„Incendii” care ard suflete

Război. Conflict. Vinovaţi şi vină. Natura umană confruntată cu cele mai radicale luări de poziţie. Buni şi răi. Şi dreptate ruptă în bucăţi azvârlite peste garduri de sârmă ghimpată. Dreptate de ambele părţi ale liniilor de front. Şi multă suferinţă în numele ei. Cruzime, bestialitate şi atrocităţi în numele unor idealuri care pentru cei mai mulţi nu înseamnă nimic. Oameni care se înarmează de dragul unor vorbe frumoase şi alţii care ucid fanatic sub masca religiei. Războiul mutilează trupuri şi suflete – de oameni şi de ţări. Ucide – oameni, conştiinţe, naţii. Războiul va continua să existe şi va adre la foc mocnit până când va consuma instinctele latente ale violenţei noastre colective.

Piesa „Incendii” a lui Wajdi Mouawad este unul dintre cele mai bune texte dramatice contemporane. Structura complexă care susţine această poveste incredibilă despre dezumanizare şi chin alcătuieşte un parcurs dramatic pe cât de spectaculos, pe atât de ofertant. Cu scene decupate aproape filmic şi cu o poezie a dialogului cu atât mai fragilă în malaxorul de orori descrise de o tramă dureroasă ca o rană care refuză să se vindece.

Curajul de a alege această piesă pentru spectacolul său de licenţă este primul atu al Irinei Banea. A intuit că acest text ce pare alambicat la o primă vedere, cu multe spaţii care se schimbă des şi cu un fir temporal mozaicat, are o cheie de montare sigură: simplitatea. „Incendii” este un text care curge de la sine. Şi asta se vede în spectacolul preluat la Space Studio, la Teatrul Bulandra. Odată instalată atmosfera, pariul este pe jumătate câştigat. Cealaltă jumătate ţine de asumarea unor roluri dense şi mature de către proaspăt absolvenţii UNATC.

Povestea lui Nawal cea despărţită de bărbatul iubit şi de copilul abia născut este spusă retrospectiv; o descoperim prin ochii celor doi gemeni care primesc la moartea mamei o sarcină ciudată – fiecare dintre ei trebuie să înmâneze câte o scrisoare tatălui, respectiv fratelui; doi oameni de existenţa cărora nu au ştiut până acum. Şi urmează un parcurs iniţiatic, labirintic, într-o lume sfâşiată, încă, de gloanţele şi cicatricile unui război fără sfârşit. Răsturnările de situaţie nu doar imprevizibile, ci cutremurătoare de-a dreptul fac ca această piesă, transformată şi în film în 2010, să mişte conştiinţe şi să pună lacrimi în ochi.

Începutul spectacolului este greoi. Costin Dogioiu (Hermile Lebel) este notarul care încearcă să spargă gheaţa şi să îi îmbuneze pe cei doi gemeni rămaşi orfani. Printr-o amplasare în spaţiul de joc destul de nefericită, jumătate din spectatori au câmpul vizual blocat şi văd doar spatele celor doi actori, fără să le poată observa reacţiile. Apoi, odată ce acţiunea începe să prindă viteză, intrăm în lumea lui Nawal cea tânără, frumoasă şi îndrăgostită. Opţiunea de a distribui o altă actriţă – Flavia Hojda – pentru a o interpreta pe fata de 14 ani nu aduce niciun plus poveştii, poate chiar ridica semne de întrebare legate de înfăţişarea radical schimbată a personajului; de la fata blondă cu ochi coloraţi, Nawal la maturitate are părul negru şi ochi căprui. Un artificiu inutil.

Şi totuşi, după prima jumătate de oră, când Jeanne – Cristina Constantinescu alege să plece în căutarea adevărului despre mama sa, tempoul şi povestea pun stăpânire pe spectator, iar personajele te iau cu ele în acest periplu trist în viaţa sfârtecată a unei femei şi a copiilor ei. Simplu, fără prea mari invenţii scenice, cu multe intrări şi ieşiri din scenă nerezolvate, cu câteva încercări de metaforă şi un song laitmotiv în care Nihad – Denis Hanganu – cel tarat de război îşi strigă disperarea într-o voce cu refrenul melodiei „Roxane” a trupei The Police. Apoi câteva vorbe trăite de Nawal – Maria Vârlan – şi emoţia unui final ca un croşeu de dreapta. Un spectacol curat regizoral, matur şi… înţelepciunea de a alege o piesă mare.

