Copilăria este, poate, singurul timp care nu cunoaşte durată. Este un timp magic, în care imaginaţia şi încrederea sunt pure şi îl aduc la viaţă pe Moş Crăciun, entuziasmul şi bucuria transformă în baghetă magică o rămurică, sau pătura de pe canapeaua bunicii chiar te face invizibil, pentru că îţi doreşti asta cu sinceritate autentică. Copiii sunt vrăjitori şi îi pot fermeca pe cei care au uitat cum să fie copii doar cu un singur zâmbet. Iar vraja unor ochi miraţi, a unor glasuri mici care întreabă serios-serios „De ce?”, zâmbete ştirbe cu câţiva dinţi de lapte puşi sub pernă în aşteptarea Zânei aducătoare de bomboane, sau a unor mânuţe pufoase care te strâng tare-tare de tot când îţi arată cât de mult te iubesc, este, poate, singura vrajă adevărată.
Copiii au o putere unică de a crede. Cuvântul pentru ei este cu adevărat creator. Trebuie doar să fie spus cu sinceritate. Îţi oferă încrederea lor până la capăt doar dacă şi tu eşti sincer cu ei până la capăt. Cred povestea pe care le-o spui doar dacă şi tu crezi în ea. „Îngerul pantofilor” după un text de Giovanna Zoboli, povestea-monolog spusă de Dana Voicu, în regia Ştefaniei Maftei la Teatrul Coquette, este un mic moment fără durată care celebrează copilăria. Este un spectacol pentru copii. Pentru copiii-copii şi pentru copiii care s-au luat prea în serios şi se cred oameni mari. Întâlnirea dintre Simon, băieţelul unui tată prea-ocupat cu afacerea sa, devenit regele pantofilor, şi îngerul desculţ este prilej pentru o introspecţie cât se poate de blândă şi luminoasă în propriile interese stupide şi vise abandonate şi încrâncenări prosteşti şi iubiri uitate. Relaţia copil-părinte îşi schimbă polii cu răbdare până când se transformă în ceea ce ar trebui să fie – iubire. Pas cu pas, cu paranteze bogate, cu descrieri vii, pe-ndelete, îngerul şi fiul au tot timpul pentru a-l face pe tatăl cel surd să audă din nou. Metaforele simple şi frumoase abundă şi agaţă câte un zâmbet trist pe feţele foştilor copii şi îi cuceresc definitiv pe cei copii-încă.
Marea performanţă a acestui spectacol este prezenţa Danei Voicu. Felul său sfătos de a povesti, emoţia vibrantă pe care o transmite, încrederea până la capăt în fiecare cuvânt pe care îl spune, bucuria de a împărtăşi o poveste, felul în care-l priveşte cu blândeţe în ochi pe fiecare spectator, vocea ei caldă şi felul ludic în care se ia foarte în serios pe scenă. Nu există nicio secundă în care să vrea să îi păcălească pe cei mici cu voci piţigăiate şi trucuri fanteziste. Există doar o asumare umilă şi foarte profesionistă. Iar dacă pe cei crescuţi mari îi emoţionează până într-acolo încât să îi împărtăşească lacrimile, pe cei care abia acum cresc îi farmecă şi îi ţine cu sufletul la gură.
Şi nu e uşor lucru să îi convingi pe copiii-mileniului să stea să asculte o femeie cu şorţ alb într-o sală cu lumină slabă. Fără tablete, fără imagini care se reped la ei în 3D, fără viteză. Ba chiar lent şi atent. Felul în care copiii ascultă acest text plin de iubire care le e oferit cu răbdare, căldură şi atenţie este o demonstraţie simplă şi clară a faptului că încă se mai poate copilări frumos. Copiii noştri agitaţi cărora li se pun fel de fel de dignostice cu litere multe, pe care „nu-i mai putem controla”, cărora „nu le putem smulge tableta din mână”, pe care „nu îi putem scoate afară din casă” se bucură din tot sufletul şi uită de toate gadgeturile dacă primesc atenţia de care noi am uitat că au nevoie. Iar în acest spectacol, toată atenţia este îndreptată spre ei. Nu este un act artistic egoist, o expunere exhibiţionistă de talent, aşa cum presupune, măcar în doze homeopatice orice spectacol de teatru. Nu; este un cadou din suflet oferit celor care ştiu să fie copii – timp fără durată.
„Îngerul pantofilor” este un spectacol pentru toată familia pentru că aduce laolaltă părinţi şi copii şi le ridică oglinda în faţă şi unora şi celorlalţi. Adulţilor le aduce aminte cum să audă, iar copiilor le aduce aminte cum să vadă cu adevărat fără ecrane luminoase. Poate fi una dintre acele întâlniri cu „Δ pentru cei care nici nu ştiu câtă nevoie au de puţină atenţie şi de un strop de iubire făcută cadou.
Teatrul Coquette
„Îngerul pantofilor” după un text de Giovanna Zoboli
Traducerea: Florin Dumitrescu
Spectacol pentru întreaga familie (recomandat de la 8 +)
Cu: Dana Voicu
Regia: Ştefania Maftei
Scenografia: Daniel Divrician
Print