Marin Sorescu, „Yom Kippur” de Hanna Azoulay-Hasfari, „După ploaie de Sergi Belbel”, „Handbag” de Mark Ravenhill, „Strip-tease” după Salwomir Mrozek şi multe altele. Sunt în total 38 de spectacole, care se joacă în 10 zile. Eu aş recomanda tocmai acele texte pe care, în afara Galei, nu le poţi vedea şi care, la un google pe net, poţi descoperi că marchează dramaturgia contemporană, că abordează subiecte interesante şi extrem de aproape de lumea în care şi tu trăieşti.
4.O altă întrebare-capcană! Teatrul românesc, din punctul meu de vedere, se vede foarte prost pentru tinerii artişti şi pentru tinerii teatrologi sau manageri culturali. În continuare teatrele sunt închise, cu angajaţi pe viaţă la toate nivelurile (deşi managerii au contracte pe perioadă determinată acum, ceea ce e foarte bine), cu oameni care îşi păzesc scaunele şi se simt ameninţaţi de venirea unor tineri. Nu are rost să mai zic că sunt oameni foarte talentaţi, inteligenţi, ambiţioşi şi muncitori. Unii dintre ei sunt sclipitori, intimidant de inteligenţi! Dar nu contează. Pentru actori să spunem, cu indulgenţă, că e cumva mai simplu, că se întâmplă să mai fie nevoie de tineri în distribuţii. Dar, pentru un regizor, este destul de dificil. Şi din orice unghi priveşti situaţia, depinzi de relaţiile pe care le ai, de recomandările pe care le poţi primi, de cei care îţi pot facilita intrarea într-un teatru – fie că e director de teatru, fie că e un regizor, fie că e cineva din administraţia culturală. Networkingul este capital! Iar asta face ca sistemul să fie unul netransparent şi supus hazardului şi norocului – ai noroc, bine, nu ai, iarăşi bine… Foarte puţine teatre organizează concursuri pentru tinerii regizori sau actori. Puţine castinguri se fac pentru actorii din afara teatrului. Şi când spun asta mă refer la teatrele din ţară, nu numai la cele bucureştene, unde cred că situaţia este un pic mai bună. Avem aproximativ 51 de teatre publice în toată ţara, iar dacă ne uităm la cine montează, cine joacă, cine semnează scenografiile, vom avea surprize. Mai mult, într-o majoritate covârşitoare sunt teatre de repertoriu, ceea ce înseamnă că sunt interesate să scoată premiere şi atât – minim 3 pe an. Nu sunt deschise spre alte tipuri de proiecte, spre rezidenţe, spre experiment, spre inovaţie. Nu mai zic că în spaţiul european, acest model este deja intens dezbătut. Alt aspect care îngreunează formarea unui tânăr absolvent într-un adevărat profesionist este această tendinţă de a evalua succesul unui spectacol prin numărul de spectatori, ceea ce conduce la comercializarea teatrelor publice, unde miza şi modul de funcţionare sunt de fapt cu totul altele. Şi aşa mai departe. Multe lucruri nu merg bine şi foarte mult se bate pasul pe loc. Ba, uneori, pentru a te menţine la un nivel profesional înalt, te gândeşti chiar să te retragi din instituţiile publice şi să activezi în zona ONG-urilor. În plus, pentru a duce o viaţă decentă şi a te putea autosusţine, ar fi bine să ştii să mai faci şi altceva, măcar până te lansezi, pentru că altfel, viaţa în teatre este una precară – mai ales pentru tineri. Teatrele independente se mişcă cel mai bine, dar sunt foarte puţine şi slab finanţate, cu pârghii modeste care să le permită o activitate susţinută şi continuitate.
Dar e bine să fii sigur că îţi place ce faci şi să nu renunţi. Sub nicio formă să nu renunţi! Iar dacă vezi lucruri care nu funcţionează aşa cum ar trebui şi ar fi corect, să te revolţi, sa le spui, să fii solidar cu cei care trec prin acelaşi lucru ca tine. Pentru că, odată ce ai părăsit sălile de spectacol ale şcolii, începe o luptă – cu sistemul, cu autorităţile, cu managerii de teatre, cu alţi artişti care şi ei au interesul de a-şi asigura şi păzi o poziţie sigură şi aşa mai departe. Iar într-o luptă trebuie să ai încredere în tine şi să lupţi! Succes nouă, tuturor!
Irina Zlotea, studentă în Anul II, secţia Teatrologie, responsabil Promovare@PR Gala Absolvenţilor 2012
Pentru mine Gala Absolvenţilor este ca şi cum ţi-ai prinde toţi colegii mai mari de mână şi i-ai arăta tuturor pentru că te mândreşti cu ei… cel puţin aşa simt (şi chiar cred în mulţi care termină în acest an). Pe de altă parte, îndepărtându-mă şi privind în ansamblu acest eveniment, Gala are de toate… de când am început pregătirile avem şi entuziasm, şi muncă, şi neînţelegeri, şi încăpăţânări, şi un şef bun, şi coordonatori atenţi, şi întârzieri, uneori şi un strop de orgolii, alteori îndoieli, un elan serios şi mult teatru.
2.Acum, doar poate fi o pistă de lansare. Noi încercăm să atragem atenţia criticilor şi directorilor de teatre, dar s-ar putea ca, uneori, Gala să nu fie luată cu adevărat în serios…
3.Personal, mă simt încă foarte legată de licenţe… de la orice secţie. Când mergi la un spectacol de licenţă ai senzaţia unei oarecare inocenţe, pe care artiştii o pierd când îşi dau disertaţia şi, evident, mai târziu. Dacă aş putea, v-aş înşira toate titlurile de la toate secţiile: regie (studenţii au montat texte contemporane, care nu sunt pe scenele teatrelor în acest moment), actorie (cu roluri care îi provoacă, dar care stârnesc şi o duioşie frumoasă), păpuşi şi marionete (care sunt într-adevăr minunat de privit) şi coregrafie (cu explorări îndrăzneţe).
4.De ceva vreme am constatat că lumea teatrală este într-un blocaj nociv: nu poate primi actori tineri, nu are curaj să-şi asume regizori proaspăt absolvenţi şi spectacole noi, dramaturgi contemporani… doar timid, într-o „îndrăzneală” forţată. În tot acest timp, sunt sute de tineri artişti care încearcă să îşi recupereze aripile. La absolvire totul se arată gri şi, uneori bate spre roz pentru cei foarte, foarte talentaţi, care au şi un pic de noroc. Pe de altă parte, sunt unii studenţi foarte buni, dar care au nevoie de o perioadă de „ucenicie”, care se primeşte doar în teatru, de la marii maeştri…. însă nu au şansă să ajungă niciodată acolo.
Totuşi, îmi dau seama că noi înşine trebuie să schimbăm ceva; să fim mai uniţi, să avem mai multă încredere unii în alţii, să ne respectăm şi să ne luăm avânt împreună. Nu ştiu dacă în acest an, dar poate în timp şi Gala Absolvenţilor va căpăta independenţă în cadrul lumii teatrale. Poate nu va mai anunţa simple licenţe şi disertaţii, ci întâlniri adevărate între oamenii şi scenă. Poate prin ea ne vom educa noul public (şi el blocat la rândul său) şi vom închega noul teatru. Mă rog să nu fie doar o utopie… dar până atunci eu lucrez la această idee, la fel şi alţi colegi de-ai mei (unii plănuiesc, alţii deja acţionează). Pentru mine viitorul nu e nici gri, nici roz, ci verde şi sper că sunt şi alţii care văd lucrurile la fel.
Print