Au trecut mulţi ani de când spaţiul din Muzeul Curtea Veche, aflat în centrul unei capitale ce nu are bunul obicei de a-şi valorifica artistic locurile cu istorie şi cu potenţial, n-a mai încăput pe mâini creatoare. Se va întâmpla însă acum, în cadrul unui eveniment care-i poate impulsiona pe alţii, având toate datele de a trezi sau retrezi apetitul pentru studiu, pentru analiză, pentru căutare al oamenilor de teatru, indiferent de vârstă.
În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie, la Muzeul Curtea Veche regizoarea Cătălina Buzoianu, unul dintre puţinii creatori de teatru din România atraşi de straniul univers al lui August Strindberg, va susţine un workshop pentru toţi studenţii, masteranzii şi artiştii interesaţi să descopere şi să lucreze pornind de la un text asupra căruia cercetarea autohtonă se apleacă abia acum, la un secol de la moartea dramaturgului suedez. Înscrierile se fac la adresa mariam@uniter.ro până la 15 octombrie, prima întâlnire cu regizoarea urmând să aibă loc marţi, 23 octombrie, la ora 11.00.
Atelierul face parte dintr-un proiect UNITER dedicat lui Strindberg, care a început anul trecut, şi care va continua cu mai multe manifestări, printre care traducerea în premieră a 12 piese de teatru ale autorului, publicate pentru prima dată în România, printre ele numărându-se şi trilogia Spre Damasc, care face obiectul worshopului.
Ezitarea Sfântului Pavel
O triogie mistică, în care anxiosul August Strindberg, spirit al epocii sale şi deopotrivă spirit care şi-a depăşit cu mult şi prin multe epoca, s-a cufundat în lumini ireale după ce a scăpat, spun biografii, de întunericul care l-a cuprins de atâtea ori şi l-a trimis în spaţiile destinate celor suferind de afecţiuni psihice. Pornind de la această serie, care are o traducere în limba română, pe care i-o datorăm lui Carmen Vioreanu, regizoarea Cătălina Buzoianu va iniţia un exerciţiu până acum învăluit în mister.
Misterul sau taina, ca să împrumutăm un cuvânt vital în vocabularul creştin, este forţa necunoscută pe care Strindberg a căutat-o, a simţit-o, a trăit-o, dar nu a numit-o, o forţă dintre cele care nu se pot explica fără rest şi prin care scrierile lui – şi teatrul, şi proza – au rezistat la proba necruţătoare a trecerii timpului. Descoperirea lui Dumnezeu, taina fundamentală, a fost sămânţa din care au crescut cele trei piese ce alcătuiesc Spre Damasc. Scrise la vremea când Strindberg trecuse printr-o mulţime de infernuri lumeşti – fusese internat în aşezăminte de reabilitare pentru oamenii cu probleme psihice, experimentase disoluţia căsniciei şi transformarea iubirii în ură, simţise ce gust amar are gloria şi ce greu urcă omul spre sferele imateriale -, aceste piese criptate conturează traseul unui iniţiat, al sfântului, aici el este străinul, care primeşte taina şi se încredinţează în mâinile unei divinităţi impalpabile, dar cu o prezenţă mistuitoare.
Calea spre sfera cerească, sălaşul adevărului etern, face obiectul acestor trei scrieri dramatice în care palpită frământările şi îndoielile unui sfârşit de secol agonizant, neîncrezător, măcinat de un nihilism ce nu putea aduce speranţă, aflat în criză. În criză se afla şi creatorul suedez sedus de lumile invizibile, dar şi de preacarnalul femeii, atunci când s-a apucat să scrie despre Sfântul Pavel, căci el este arhetipul străinului din Spre Damasc. Modern avant la lettre, evreul Paul din Tars se va converti la creştinism, religia milei, şi va deveni Sfântul Apostol Pavel.
Iată momentul la care se opreşte Strindberg, animat de convingerea că trecerea de la omenesc la sacru n-a fost deloc un drum lin, firesc, neted, ci dimpotrivă. Rescriind în spiritul modernismului relativizant călătoria lui Pavel, cu ajutorul elementelor din Faptele apostolilor, autorul explorează, de fapt, frica, dat imuabil al omului, origine a ezitării şi a suferinţei. Descoperirea lui Dumnezeu şi a împărăţiei din ceruri nu anulează frica, în cazul personajului, ba chiar o amplifică. Iar cea de-a treia piesă din serie, în care vedem un credincios desprins din toate legăturile lui lumeşti, se constituie într-o analiză a ezitării. La sfârşitul unui secol al îndoielilor radicale, Strindberg scria o trilogie despre îndoială, spulberând, şi el, ponciful că ea ar ucide adevărul credinţei.
Încărcătura mitică a acestor scrieri este, desigur, inepuizabilă din punct de vedere filosofic, psihologic sau artistic. De altfel, probabil că toate cele trei dimensiuni îşi vor găsi locul în atelierul Cătălinei Buzoianu, pasionată de antropologie, deschis tuturor celor interesaţi să participe şi să asiste. Un atelier care, dincolo se scopuri şi metode, va fi cu siguranţă un antrenament necesar pentru incursiunea în invizibil şi în transpunerea lui în vizibil. Acesta este, în definitiv, şi apanajul teatrului.
Print