În iarba multinaționalelor din secolul al XXI-lea

3stars

Cineva, un simpatizant al teatrului, care a scris înaintea mea pe un blog despre Pulverizare, îi reproșa spectacolului pus în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Apollo 111 din București totala lipsă de emoție. Adevărat. Observația este una în principiu corectă. Absența emoției este un dat indiscutabil atât al piesei Alexandrei Badea, cât și al montării. Numai că este vorba nu despre un defect, ci despre o calitate. Sau măcar despre o însușire intenționată a amândurora.

Pulverizare (titlul original în limba franceză este Pulvérisés) este o piesă despre condiția de corporatist, de angajat într-o multinațională. De ființă a cărei existență se desfășoară contra cronometru, dar căreia trebuie să îi fie indiferent ceasul propriei sale existențe. Care aleargă din meeting în meeting cu tot felul de subcontractori veniți de pe întreg Mapamondul (Mapamondul este, de altfel, scena propriei sale vieți, lucru remarcabil marcat în reprezentație prin acea falsă, înșelătoare paradă a modei, adică de ceea ce în teorie se numește spațiu de instalare) și în a cărui fișă a postului scrie că trebuie să tindă obligatoriu spre excelență. Cu prețul anulării sale ca ființă omenească. O anulare pentru care nu are nici voie, nici nevoie de empatie din partea celor care o înconjoară. Ca nu cumva să se producă declicul, să intervină criza, sinuciderea.

Atât scrierea Alexandrei Badea, cât și spectacolul lui Andrei Măjeri nu operează cu personaje reale. În sensul tradițional al conceptului. Așa cum stăteau lucrurile în alte scrieri/spectacole pe aceeași temă.

Avem de-a face nu cu un text și nici cu un spectacol cu o formulă narativă clară. Ci cu o succesiune de monologuri care, din când în când, se întretaie. Vedem pe scenă patru oameni, excelent, în forță, dar niciodată în exces jucați de Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan și Nicholas Cațianis jr., care sunt semne, tipuri, eșantioane. I-aș numi mai degrabă notificări. De fapt, angajați ai aceleiași companii cărora le este interzis de facto să relaționeze, să empatizeze unul cu celălalt. Care, la începutul fiecărei noi zile de muncă, au grijă să își schimbe distribuția în spațiu, spre a nu sta alături de colegul în vecinătatea căruia s-au situat în ziua precedentă ca nu cumva, Doamne ferește!, să se instituie între ei relații cu adevărat umane.

E vorba despre notificări cu fenotip de uman(oid) care, totuși, mimează socializarea. Excelentă pentru sublinierea ideii citarea, în scopul relativizării/caricaturizării situației, a tabloului Micul dejun în iarbă de Edouard Manet. Vedem, așadar, ceea ce aș numi notificări umanoide care trebuie să ascundă de feluritele controale timpul real de muncă, prelungirile nepermise ale acestuia care sunt absolut indispensabile în vederea unor infinite, repetate traininguri. Care, din camera de hotel de cinci stele, zilnic alta, însă topografic mereu aceeași, le trimit partenerilor de viață știri cu valoare de notificare, caracterizate prin grad de emotivitate zero. Încercând, totuși, să intre în dialog cu propriii lor copii care le răspund de parcă ar avea de-a face cu parteneri de dialoguri cvasi-mimate cel puțin parțial necunoscute. Aceasta în timp ce dialoghează, printr-o fereastră deschisă grație laptopului de ultimă generație, cu cine știe ce prostituată. Și aceasta, în locul numelui de catalog care făcea faima bordelurilor tradiționale de odinioară, are, la rându-i, număr de identificare. 005, de pildă.

Totul se petrece la tensiune maximă, într-un ritm drăcesc, endiablé, cum spun francezii, ritm instituit de regizorul Andrei Măjeri, de coregrafa Flavia Giurgiu și de cei patru actori din distribuție. Cu toții foarte buni, acționând cu o coeziune apreciabilă.

Fapt cu atât mai de apreciat cu cât multe dintre datele spectacolului au trebuit adaptate condițiilor de joc de la Teatrul Gong unde a fost jucat Pulverizare sub egida celei de-a XXV-a ediții a FITS: Enumăr doar o parte dintre modificările  impuse de formula nouă, specifică de reprezentare. La București, acasă, la sediul Teatrului Apollo  111, spectacolul se joacă în formula italiană. La Sibiu s-a jucat en rond, cu publicul înconjurând aproape din toate părțile actorii. Scenografia, percutantă, este semnată de Alexandra Panaite. La București, proiecțiile video sunt estompate (video: Eranio Petrușka), la Sibiu au fost extrem de pronunțate, cvasi-sufocante, uneori parcă prea în vecinătatea condiției de pleonasm sau de tautologie. Parcă în supradoză mi s-a părut și ilustrația muzicală, altminteri cu muzică franțuzească de foarte bună calitate, aleasă de gustul verificat al regizorului. Nici microfoanele în care au fost rostite o parte dintre eșantioanele textuale cu valoare de comentariu nu au fost perfect reglate, vocile auzindu-se câteodată înfundat, oricum fără claritatea dorită.

FITS 2018

Teatrul Apollo 111 din București

PULVERIZARE de Alexandra Badea

Regia: Andrei Măjeri

Scenografia: Alexandra Panaite

Mișcarea scenică: Flavia Giurgiu

Sound design: Andrei Mihai

Video: Eranio Petruska

În distribuţie: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan, Nicholas Cațianis jr

Data reprezentației: 9 iunie 2018

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.