Actorii sunt puşi în faţa unor partituri care le solicită mai mult decât firescul antrenat în şcoală. Nimic din ceea ce simt aceste personaje nu este doar firesc. Situaţiile extreme şi greu de imaginat şi suportat pot avea orice formă. Conţinutul lor, însă, este clar peste puterea de înţelegere a unor copii abia porniţi în carieră. De apreciat, însă, e măsura şi felul în care ei recurg la simplitate pentru a lăsa povestea să vorbească de la sine. Fără epatări, fără exagerărăi. Un soi de reverenţă generală şi respect. Cel care reuşeşte să se transforme vizibil în toate personajele pe care le interpretează şi să găsească tonurile juste şi personalitate fiecăruia este Denis Hanganu care realizează, într-adevăr o performanţă. Maria Vârlan convinge mai ales cu monologul susţinut în sala de judecată şi conţine suficientă forţă, încât să o crezi femeia puternică, trădată de viaţă. Cristina Constantinescu îşi creează un parcurs rotund şi dezvoltă la început tehnic un parcurs pe care îl căptuşeşte cu emoţie până la finalul spectacolului. Răzvan Enciu este destul de monocord şi de rigid în reacţii, fără să îşi dubleze replicile de un gând clar şi neajutat fiind nici de graseierea deranjantă în primă fază. Antonia Din susţine bine relaţiile cu partenerii şi are o privire care te face să o priveşti oricând este în scenă. Adrian Piciorea este contrapunctul comic atât de necesar într-un spectacol dens, dar se ia foarte în serios şi găseşte mici detalii spectaculoase în fiecare dintre personajele pe care le interpretează. Flavia Hojda este nesigură atât pe mijloacele sale, cu o voce care pierde finalurile de replică şi mişcări fragmentate, cât şi pe coerenţa gândului şi sinceritatea interpretării. Costin Dogioiu are cel mai greu rol tocmai pentru că este un observator care nu poate rămâne pe margine – cu multă subtilitate, îşi mobilează bogat interior personajul şi transformă monologurile lungi în platforme de lansare pentru scene de tensiune maximă sau momente de respiro, totul cu măsură justă şi carismă.

„Incendii” nu este un spectacol comod. Nu este entertainment. Este un început de drum în teatru care se ia foarte în serios. Un statement. Tânăra generaţe este gata să demonstreze. Cu răbdare, luându-şi drept borne kilometrice piese mari, vând să spună cu adevărat ceva important.

Teatrul Bulandra, Space Studio

INCENDII de Wajdi Mouawad

Traducere  Zeno FODOR

Regie:  Irina Alexandra BANEA

Scenografie:  Vladimir Iuganu

Distribuţie:

NAWAL – Maria VÂRLAN

HERMILE LEBEL – Constantin DOGIOIU

NIHAD – Denis HANGANU

JEANNE – Cristina CONSTANTINESCU

SIMON – Răzvan ENCIU

SAWDA – Antonia DIN

ANTOINE – Adrian PICIOREA

NAWAL – la 14 ani Flavia HOJDA

WAHAB – Denis HANGANU

JIHANE – Cristina CONSTANTINESCU

NAZIRA – Antonia DIN

ELHAME – Cristina CONSTANTINESCU

RALPH – Adrian PICIOREA

MEDICUL – Răzvan ENCIU

CHAMSEDDINE – Adrian PICIOREA

ABDESSAMAD – Răzvan Enciu

SOLDATUL I – Denis HANGANU

SOLDATUL II– Răzvan ENCIU

GHIDUL – Adrian PICIOREA

PORTARUL ȘCOLII – Denis HANGANU

FOTOGRAF – Antonia DIN

MALAK – voce DAN AŞTILEAN