„În cadrul ședinței Senatului UNITER din data 17 noiembrie 2014, s-a luat hotărârea ca pentru ediția 2015 a Galei Premiilor UNITER, în mod experimental, modalitatea de stabilire a nominalizărilor să se schimbe, această misiune urmând să revină tuturor criticilor membri ai Secției române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Prin urmare, vă rugăm să acceptați solicitarea noastră de a deveni parte a acestui juriu extins și să ne trimiteți până la data de 1 februarie 2015 propunerile dumneavoastră privind nominalizările pentru următoarele categorii de premii (pentru fiecare categorie – 3 propuneri) (…). Spectacolele realizate în instituțiile cu care colaborați, dacă este cazul, nu pot constitui, desigur, obiectul propunerilor dumneavoastră.”
Această informație a fost transmisă de UNITER membrilor AICT – Secția Română, acum aproximativ două săptămâni. În numărul trecut, revista Yorick a publicat reacțiile mai multor creatori și directori de teatre din țară, iar în numărul de față am stat de vorbă cu directorii teatrelor din București. Au răspuns solicitării noastre Ion Caramitru, Alexandru Darie, Dorina Lazăr, Mihai Dinvale, George Ivașcu și Marinela Țepuș.
Ion Caramitru, actor, director al Teatrului Național din București: „Deocamdată nimic nu e bătut în cuie”
„N-a fost an și n-a fost Gală să nu existe discuții. Întotdeauna au existat nemulțumiri, ba că sunt trei nominalizări și nu cinci, ba că de ce nu facem ca la Oscar… Dar n-ai cum să faci ca la Oscar, pentru că acolo filmul poate fi văzut de o mie de oameni în aceleași condiții, pe când teatrul nu. Și în timp s-a dovedit că numai criticii pot face această muncă pentru că ei circulă cel mai mult prin țară și văd cele mai multe spectacole. Așadar, noi am dat dreptul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru să aleagă cine să facă nominalizările. Așa ni s-a părut cel mai corect. Ideea a fost de data asta să își exprime opinia cât mai mulți, să fie totul cât mai deschis. Dar e un experiment și vom vedea care va fi cea mai bună cale. Altminteri, cât teatru văd criticii, asta nu e responsabilitatea mea, nici a UNITER, ci a AICT și a lor înșiși…
În ce privește Teatrul Național din București, nu-mi dau seama dacă va fi avantajat sau nu de această decizie. Dar, dacă vă uitați, TNB n-a prea fost nominalizat, în ultimii ani, în afară de Anul Caragiale, când am riscat și am produs diverse spectacole interesante pe textele lui Caragiale.
Dar, oricum, deocamdată nimic nu e bătut în cuie cu această propunere. Să vedem ce va ieși. Care vor fi reacțiile, ce efecte va produce, apoi Senatul se va întruni din nou. Eu sunt deschis la propuneri și dacă va exista una mai bună cu atât mai bine. Totul e să găsim una mai bună în timp util, ca să aibă oamenii timp să vadă spectacolele.”
Alexandru Darie, regizor, director al Teatrului Bulandra: „Poate că UNITER are un gând, dar acum, în forma asta pare o aiureală”
„Este o jumătate de lucru bun și o jumătate de lucru prost această propunere pentru jurizare. De ce AICT, și nu toți membrii UNITER? Ideea mi se pare că-și propune să o copieze pe cea a Academiei Americane de Film, dar nu prea e posibilă. Am tot respectul pentru critici, dar nu toți sunt critici și nu prea se știe cine sunt. Problema e că aici, spre deosebire de film, nu au cu toții acces la aceste spectacole. Ar trebui, poate, preluate spectacolele din fiecare stagiune. La urma urmei UNITER are 2% din timbrul teatral și ar putea să centralizeze totul, să înregistereze spectacolele și să le trimită tuturor acestor membri ai AICT. Altfel nu văd cum. Desigur, pe urmă apare problema că un spectacol filmat nu e același lucru cu un spectacol văzut în sală…
Și mi se pare puțin să fie doar trei nominalizări la o asemenea cantitate de producții teatrale. Ar trebui să fie cinci nominalizări. Poate că UNITER are un gând, dar acum, în forma asta pare o aiureală. Fiecare membru al AICT din provincie își va da cu părerea fără să vadă cu adevărat spectacole și fiecare va ține cu provincia lui. Și aș spune că Bucureștiul va fi cel mai defavorizat. Dar problema nu e asta, ci aceea că e că nu va fi avantajată neapărat calitatea, nu asta va fi scopul principal.
UNITER ar putea să stabilească o sumă pe care s-o dea pe an fiecărui membru, în așa fel încât acesta să ajungă să vadă spectacole. Sau să înregistreze spectacolele toate, așa cum spuneam, să le trimită tuturor și apoi cele mai interesante să meargă fiecare să le vadă la fața locului. Dar așa, în forma de acum, e ceva neterminat. Însă nu sunt total împotrivă și cred că trebuia schimbat ceva pentru că și celălalt sistem mi se părea cumetresc. Eu cred că în acest sistem de jurizare trebuie implicați toți oamenii de teatru, nu doar criticii. Dacă ar alege toți oamenii de teatru din țara asta, o mie sau câți or fi, dacă ar alege chiar prost, poate că tot ar fi mai bine. Criticii de teatru au preferații lor, au anumite nume pe care le vehiculează și le promovează – același mereu. Și mereu vor ieși acele nume, altfel orice ai face tot nu ajungi acolo.
