Patologicul, acest izvor nesecat de inspiraţie şi creativitate pentru artă – o lume străină, cu legi reconfigurate de tristeţe şi durere, cu emoţii netrucate, cu nervi dezgoliţi şi o estetică ofertantă. De la tablouri, la filme horror, de la literatură la muzică, arta este presărată, dacă nu supra-saturată de amprenta bolilor de tot felul. Această zonă sensibilă şi nu foarte comodă a dat şi capodopere, dar şi încercări la fel de chinuite precum sursa de inspiraţie.
Spectacolul „Infirmul din Inishmaan” de Martin McDonagh, în regia lui Serghei Fedotov, prezentat de Teatrul „U Mosta” din Perm, Rusia, la Teatrul Odeon este departe de fiorul tragic al unui tablou al lui El Greco sau de un film semnat Lars von Trier. Această comedie neagră, premiată în 2010 cu Premiul naţional „Masca de aur”, prezentată în numeroase festivaluri şi onorată cu 10 Grand-prix-uri, surprinde, într-adevăr, la un prim nivel de receptare; universul lugubru al insulei irlandeze este unul dens, în care personajele bolnave la propriu şi figurat gravitează târâş. Atmosfera creată, dincolo de stranietatea ei, este prea puţin autentică. Nouă personaje, fiecare tarat de o boală fizică sau psihică, un veritabil ospiciu al degeneraţilor de tot felul, trăiesc într-o dezolare perpetuă, preocupându-se de probleme mărunte. Imposibilitatea comunicării, claustrarea în propria patologie, restricţiile date de bolă, singurătatea, nostalgia, un întreg bagaj emoţional care ar fi putut genera emoţie şi empatie, sunt reduse la un monolog dialogat. Lipsa de comunicare nu înseamnă şi lipsa relaţiilor în scenă. Cu atât mai mult cu cât Teatrul „U Mosta” este „singurul teatru mistic din lume”, „combină ideile teatrului de repertoriu cu cele ale teatrului laborator” şi doreşte să ducă mai departe „tradițiile teatrului rusesc, îmbogățit prin descoperirile lui Mikhail Chekhov și școala lui Jerzy Grotowski”. Vorbe mari, aşteptări pe măsură.
Pentru demersul enunţat, textul lui Martin McDonagh pare a fi partitura ideală. O lume bolnavă, o undă de speranţă, minciuni stratificate ca foile de ceapă, micile fericiri cotidiene şi imposibilitatea de a părăsi cu adevărat insula dintre valuri. Spectacolul, însă, curge monoton, cu stridenţe în interpretare, cu câteva personaje care răstesc replicile, cu altele care le rostogolesc la rând şi cu prea puţine momente de sinceritate scenică. Un demers care se bazează pe subconştint, pe accesarea în interpretare a zonelor profunde ale sufletului, nu poate avea o formă atât de artificială şi căutată parcă. Absenţa relaţiilor în scenă, concentrarea exclusivă pe individualitatea personajelor şi aproape deloc pe interacţiunea dintre ele, a făcut ca experienţa celor aproape trei ore de spectacol să treneze. Mesajul este enunţat şi derivă din acţiune. Tristeţea rămâne la nivel de formă, iar empatizarea cu aceşti condamnaţi la singurătate nu porneşte din scenă către sală, ci mizează pe impactul vizual – mila e stârnită de aceste măşti hidoase ale bolilor de tot felul, dar compasiunea rămâne un deziderat de neatins în condiţiile lipsei de sinceritate.
Interpretul rolului principal, Vasili Skidanov, este singurul care, dincolo de forma exterioară, îşi consolidează personajul cu gânduri interioare, sentimente, şi acţionează scenic la timpul prezent, pentru că îşi ascultă partenerii. Este de apreciat efortul său de a păstra postura corporală atent studiată, dar cu adevărat performant, este în momentul în care transmite emoţie dincolo de picioarele chinuite şi de faţa strâmbată. În scena în care află „adevărul” despre moartea părinţilor săi nu mai contează că joacă un infirm, ci vezi pe scenă un om căruia i se schimbă viaţa sub ochii tăi. Şi îl crezi şi poţi relaţiona sufleteşte cu el pentru că ascultă şi se transformă interior. Dincolo de această reuşită personală, multe peronaje se agită cu efect, dar fără consistenţă.
„Infirmul din Inishmaan” în regia lui Serghei Fedotov este un spectacol care emite o energie de frecvenţă joasă. E apăsător şi are greutatea bolilor pe care le poartă personajele, fără nicio urmă de cruţare din partea celor care l-au realizat. Îi lipseşte iubirea şi grija pentru aceste suflete chinuite. Puţină candoare şi dorinţa de a le salva cumva ar fi oferit, poate, mai multă atenţie şi consistenţă în interpretare şi ar fi transformat spectacolul dintr-o linie dreaptă şi ascuţită într-o prismă prin care spectatorul să privească fără atâta încrâncenare.
Teatrul „U Mosta”, Perm, Rusia
„Infirmul din Inishmaan”
de Martin McDonagh
Regizor și scenograf: Serghei Fedotov
Cu: Alevtina Borovskaya, Irina Molyanova, Iliya Baboshin, Vasiliy Skidanov, Sergei Melnikov, Anastasia Muratova, Vladimir Ilyin, Semen Mineralov, Galina Grinberg
Print