S-a încheiat și Gala Premiilor UNITER 2016, premianții au plecat fericiți acasă cu trofeul și diploma, iar lumea noastră teatrală își vede mai departe de micile și marile ei probleme, după această seară în care, în aparență totul e numai zâmbet. Și, la urma urmei e normal, suntem la teatru… Mici înțepături inevitabile, discursuri pe care ne place să le ținem, cantități uriașe de mulțumiri, ironii, indiferență mimată. Una peste alta, în ciuda tuturor criticilor și a comentariilor multe, tot mai multe, aceste premii contează în lumea noastră mică și, pentru că sunt singurele din acest domeniu, cei mai mulți dintre creatori și le doresc și își doresc să fie pe lista de nominalizați. Despre premiile de aseară n-am să spun decât că, în urma listei de nominalizări pe care am comentat-o la momentul la care ele au fost făcute publice, juriul final a făcut alegeri coerente și în cea mai mare parte previzibile. În mare, anul tearal 2015, privit prin oglinda premiilor UNITER arată eteroclit, dar lipsit de vârfuri.
Însă gustul premiilor UNITER trece repede, se face puțină vâlvă pe Facebook, toată lumea felicită sau, după caz, consolează pe toată lumea, și viața (sau teatrul) merge mai departe. În inerția lui din ce în ce mai vizibilă (mai ales prin prisma galei), în „dulcea” lui luptă pentru existență. Și, da, inerția sau pilotul automat funcționează cam în toate tipurile de teatru care se fac acum în România. Teatrele mari, cu finanțare de la buget, produc aceleași tipuri de spectacole, teatrele mici, mai mult sau mai puțin independente, aceleași tipuri de spectacole. Fiecare cu rețeta lui. Pentru că, da, fiecare dintre ele, fie că vrem sau nu să vedem asta, funcționează după o rețetă. Și nu e greu să identificăm ingredientele.
Și după ce febra premiilor trece, ne întoarcem la aceleași lupte, la aceleași dezamăgiri, la aceleași probleme. Printre ele, puțin comentată printre știrile nenumărate despre scandalul de la operă, schimbarea ministrului Culturii și cozonacul de Paști, a fost apariția informației că la Palatul Național al Copiilor se va înființa Teatrul „Stela Popescu”, potrivit unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, adoptată joi, 28 aprilie.
Că în București nu sunt teatre, că s-au închis săli importante, că Nottara n-are sediu și joacă pe unde se poate, că Teatrul Foarte Mic, la fel, și-a pierdut sala, că nu se construiesc săli de teatru, deși ar fi nevoie, sunt lucruri bine cunoscute. Și, în acest context, ce se întâmplă? Se înființează Teatrul „Stela Popescu”. Să trecem peste faptul că teatrul românesc a avut și are actori colosali pentru care nu s-a înființat un teatru și nici nu există vreo sală care să le poarte numele – să ziceam așa în treacăt, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Victor Rebengiuc, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Mariana Mihuț… –, și să ajungem la ideea în sine. Așadar, prioritatea numărul 1 în Bucureștiul anului 2016 a devenit înființarea unui teatru cu numele Stelei Popescu. Desigur, o actriță pe care o iubește tot poporul din reclamele de la Catena, dar, când citești că obiectul de activitate este: „promovarea culturii muzicale prin spectacole de balet în vederea educării şi dezvoltării culturale a copiilor şi tinerilor; iniţierea şi susţinerea proiectelor educativ-culturale pentru stimularea creşterii consumului cultural”, te cam ia cu fiori și nu poți să nu te întrebi cm ce însemnă „consum cultural” pentru cei care ne conduc destinele.
Într-un Palat al Copiilor care a devenit în ultimii ani gazda șușelor confundate de publicul larg cu teatrul, s-a hotărât așadar înființarea unui teatru care are toate premisele să fie un teatru al „legiferării” șușei și asta este cel mai periculos.
Print
De voie de ne nevoie domnul Ion Caramitru si domnul Afrim au format un cuplu.Asta s-a vazut si in timpul “ceremoniei”care a avut loc la Oradea si a fost transmisa in direct de Tvr.Felul aproape slugarnic in care i-a multumit domnul Caramitru,aplecat cu priviri duplicitare,”pentru ca exista si pt.ca tot ceea ce face e extraordinar…”a spus tot.Pt.ca daca te pui rau cu Radu Afrim sar toti postacii si criticii din anturaj pe tine si incep campanii de denigrare pe mediile virtuale.Ori numai de asta nu ai nevoie in vremurile astea tulburi in care cad directorii la Onb cu dosare pe capete.Iar domnul Caramitru un personaj foarte lax si adaptabil in cei 26 de ani de functii “inalte”stie ce te si ce nu.Asa cum excelent a spus Marian Ralea “multumesc si celui de-al treilea juriu…”indicand spre domnul Caramitru, cel mai important adaugam noi.Deci ceremonia a avut loc la Oradea, nasul mic a fost domnul Mircea iar trena miresei a fost tinuta de (…) Groza.Le uram celor doi proaspat insuratei nu casa de piatra ca au cat cuprinde in vasta si urata cladire a Tnb ului,le uram ca relatia lor sa se fundamenteze si pe iubire nu numai pe interes.Si aveti perfecta dreptate in articolul dvs. cam astea sunt coordonatele teatrului romanesc in 2016, Ion Caramitru, Radu Afrim si Stela Popescu.
Ha, ha…excelent comentariul semnat “Love and marriged”Punctul pe i cu umor.
Pinooooooo,resisti ,cazzo, resisti!!!!!
Daca in 1989 ai fost numai unul(Pace sufletului lui Sergiu Nicolaesu) dintre cei care au pornit Revolutia prin Cultura,nimeni nu si-ar fi putut inchipui ca astazi in 2016 in tara prin definitie de excelenta a artei si culturii universale, este nevoie de a aplica aceeasi metodologie!
De ce??????Pentru ca vrem simplu si concis sa nu mai reprezentam noi romanii capul lui Yorick ,si sa ne intrebam astazi daca voi “manca” sau nu maine!!!!Cata netrebnicie ,cata mizerie,cata decadere mai este nevoie din partea acestei lumi, ca sa dovedim ca sunt printre noi si oameni de bine si de inalt nivel cultural!Si in mod involuntar chinuiti de destinul nostru , cum facem sa nu ii stangem de gat pe cei de SUS ,ai nostri desigur !Aceasta este conditia la care ne-au injosit pentru unul tel pe care il au:PUTEREA dobandita prin coruptie!
Dar noi stim, ca dupa RPC va veni si velvet prison !sau cel putin visam in lumea noasta libera… cel putin din punct de vedere artistic.