Totul e foarte greu, sprijinul instituțional lipsește și nu suntem încurajați – iată tonul predominant al auto-numiților independenți din teatru. Creația independentă autentică este posibilă, acum trăim un început, care trebuie fructificat și asta depinde în primul rând de creatorii înșiși – iată mesajul încurajator al ministrului Culturii Corina Șuteu. Între aceste două abordări s-a purtat, cu calm, dezbaterea care a avut loc la Unteatru duminică, 6 noiembrie, în cadrul ediției din 2016 a Festivalului Național de Teatru Independent, dezbatere care a gravitat în jurul mentalități eronate și al necesității de adaptare la actualitate.
Programat ca întâlnire între ministrul Culturii, „directorii teatrelor independente” și „tinerii creatori”, evenimentul s-a concretizat într-o întâlnire la care independenții au excelat prin… absență. În trecăt fie spus, același lucru s-a întâmplat și la colocviul care le-a fost dedicat, în urmă cu nici o lună, la Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatru Nottara.
Duminică, la Unteatru, nici cincisprezece participanți, dintre care câțiva tineri jurnaliști, au abordat încă o dată chestiunea spinoasă, dar și nebuloasă, până acum rămasă fără răspunsuri concrete, a statutului creatorului independent de teatru din România anului 2016, creator care se luptă cu greutăți cât se poate de concrete și mai ales de ordin juridico-administrativ. Dacă ar fi să sintetizăm, am putea spune că ea s-a rezumat la întrebarea, de data asta indirect formulată, cum poate creatorul independent să obțină finanțare de la instituțiile de stat… Poveste fără sfârșit, cum bine știți…
Conținut, strategie, autodeterminare
Aceste cuvinte definesc exact ceea ce îi lipsește haoticului sector independent, în viziunea ministrului Culturii, care a accentat în cele două ore de dialog nevoia de a „echilibra atenția asupra conținutului” și „lipsa de strategie” din zona independentă, în prezența câtorva creatori din domeniu: Andrei și Andreea Grosu de la Unteatru, Geo Remeș, managerul de la Godot Café Teatru, reprezentanții grupului Aoleu de la Timișoara și cei ai teatrului Become de la Sibiu, Victor Țăpeanu, de la compania Cuibul Artiștilor.
Transformându-se spontan într-un fel de counseling din partea ministrului de resort, în cadrul unei discuții fără agendă, dezbaterea a fost încă un prilej de recapitulare a condițiilor de existență pe care teatrul independent nu le întrunește spre a se dezvolta: crearea de identitate puternică și de conținut valoros, care să poată „face agenda” instituțiilor de stat, și existența unei strategii care să activeze factorul local, sursă financiară pentru independenții din cultură, și „educarea sectorului de business” interesat de artă și creație.
Puține discuții despre conținut și prea puțină atenție la „autodeterminare, singura ieșire din impasul care, prin mentalități perpetuate, a dus la impasul în care ne aflăm acum”, potrivit ministrului Culturii, în lumea mică a independenților noștri. Concluzia oficialului, în contextul acordului exprimat de participanți direct sau tacit? „Trebuie să creați o dinamică, să reinventați spațiul teatrului independent”.
Ce (mai) vor independenții?
După câțiva ani de discuții neconcretizate în măsuri, de inițiative precum scrisorile deschise rămase fără răspuns, independenții ar vrea, asemenea colegilor de la instituțiile de spectacol bugetate, să se facă mult râvnita lege a teatrelor, care, nu-i așa, poate rezolva măcar o parte din problemele lor.
Și nici solidaritatea de breaslă n-ar strica, au recunoscut la unison. Momentan, ea lipsește cu desăvârșire, după cum se poate constata în fiecare zi. Lipsește și, în absența ei, inițiativele nu se încheagă și nu se dezvoltă strategii, iar coerența atât de des invocată refuză să apară.
Nimic pesimist însă în această discuție liberă purtată duminică la prânz. Suntem liberi, s-a epuizat un ciclu cu rădăcini bine înfipte în practicile din regimul comunist, și a început unul pe care creatorii îl pot genera numai prin atitudine proactivă, solidaritate, gândire strategică și asumarea unui set de valori creator de identitate. Se întâmplă deja, „copilul” care este teatrul independent de la noi (cum spunea regizoarea Andreea Grosu) își trăiește copilăria, cu tot cu inocența ei, dar se va face el mare, va învăța lucruri și va afla ce-și dorește. Dacă lucrurile merg bine, va descoperi și cine e cu adevărat și încotro vrea să se îndrepte ori cu cine să se însoțească.
Pe scurt, nimic nou în abordarea temei care, fără ca realitatea ei din teren să se schimbe, s-a plafonat sau, dacă vreți, s-a standardizat și astfel și-a pierdut din conținut. Între lamentatio, contemplatio și actio, independenții își caută un drum, propunându-și să-și găsească un loc – împreună și separat, într-o neexperimentată societate democratică în care, poate paradoxal, nu e chiar atât de simplu să te exprimi prin artă.
Foto Judy Florescu
Print