Ce fac absolvenții atunci când și-au încheiat legăturile cu facultatea? Își iau toate cunoștințele și încrederea la pachet și pleacă într-o lungă aventură. Pe cont propriu și pe cât de entuziasmați se poate. Pregătiți (sau nu) pentru marele necunoscut. Puțini sunt cei care se pot lăuda că au debutat la scurt timp după absolvire. Însă în povestea lui Mădălin Hîncu, visurile încep cu „a fost odată” și continuă cu „încep să se adeverească”.
Mădălin Hîncu face parte din promoția 2017 a absolvenților Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Master Arta Regizorului de Teatru. Asta după ce spectacolul său de licență, „Picnic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal, a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Gala Absolvenților 2015. Prin urmare, toți ochii au fost ațintiți asupra lui. Exemplul tânărului care-și vede de treabă și-și face temele în liniște dar cu rigurozitate, Mădălin și-a croit încă din anii de studenție un parcurs solid. Vestea debutului său cu spectacolul „Noaptea ursului” de Ignacio del Moral, pe scena de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, nu a fost o surpriză neapărat, ci mai mult o bucurie.
Dar cum ne raportăm la un spectacol de debut? Dincolo de a-l considera simplist „examenul maturității”, el e deja un produs artistic, într-o instituție teatrală, lucrat fără indicații profesorale și cu maximă responsabilitate. E o primă întâlnire cu scena profesionistă și cu un colectiv tehnic pe măsură. Acesta-i contextul, iată șansa, e de profitat. Pornind de la premisa asta, spectacolul lui Mădălin Hîncu e, înainte de toate, un moment necesar în evoluția sa artistică, și cu bune, și cu rele.
„Noaptea ursului” face parte dintr-o categorie ofertantă de texte pentru tinerii creatori. Unul de actualitate, cu un subiect în care se poate regăsi o întreagă generație, deci o alegere inspirată.
Nu mulți dintre noi știm faptul că Ignacio del Moral și-a început cariera ca actor în diferite companii teatrale și abia apoi s-a dedicat exclusiv scrisului. Considerat la ora actuală unul dintre cei mai importanți scenariști spanioli de film și televiziune, dramaturgul are un palmares impresionant și nenumărate premii. Inclusiv unul pentru piesa cu titlul original „La noche del oso”. Așadar, tânărul nostru regizor aduce în atenția publicului românesc un autor cu o activitate artistică impresionantă, prea puțin montat la noi în țară.
Unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a XVII-a, în anul 2016, spectacolul lui Mădălin Hîncu are o miză „pur personală”, așa cum declară chiar el. Personală, dar care devine valabilă pentru mulți dintre noi prin tema abordată. Pornind de la condiția de examen de disertație, „Noaptea ursului” se transformă într-un spectacol matur și coerent, ce deschide un portal către copilăria anilor ’90. Intenția regizorului a fost de a construi contextul spațial pornind de la amintirile sale, „de la imaginea serilor de fotbal petrecute în spatele blocului, lângă o mare ghenă de gunoi, înconjurați de graffiti-uri de proastă calitate”. Probabil sună destul de familiar pentru cei de-o generație. De fapt, asta și vedem în momentul în care luminile s-au stins în sală, iar „cortina” improvizată dintr-un material plastic e dată la o parte. Dintr-odată ne întoarcem în timp, suntem copii, am lăsat deoparte temele și vecinul de vizavi ne cheamă la joacă. Doar că de data asta vom avea surpriza să descoperim că cei trei protagoniști, Jaime, Angel și Enrique și-au pierdut de mult copilăria. Parcul din spatele blocului e acum un refugiu pentru problemele de acasă și nicidecum pretext de joacă.
La prima vedere, ei par trei prieteni care și-au dat întâlnire. Adevărul e că niciunul nu știe nimic despre celălalt, dar o noapte petrecută împreună și un urs de pluș îi vor apropia mai mult decât ar fi crezut ei. Jaime (Răzvan Krem Alexe), Angel (Silvian Vâlcu) și Enrique (Dan Coza) vor face confesiuni publicului sub forma unor aparté-uri, povestindu-ne despre dramele lor familiale. Dacă n-ai citit textul înainte, nu te aștepți ca istoriile lor să fie atât de crâncene, așa că o să primești fiecare poveste ca pe un duș rece. Și te vor conduce prin intimitatea celor trei adolescenți, ajutându-te (sau nu) să înțelegi că o astfel de situație te poate aduce pe marginea prăpastiei. Atunci când dramele parentale îți fură copilăria, devii inevitabil un adolescent singuratic, vulnerabil și expus răutăților celorlalți. „Noaptea ursului” e, în esență, o piesă despre cum tinerii pot ajunge cu ușurință victimele propriilor familii și ale propriilor decizii. Bune sau rele.
