Unora le este dat să afle crucea iubirii. Este lecţia pe care Sorina o primeşte de la Zmeul Zmeilor. Cruce-crucificat – Zmeul-Sorina. Un simbol rezolvat coregrafic, astfel încât relaţia să fie reversibilă. Este una dintre cele câteva imagini superbe ale acestui spectacol. Dan Puric scrie, în caietul program, că Înşir-te mărgărite este: „Un spectacol despre iubire şi forţa ei… Societatea de azi fuge spre sex – care te risipeşte sufleteşte – şi nu spre Eros, adică spre împlinirea personală. Iubirea e ucisă tocmai ca să poată fi manipulată cetatea. În cetatea mea, iubirea renaşte. Paradoxal, Zmeul e personajul care face ca iubirea să renască. Este o nevoie fantastică de iubire, omenirea nu se poate reface decât prin iubire”. În realitatea-vis a Sorinei – ea şi spune: „Nu fac niciun rău femeii/ Zburătorii” –, Zmeul este chiar Zburătorul. Rol pe care Dan Puric reuşeşte să îl facă ataşant, iar în scena luptei cu Făt-Frumos chiar să-i urce semnificativ temperatura.
Trei dintre personaje îşi asumă dinamica simbolică: Baba, Zmeul Zmeilor şi mezina Sorina. Nu poţi iubi pe cineva fără să-l cunoşti… Povestea începe tocmai în momentul în care prinţesa cea mică refuză să-şi aleagă un soţ dintre craii veniţi în peţit: „Mi-e frică – îi va spune surorii ei – nici nu-i cunosc!”. Carmen Ionescu se detaşează de restul distribuţiei, prinde în voce nuanţele impuse de, poate, cel mai complex şi cel mai spectaculos dintre personajele lui Eftimiu. Şi este o bună alegere pentru Vrăjitoarea imaginată de Dan Puric: ea reuşeşte să fie senzuală, inteligentă, perversă, femeie iubind absolut, hotărâtă, în numele iubirii necondiţionate pentru fiul cel hulit, să schimbe mersul lumii. Vulgarizând, aş zice că, pentru primele apariţii, Doina Levintza a îmbrăcat-o de la sex-shop. Perfect însă pentru rolul de ispită a secularismului pe care regizorul i-l atribuie. Din această perspectivă se justifică relaţia echivocă pe care Vrăjitoarea o dezvoltă cu Sorina. Dar extinderea acestei paradigme şi în raport cu celelalte personaje nu numai că nu se justifică, ci, mai mult, trimite demersul într-un sec exerciţiu fizic. De-aci încolo începem să vorbim despre o lipsă de măsură, pe întregul parcurs al spectacolului, greu de înţeles. Astfel, din păcate, prima parte a nunţii Sorinei cu Buzdugan – de la gătitul miresei, vizual numărăm o a doua rezolvare excelentă, până la ceea ce eu am crezut că va rămâne, simbolic ortodox, nuntă fără lăutari – este compromisă de excesul de joc şi voie bună ce-i urmează. Un exces constant cultivat. Nimic nu se încheagă din pricina faptului că textul devine pretext (un fel de desfăşurător) pentru numere muzical-coregrafice cu mult prea lungi (de altfel, publicul a simţit asta şi a aplaudat mai mult sau mai puţin entuziast după fiecare număr din desfăşurător).
Cred, dintotdeauna, că basmul s-a născut să spună adevărul şi să fie trăit, de fiecare dată, aici şi acum. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Odată ca niciodată, adică oricând posibil în Timp, iară nu în biet timpul nostru istoric, supus deriziunii. Adevăr, adevăr mitic, basmul „este”.
Aceasta a fost premisă de la care am pornit în aşteptarea mea, cu nerăbdare, a spectacolului montat de Dan Puric pentru marele eveniment. Fiindcă, mi-am zis, la zile mari, fapte mari!, iar redeschiderea Sălii Mari a Naţionalului bucureştean, pe 18 aprilie 2015, va fi un moment consemnat şi în istoria arhitecturii autohtone, şi în istoria culturală măcar a Bucureştiului.
Înşir-te mărgărite… primul spectacol din viaţa mea. Am memoria vie a tunetelor care făceau întunericul şi mai înfricoşător şi, mai ales, ţin minte, văd şi acum mâinile lungi ale lui Constantin Rauţchi întinzând, de sub o pelerină misterioasă, bobii pentru Sorina. Premiera a fost în 1964, regia: Miron Niculescu, scenografia: Jules Perahim. Cu Adela Mărculescu, Ioana Bulcă, Florin Piersic în distribuţia pe care nostalgicii o pot găsi pe cimec.ro. Basmul – ascultat, citit, văzut – se trăieşte!
