Afişe uriaşe şi colorate, florărese cu coşuri pline de buchete parfumate, litere mari şi roşii dansând ispitor în faţa ochilor privitorilor pe orice stradă din centrul Bucureştiului, rochii colorate şi elegante, trăsuri, restaurante cochete, Cişmigiul, grădinile… actorii, scriitorii, disputele, începuturile, redacţiile ziarelor, numele Mariei Ventura pe afişe, alături de cel al lui George Vraca, sala Teatrului Naţional, teatrele particulare, toaletele elegante şi strălucitoare, Mihail Sebastian şi „Jocul de-a vacanţa”, Camil Petrescu şi „Jocul ielelor”…
Farmec, tristeţi, amoruri, suferinţe, adolescente îndrăgostite de Romeo pe scenă, cei trei Hamleţi care se duelau pe scenă, în trei montări diferite, politică, muzică, radioul, concertele transmise în direct, teatrul care-şi căuta mereu drumul, actriţele care-şi etalau mereu farmecele, gelozii, poveşti, ameninţarea războiului, turneele teatrelor din Paris la Bucureşti, pieţele însorite şi mereu teatrul… Bucureştiul interbelic.
Vă propunem în acest număr o călătorie în timp, la început de secol trecut. Pentru început, o imagine din amintirile lui Leni Caler… „Într-o zi însorită de iarnă, am ieşit de la şcoală şi, trecând prin Piaţa Palatului, acoperită cu un covor de zăpadă, am rămas pironită locului privind la un splendid tablou. În faţa mea, în mijlocul acelei vaste pieţe, privind departe, o femeie înaltă, blondă, de o strălucitoare frumuseţe. Trupul ei zvelt era înfăşurat într-o haină de blană albă, scumpă, lungă până în pământ. Pe cap, o pălărie cu boruri mari îi umbrea ochii… Ţinea în amândouă braţele un imens buchet de trandafiri roşii.” Era Elvira Popescu… Nu pe scenă, ci afară, în zăpadă, în Piaţa Palatului aproape pustie, un decor straniu şi minunat, aşteptând…
Am ales câteva texte şi câteva locuri unde vă invităm să vă reîntâlniţi cu o lume din vederi vechi, din cărţi şi din aduceri aminte. Un exerciţiu de reamintire, o întoarcere în Bucureştiul interbelic, recompus, parţial, din imagini şi cuvinte. Ce se scria, cum se scria atunci teatru şi despre teatru, ce se juca şi cum, se juca, unde au dispărut vedetele acelor ani, dramele, succesul, bucuriile, afişele, spectacolele. Cât de actual a rămas totul, deşi „actorii” au dispărut în uitare. Vă propunem, aşadar, să răsfoiţi pagini vechi, de mult uitate, din ziarele vremii, cronici de teatru, poveşti despre teatru, gânduri despre teatru din jurnale. Am ales nu la întâmplare, ci urmând criteriul subiectivităţii. Sunt texte pe care le-am preluat ca atare, lăsându-le să vorbească de la sine. Pe Mihail Sebastian scriind despre vechi şi nou în arta actorului, pe Steinhardt, istorisind o întâlnire cu „Mizantropul” la Comedia Franceză, pe post de madlenă… Pe Vianu dând verdicte, pe Haig Acterian scriindu-i Mariettei Sadova despre întâlnirea cu Craig, pe Camil Petrescu disecând arta actorului, pe Lucia Sturdza Bulandra istorisind „păţanii teatrale”…
Vă invităm la redescoperirea unei lumi… cu duioşie şi cu nostalgie. Şi după ce vă întoarceţi în trecut, mergeţi apoi peste o sută de ani în viitor şi uitaţi-vă, cu aceeaşi duioşie şi nostalgie, la teatrul acestui moment, din Bucureştiul anului 2010 şi întrebaţi-vă dacă va avea şi el farmecul şi strălucirea pe care le are astăzi pentru noi teatrul interbelic. Mergeţi s-o căutaţi pe o altă Elvira Popescu, în Piaţa Palatului, cu un buchet de trandafiri roşii aşteptând în zăpadă…
Print