Spectacolul lui Lev Dodin de la Maly Drama Theatre – Theatre of Europe, premiat la Masca de Aur în acest an, a deschis Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. „Intrigă şi iubire” de Friedrich Schiller. Unul dintre cele mai cunoscute texte ale dramaturgului german, „Intrigă şi iubire” rămâne o piesă prea puţin pusă în scenă azi, la fel ca tot teatrul lui Schiller, de altfel.
Alegerea lui Lev Dodin, unul dintre cei mai importanţi regizori ai secolului, reprezentant al unei şcoli de teatru cu rădăcini adânci în teatrul de artă, regizor cunoscut pentru că-şi permite luxul de a lucra luni întregi la un spectacol, fapt mai puţin la modă în epoca performance-ului şi a spectacolelor scose pe bandă, în maxim câteva săptămâni de repetiţii, este în parte surprinzătoare. Textul lui Schiller, transformat de Lev Dodin într-un interesant amestec de „Romeo şi Julieta” şi „Othello”, cu irizări de soap-opera, devine în montarea lui un interesant cuţit cu două tăişuri. Două planuri, iubirea şi politica, suprapuse în aşa fel încât sensurile să alunece tot timpul dintr-unul într-altul, circulând ca între două stereograme aşezate una peste alta, cu efect de palimpsest de secol XXI.
În alb şi negru, spectacolul e construit aproape ca pe o tablă de şah. Într-o formulă clasică redimensionată, în care Lev Dodin împrieteneşte teatrul lui Stanislavski cu teatrul epic, propunând o geometrie care, de altfel, aparţine stilului său, „Intrigă şi iubire” e mai mult decât o propunere estetică şi o propunere de discuţie despre politică şi demonii ei, foarte valabilă în lumea noastră: este, în primul rând, o propunere de discuţie despre redimensionarea „clasicului” în teatru şi despre sensurile şi direcţiile teatrului azi, acum…
Poezia geometrică a imaginilor se configurează pornind de la o scenă goală, în care sunt prezentate suprapus două planuri: întâi o poveste de iubire, câteva tablouri simple, aproape idilice – el şi ea, îmbrăţişări, tandreţe, alb şi negru –, două siluete de o frumuseţe pură, asumat romantice; apoi, planul al doilea, intriga de la Curte, amestecul politicii în spaţiul intim, cu ochi de Big Brother care controlează şi hotărăşte soarta oamenilor, cu cinism şi nepăsare. Nepăsarea cu care mişti pionii pe tabla de şah, ca să câştigi… Suprapunând planurile, montarea dezvăluie, în fond, tocmai iţele nevăzute din culisele puterii, acolo unde ochiul nu poate pătrunde de obicei. Şi, treptat, scena se umple, pentru ca în final, „jocul vieţii şi al morţii” să se dea într-un fel de arenă din mese dispuse într-un dreptunghi, pe care sunt aşezate sfeşnice cu lumânări aprinse şi boluri cu limonada vişinie, în care se picură otrava.
Întregul fir dramatic păstrat de Dodin, în care iubirea dintre Luisa, o fată simplă din burghezie, şi Ferdinand, fiul preşedintelui, este distrusă de însuşi tatăl lui Ferdinand şi de curtezana Lady Milford, care vrea să se mărite cu el, urmând să-şi împartă patul şi cu tatăl lui, însuşi preşedintele, dispus să-şi sacrifice fiul, sună aproape telenovelistic. Însă Dodin o construieşte pe niveluri paralele, în care interpretarea actorilor, tăioasă, impecabilă, provoacă un fluid de emoţie deloc sentimental, aproape matematic. Lady Milford şi felul ei de a nu atinge pământul, de a se deplasa numai dintr-un capăt la altul al şirului de mese care se tot înmulţesc până spre final, într-un fel de dans puţin straniu şi puţin comic, ajutată de pajii-curtezani care o mută uşor de pe o masă pe alta, atunci când golul dintre ele e prea mare pentru pasul ei… Luisa, cu extraordinarul ei amestec de forţă şi fragilitate, niciodată prea melodramatic, nici în scena în care trebuie să scrie scrisoarea în care i se cere să-şi asume cea mai mare minciună a vieţii ei ca să-şi salveze părinţii, nici în scena în care înghite otrava dată de Ferdinand, venit s-o acuze de trădare. Totul are un aer subtil de teatru în teatru. Şi de teatru despre teatru. De lecţie de istorie a teatrului adusă în contemporaneitate. În spatele fiecărei scene simţi un mecanism aproape brechtian de blocare a emoţiei, în chiar clipa în care se produce.
Ce face Lev Dodin în această montare – una dintre vedetele ediţiei din 2014 a FITS – este să analizeze într-un mod relativ riscant mecanismele de producere a emoţiei, într-o lume în care intimitatea exacerbată de spiritul tabloidelor şi sentimentalismul gustat şi el din plin se intersectează violent cu un soi de tocire a emoţiei la nivel general. Şi aduce laolaltă un text în principiu datat şi un stil de a face teatru ce ar aparţine, tot în principiu, secolului trecut. Din această întâlnire, rezultă însă un spectacol care conţine multe răspunsări la întrebarea „De ce teatru?”. Sau „Ce e originalitatea?”…
Maly Drama Theatre – Theatre of Europe, în cadrul FITS 2104
„Intrigă şi iubire” de Friedrich Schiller
Regie: Lev Dodin
Adaptare: Lev Dodin
Decor: Alexander Borovsky
Lumini: Damir Ismagilov
Colaborator artistic: Valery Galendeev
Asistent regizor: Oleg Dmitriev
Muzică: Ludvig Van Beethowen
Texte suplimentare: Jean-Jaques Russo and Otto von Bismark
Regizor secund: Natalia Rudika
Traducere din germană: Nikolay Liubimov
Distribuţie: Igor Ivanov, Oleg Dmitriev, Danila Kozlovsky, Ksenia Rappoport, Igor Chernevich, Alexander Zavialov, Tatiana Shestakova, Ekaterina Tarasova, Danila Muhin, Stanislav Tkachenko, Artur Kozin, Leonid Luzenko, Stanislav Tkachenko, Vladimir Zahariev
Print