Poate nu le-aş fi spus pe toate acestea, de nu mare mi-ar fi fost mirarea să se întâmple ca tocmai dragele şi preaştiutele mele personaje să nu reuşească nicicum a mă face să trăiesc feeria scrisă de Victor Eftimiu şi, după cum spune Ion Caramitru, textul dramatic cel mai jucat pe scena Teatrului Naţional. În palatul lui Alb-Împărat, de-o parte şi de alta a scenei, două şiruri de coloane de un alb transparent vor fi martorele unui tur de mapamond: poncife muzical-coregrafice, „reprezentând” – sub pretextul alegerii a câte unui soţ pentru cele trei prinţese – Rusia, Ungaria, Turcia, Germania, Franţa sau Spania dublate, pe fundal, nu de proiecţii simbol, ci de imagini redundante. Mă întreb de ce coloanele, ca ţesute în vis, nu au fost folosite de Alin Popa, responsabil pentru light design, în identificarea spaţiului. De ce Doina Levintza semnează scenografia, dacă s-a ocupat, aşa cum pare, doar de costume etc… Mi-a plăcut însă ideea amestecului de epoci: de la malacov la sugestia Chanel, de la jobenul Zmeului şi până la portul popular, fie el german sau românesc, în basm totul este posibil.
Muzică, dans, pantomimă. Feerie. Am sperat ca Dan Puric să pună în scenă Înşir-te mărgărite cu incandescenţă. Am sperat să trăiesc emoţia sufletului românesc, aşa cum el ne promisese. Mi-a făcut plăcere să văd câteva momente bine realizate, am înţeles ce ar fi putut spune, dacă ar fi păstrat coerenţa discursului… Totul, vorba unui prieten, cam deşirat.
Respect opţiunea directorului Ion Caramitru, dar întreb: de ce? Deşir-te mărgărite!
Teatrul Național I.L. Caragiale din București, Sala Mare
„Înșir-te mărgărite!”, de Victor Eftimiu
Regia: Dan Puric
Scenografia și costumele: Doina Levintza
Distribuția: Dan Puric, Constantin Dinulescu, Maria Dinulescu/Beatrice Rubică, Lari Giorgescu/Ștefan Ruxanda, Silviu Biriş/Gavril Pătru, Irina Cojar, Carmen Ionescu, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaş, Axel Moustache, Eduard Adam, Oana Vânătoru, Afrodita Androne, Iuliana Moise, Tatiana Constantin, Erika Băieşu, Violeta Huluba, Florin Roșu, Silviu Oltean
Foto: Florin Ghioca
“Societatea de azi fuge spre sex – care te risipeşte sufleteşte – şi nu spre Eros” – ideea asta îi aparţine unui fost tovarăş devenit peste noapte deontolog ortodox, Yannaras. Puric ar fi făcut bine să-l consulte puţin pe Denis de Rougemont, “Lţamour en Occident”, chiar şi varianta românească cenzurată. Iubirea creştină este agapică, nu erotică.
Nunta fără lăutari, simbolic ortodoxă? De unde aţi scos-o? Bun, înţeleg că sunt unii extremişti care practică aşa- ceva dar ei NU sunt vocea Bisericii. Mai curând un soi de puritani implantaţi în lumea ortodoxă.
Respect personalitatea artistica a Directorului TNB dar nu inteleg “alegerea” de a pune in scena a unui basm romanesc superb, in varianta descrisa de acest articol (si nu numai)!Tendinta generala pe care am observat-o astazi si care caracterizeaza multe spectacole de teatru, este aceea de a abandona teatrul clasic, pentru a-l modela dupa cerintele actuale si moderne. Nu consider(si o spun poate in mod egoistic) ca este intotdeauna o cheie de succes acest mod de a pune in scena o opera teatrala !
Să mi explice si mie cineva ce rost are aceasta scriere. Cui ii este adresata? Spectatorului, mamei autorului, profesorului de sport din a 4 a?
Mai baieti si fete spectacolul asta nu e mai prost decat multe alte productii TNB.Sincer va spun, nici mie nu-mi place Puric, dar in toata mizeria mediatica e totusi bine sa existe unul ca el, pt. ca le vb.oamenilor pe limba lor, dar totusi, poate ca dupa vreo “conferinta”de-a lui se duc 5-10 oameni sa vada cine-i Petre Tutea…
Foarte bine zis “personalitatea artistica” a lui Caramitru. Ca la nivel administrativ cam ingroapa TNB. Pentru mine acesta “personalitate artistica” ramane un foarte bun cititor de poezii. Ca regie m-am lamurit. Nu prea ii iese.