Alături de Mădălin Hîncu, odată cu acest spectacol debutează și scenograful Răzvan Bordoș și actorul Dan Coza. Complice la crearea dimensiunii vizuale, Răzvan Bordoș apelează la o scenografie minimală, deloc sofisticată. Păstrând unitatea regizorală și conceptul de la care a pornit spectacolul, el alege ca tranziția de la o scenă la cealaltă să se desfășoare simbolic. Decorul nu se schimbă atunci când acțiunea se mută într-un alt spațiu, ci doar printr-o altă schemă de lumini sau prin utilizarea unui celofan se sugerează o altă încăpere. Lucru care nu deranjează căci spectatorul rămâne oricum agățat de ideea parcului – ca un fel de supratemă. Saci menajeri încărcați cu fel de fel de perisabile, o bucată dintr-un gard despărțitor, o schelă metalică pe care actorii o folosesc în diferite scopuri, de marginea căreia stau agățate părți din păpuși Barbie (atât de la modă la un moment dat), nelipsiții adidași atârnați de cablurile electrice și o emblemă hiperbolizată Mercedes-Benz – sunt elementele care apar în spectacol și ajută la compunerea locului imaginat de regizor. Numai că amintirea veselă a acelor seri a căpătat în spectacol tușe puternice de degradare, așa cum e și realitatea celor trei adolescenți.
Dar cine este ursul? Dacă în piesa lui Ignacio del Moral băieții găsesc un urș de pluș mare și prăfuit care să le fie părtaș la întâmplările lor, soluția regizorală a lui Mădălin Hîncu e ca fiecare dintre ei să îmbrace la rându-i o haină de urs. Dacă jucăriile au puterea până la un moment din viața noastră să ne facă fericiți și să ne ajute să nu ne mai simțim singuri, același lucru încearcă să îl facă cei trei unul pentru celălalt. Fără să vrea, fără să recunoască, ei au nevoie unul de altul și devin pe rând punctul de sprijin al celuilalt.
Intențiile regizorale ale lui Mădălin Hîncu sunt justificate și atent prelucrate în spectacol. Însă, ceea ce nu reușește să potențeze suficient de mult se reflectă în prestațiile celor trei actori. Răzvan Krem Alexe ne face cunoștință cu Jamie arogantul, Jamie solitarul, Jamie cel care are o nevoie disperată de atenție pentru că mama lui se preocupă mai mult de partenerii ei decât de propriul fiu. Partitura lui începe în forță și are unele secvențe în care convinge și emoționează, dar dă totul din prima, până la final rămânând la fel, fără crescendo-uri sau transformări. Ba chiar se pierde uneori în tentația de a fi prea pueril. Silvian Vâlcu ni-l prezintă pe Angel cel delicat și sensibil ca și numele ce-l poartă. Personajul său suferă cea mai radicală schimbare, trecând de la veriga slabă a grupului la cel mai furios dintre ei. Silvian Vâlcu își conduce cu grijă și moderație personajul, reușind ceva mai bine să îi dea diferite nuanțe în funcție de situație. Însă și el păstrează o doză de timiditate, fără să-și forțeze limitele și să meargă și mai departe. Doar că pentru el poate fi o cheie reușită a rolului, rămânând chiar și în situațiile extreme în care ajunge același tip calm. Cel de-al treilea debutant, Dan Coza, e responsabil cu umorul în spectacol. Personajul său cu nume telenovelistic, Enrique, e poate cel mai echilibrat. Sincer și onest, el poartă cu sine o doză de rațional și se dovedește a fi cel mai conștient de situația dramatică în care se află. Deși aflat la început de drum, Dan Coza ne relevă o doză serioasă de talent. Cu o ușoară teamă și ceva stângăcie, susține câteva momente foarte emoționante.
Spectacolul de debut al regizorului Mădălin Hîncu, montat la Teatrul de Comedie, are ingredientele necesare pentru a deveni în timp unul de referință în rândul creațiilor sale. Cu premise stabile și un concept regizoral pertinent, „Noaptea ursului” tratează o problemă delicată a zilelor noastre: fragilitatea adolescenței. Intuiția lui Mădălin Hîncu de a aborda un astfel de text și de a-l aduce într-un context atât de comun nouă, dublată de construcția scenografică a lui Răzvan Bordoș compun un spectacol promițător, cu un mesaj puternic și identitate vizuală. Cele două atribute suplinesc o lipsă de profunzime în relația actor-personaj. Însă spectacolul are timpul necesar de a crește și de a suferi modificări. Tinerii actori au nevoie de încredere în personajele lor și de curajul de a le duce mai departe, sub îndrumarea lui Mădălin Hîncu. Și pentru asta, au deja avântul potrivit.
Teatrul de Comedie, București
„Noaptea ursului” de Ignacio del Moral
Regia: Mădălin Hîncu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Light&Sound design: Cristi Niculescu
Distribuție:
Angel: Silvian Vâlcu
Jaime: Răzvan Krem Alexe
Enrique: Dan Coza / Vlad Basarabescu
Credit foto: Adi Bulboacă
Print
Ca parinte, am avut un soc la avanpremiera. Soc pentru parintele din cartier, soc pentru copilul din strada, soc pentru ce lasa in urma lipsa parintelui de linga copil atunci cand mare nevoie e de el… Si da, cel mai mare soc este socul redescoperirii copilului meu, maturizat pe zi ce trece intre texte , studii , intalniri , scena si multa ,multa munca…. Mare onoare mi-a facut copilul asta sa ma aleaga ca parinte. Si probabil n-o sa-i pot multumi niciodata indeajuns !