Întâlnirea cea de taină la Craiova

Sunt istovit, şi-n tihnă voi să mor

decât să-l văd slăvit pe ticălos

iar pe sărman de râsul tuturor,

să văd tăgăduit pe credincios,

pe vrednicul de cinste, oropsit

şi pe femei batjocorite crunt,

pe cel făr’de prihană, pedepsit

şi pe viteaz răpus de cel mărunt

şi artele sub pintenul despot,

să văd prostia doctor la deştepţi

şi adevărul “vorbă de netot”

şi strâmbul poruncindu-le la drepţi:

mă uit scârbit la tot şi… Bun rămas!

Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?

Acest Sonet 66 pare să fi fost laitmotivul neoficial al celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova şi Bucureşti.

Care aproape s-a încheiat. Mai sunt anunţate două spectacole “Cum vă place”, prezentate de Shakespeare’s Globe din Londra, în capitală, pe 11 şi 12 iulie, şi apoi ceremonia de închidere. Dar Sonetul 66 a străbătut recurent festivalul, chiar dacă titlul / motto-ul acestuia a fost un altul: Lumea-i un teatru, noi suntem actorii. De fapt, şi versul cu pricina face parte dintr-un celebru monolog: Nu numai noi nu suntem fericiţi / Pe scena uriaş-a lumii-ntregi / Se joacă tragedii cu mult mai triste / Decât aceea-n care noi jucăm. (“Cum vă place” 2.7) Cuvintele lui Jacques “melancolicul”, prin care vorbeşte Shakespeare însuşi, reflectă într-un fel atmosfera generală a manifestării din acest an: una de lucidă mâhnire în faţa unei situaţii socio-economice parcă mai posomorâtă ca oricând. Cel puţin în ceea ce priveşte cultura. Situaţie faţă de care lupta devine inegală, iar oboseala organizatorilor se transformă fie în resemnare, fie în sarcasm. Precum cuvintele lui Jacques…

Mihaela Păun, Director al Centrului de Proiecte Culturale ArCuB, mărturisea că istoria ediţiei din capitală este teatrul absurdului, completând: “Noroc că nu o ştiţi!” E drept, nu o ştim, dar ne-o putem imagina. Cum ne putem imagina şi povestea financiar-organizatorică a festivalului de la Craiova, tot din declaraţiile directorului şi fondatorului său, Emil Boroghină, dar şi ale lui Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional “Marin Sorescu”. Cu toate acestea, ediţia a avut loc şi, chiar dacă într-un atare context programul nu a fost prea generos cu comediile shakespeariene, am avut parte de spectacole şi evenimente memorabile. De la “Sonetele” lui Robert Wilson şi Rufus Wainwright, emoţie matematică în stare pură,  până la întâlniri de suflet cu teoreticieni legendari, precum Stanley Wells sau Eugenio Barba. Şi de la reprezentaţii debordând de imaginaţie, umor şi poezie, precum “Romeo şi Julieta” în regia lui Oskaras Koršunovas, până la curajosul “Hamlet” al lui Nikolay Kolyada. Sigur că detractorii nu au întârziat să îşi arate colţii, lucru benefic pentru orice manifestare. Un cor de osanale pare întotdeauna suspect.

Deja au fost anunţate şi viitoarele ediţii: “Shakespeare al tuturor” în 2014, când se împlinesc 450 de ani de la naşterea dramaturgului, şi “Shakespeare pentru eternitate” în 2016, la comemorarea a 400 de ani de la moartea sa. Dar până atunci ne bucurăm că anul acesta am avut privilegiul de a fi martori la o întâlnire unică. Aflat încă sub semnul întrebării la începerea festivalului, dar şi de aceea febril aşteptat, un “recital actoricesc” special, de tipul one night only, a avut loc în seara de duminică, 29 aprilie. Cuvintele sunt însă impropriu folosite. Astfel s-a confesat Emil Boroghină într-un interviu acordat Danei Ionescu pentru “Yorick”. Şi astfel ne-a mărturisit celor prezenţi în Sala Studio a Naţionalului craiovean. Scopul nu s-a dorit a fi un “recital de actor”, ci mai curând un episod al unei aventuri personale cu Shakespeare, aventură începută acum o jumătate de veac. O re-citire împreună a versurilor sale, aşa cum credincioşii citesc şi recitesc Biblia. Iar noi, puţinii aleşi, am trăit sentimentul că asistăm la un act sacral, la o spovedanie.

Într-un spaţiu gol, tăcut, o cutie cu pereţi negri, un om în negru intră cu o carte sfântă în mână. Nu mai este tânăr, dar părul alb, strălucitor ca o aură, îl luminează. Un actor faţă în faţă cu publicul său? Nu. Mai curând un om recitând Shakespeare pentru prieteni. Din când în când, doar vocea-i se aude fantomatic, de departe, în dialog cu sine însuşi. Ca într-o oglindă sonoră. Un dialog încărcat de teatralitate. O oră de emoţie în doze concentrate. Sonetul 66, monologul celor şapte vârste, magia lui Puck sau vrăjile reginei Mab. Fă rost de bani, cât poţi mai mulţi – rosteşte Iago, iar aurul lui Shylock sclipeşte parcă rânjind din întuneric. Regi, împăraţi – lumea-i a lor, dar lumea e smintită, la fel şi rânduiala. Danemarca e o închisoare, lumea e o închisoare, iar omul e singur. Om-capodoperă în vremuri care-au luat-o razna. Nu doar Hamlet are dileme şi întrebări existenţiale. Actori, bufoni, nebuni – suntem cu toţii deopotrivă istoviţi. Vino, moarte, de mă ia / Să mă culci sub cetini grele – mai zice Feste, iar Prospero se leapădă de magie. Vrăjile s-au destrămat…

 Piesa-i gata, trag oblonul, / Tii, ce ploaie e afară! / Dacă v-a plăcut bufonul, / Mai poftiţi şi mâine seară – rosteşte omul Emil Boroghină la finalul unei întâlniri aproape de taină, caldă, intimă şi cât se poate de discretă, aşa cum şi-a dorit-o. Ne bucurăm că ea a existat şi pentru noi, că nu s-a consumat doar în sine.

 

Print

7 Comentarii

  1. Filip CRISAN 08/05/2012
  2. Noua voce in critica de teatru contemporana. 09/05/2012
  3. Filip CRISAN 10/05/2012
  4. Noua voce in critica de teatru contemporana. 11/05/2012
  5. Filip CRISAN 11/05/2012
  6. Maria Zarnescu 12/05/2012
  7. Monica Andronescu 12/05/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.