Cu tot respectul pentru munca domnului Puric dar de data asta a cam dat-o in bara.e pacat ca o asemenea sala moderna si proaspat renovata sa fie deschisa cu un asa spectacol prost facut. E pacat d le Puric sa puteti semna un asa spectacol dupa ce ati avut niste realizari. Un spectacol unde au defilat multi oameni in costume,ca o prezentare, cu numere de teatru de revista. Momentele de proza au lasat de dorit, distributia este alegere proasta cap-coada iar proiectia amatoriceasca nici nu poate fi incadrata intr un spectacol de teatru profesionist. Imi pare rau s o zic dar nu am mai vazut de mult timp o piesa unde sa ma plictisesc si sa imi doresc sa se termine cat mai repede. E rusinos sa umpleti.scena cu oameni care reprezinta o mana de lucru mai ieftina decat un decor si sa aveti momente intr o scena atat de mare cu doi actori care dau un text gol si “se freaca” dintr o parte in alta fara niciun scop. Rusine! O mizerie!
Alt!Sa nu incurcam merele cu perele oameni buni!Cine scrie ca Ion Caramitru este un “doar
bun cititor de poezii”, cu siguranta este mult mai tanar decat mine si din pacate nu cunoaste impresionanta cariera de actor la Teatrul Bulandra purtata cu mare maiestrie pentru multi si multi ani.Pentru noi, fanii de la T.Bulandra, I.Caramitru va ramane mereu: Pino Caramitru!Ce amintiri extraordinare avem! Din pacate ca Director al TNB nu stiu cata “libertate” are in a exprima ceea ce cu siguranta stie si vrea sa faca.
spectacolul este o gluma proasta. daca n ar fi momentele celor din passe-partout, ar fi un fel de lectura. pacat de text! o poveste atat de frumoasa, spusa execrabil. poate ca domnul puric ar trebui sa faca numai ce stie: pantomima, step si conferinte despre ortodoxism. un spectacol adormitor si lipsit de sens si de sensuri. noroc cu pisicile care bantuie podul TNB-ului (proaspat renovat), ca astfel mai au si actorii la ce sa se raporteze in scena. va rog, renuntati la propiectii. sunt atat de rudimentare…aoleu! insir te margarite, in regia lui puric: un spectacol de foarte trista amintire.
Felicitari:-) Macar Dvs. incercati sa si argumentati de ce nu v-a placut sau ce v-a placut. In schimb, colegii Dvs.(presa general), au fost foarte fermi si vehementi, fara argumente. “S-au simtit ca pe vremea lui Ceausescu”!? Trecand peste subtirime, oare nu chiar ei sunt niste ceausisti, incercand sa acrediteze ideea ca ce spun ei e corect? “ei stiu” dar din ce-au scris au dovedit ca nici nu stiu ce au vazut. Iar pentru ca nu s-a intamplat ce au vrut ei s-au apucat sa improaste in dreapta si in stanga. Pacat de cronica penibila lasata pe site-ul Dvs. de un coleg, mai ales ca acest site este legat de numele lui Valentin Nicolau, care daca ar fi trait n-ar fi fost de acord o critica non-argumentativa.
Pentru diversitate:-)
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=414823215309284&id=345058085619131
Spectacol facut cu sufletul, vibrant, hazos, filosofic, mistic, deranjant, tulburator, trezvitor, emotionant, copilaros, muzical, sentimental, imbratisand, inimos, darnic, obositor, curajos, lipsit de prejudecati, revoltat, milos, dragastos, duios, curat, si iar copilaros, proaspat, natural, primavaratec, spaimantator, linistitor, agitat, producator de fericire fara sens, bucurie pura, si alte multe, multe trairi. Celor carcotasi se la fie de bine, noua celor ce simtim ne-a placut. Curaj, domnule Puric!
Rar poți avea ocazia să vezi un spectacol mai prost decât acest „Înșiră-te mărgărite!” regizat de Dan Puric. Iar Ion Caramitru dovedește că este depășit de problemele administrative ale TNB, ci și de cele artistice. Probabil (de fapt se știe sigur) că TNB are mari dificultăți financiare. Fără să vrei ajungi la părerea că au încercat să scoată fără efort bani cu un spectacol lungit cu încetinitorul, umplut cu figuranți dispuși să se miște pe enorma scenă pentru bani puțini (sau poate chiar gratis), fără decoruri și cu costume închiriate de la depozite de vechituri, cu instalația de sunet hârbuită.
Explicația dezacordului total dintre „antevorbitorii” mei Daniel și Feerie este simplă: unul dintre ei este „plătit” și acesta nu-i Daniel.