Și din păcate, din cauza acestor probleme, în loc să fie un eveniment, povestea asta cu premiile devine o rutină. Nu mai e o miză pentru că s-au compromis niște lucruri.
Eu am mai propus ceva și cred că nu e o idee rea. Toate spectacolele nominalizate ar trebui prezentate în cadrul unui festival al UNITER, iar Gala să fie după ce ele sunt arătate publicului. Și atunci să se aleagă câștigătorii. Cred că așa ar fi totul mai viu.”
Dorina Lazăr, actriță, director al Teatrului Odeon: „Nu e decât aparent democratic”
„Este imposibil ca toată lumea din AICT să vadă toate spectacolele noi din țară. Și cine plătește cheltuielile? E complicat din punct de vedere tehnic. Cum pot toți membrii să plece de la Botoșani la Cluj și de la Cluj la Iași etc.? Ca principiu, nu mi se pare o idee bună. Sună ca un referendum, nu? Nu e decât aparent democratic. Votăm un produs estetic, unde gustul și pregătirea oamenilor contează enorm. De exemplu, la Teatrul Odeon există o angajată care e membru AICT. Cum pot lăsa respectiva persoană să plece prin țară, când e angajată și aveam nevoie de ea permanent la secretariatul literar? În plus, este foarte târziu pentru aplicarea acestei hotărâri. E este, în concluzie, inaplicabilă.”
Marinela Țepuș, teatrolog, director al Teatrului Nottara: „Fără o dovadă a faptului că a văzut spectacolele, nimeni nu are dreptul – moral – să facă parte din acest juriu numeros”
„Referitor la modalitatea de stabilire a nominalizărilor pentru Gala UNITER – 2015, consider că propunerea nu poate fi valabilă fără un regulament clar, fără criterii de selecție bine definite…
După cum se știe, suntem mulți (poate cam prea mulți) membri AICT- secția română. Cu titlu de critici sunt asimilați și secretari literari (printre care, cu plăcere și onoare mă număr), și directori de teatru, și profesori universitari… Nu-i bai! Însă nu toți, din varii motive, ajung să vadă un număr suficient de mare de spectacole, din toată țara, pentru a putea avea discernământul necesar nominalizării unora dintre ele. Socotesc că, fără un minimum (stabilit dinainte) de producții văzute în toată țara și fără o dovadă a faptului că au fost vizionate (eseu, analiza, sinopsis, cronică), nimeni nu are dreptul – moral – să facă parte din acest juriu numeros. De asemenea, nu cred că ar trebui să participe la selecție directorii de teatru, secretarii literari, consultanții, chiar dacă acestora li se impune să nu aleagă dintre producțiile teatrelor cu care colaborează/ în care sunt angajați. Eu, de pildă, dacă m-aș juca de-a selecționerul, pentru a oferi instituției pe care o conduc o șansă în plus, aș nominaliza un spectacol cu mult sub nivelul celor pe care le consider demne de a fi alese în Teatrul Nottara.
Cred că, în felul acesta, se poate face, eventual, o preselecție regională (membrii AICT din fiecare regiune să trimită nominalizările și dovada faptului că au vizionat mult mai multe spectacole decât cele pe care le-au selecționat) și, mai pe urmă, un juriu, numit ca și până acum, să le vadă pe cele alese în prealabil și să facă nominalizările finale. Să nu uităm că există oameni de teatru care nu pășesc mai departe de orașul în care locuiesc. Cum ar putea oferi aceștia un vot corect, nevăzând decât, cel mult, premierele teatrului din localitatea de domiciliu?”
George Ivașcu, actor, director al Teatrului Metropolis: „Nu e cea mai bună cale”
„Mi se pare destul de dificil ca atâția oameni să vadă tot. Dacă aș fi critic de teatru din Iași, poate că într-un timp atât de scurt n-aș avea timp să văd spectacolele din București, de exemplu. În plus, lipsește o metodologie. Așa, îmi pare mai mult o fugă de responsabilitate. Nu simt că astfel am avea un plus de beneficiu pentru calitate, iar un juriu își asumă o dimensiune calitativă, căci orice competiție presupune o asumare. Cineva selecționează, nu? Cu alte cuvinte, simt că nu e cea mai bună cale. Accept că e o încercare de schimbare, dar a sări dintr-o parte în alta nu e calea de mijloc pozitivă. Intuiția îmi spune că nu e cea mai benefică săritură dintr-un loc în celălalt. În principiu, sunt pentru un juriu, fiindcă e vorba despre asumare și responsabilizare. Iar aici vorbim despre creație și destine de creatori. Și nu e ca la film, unde e mai simplu, pentru că poți vedea DVD-ul acasă. Fără juriu de selecție, n-o să răspundă nimeni, n-o să dea nimeni nicio explicație și niciun argument.”
Mihai Dinvale, actor, director al Teatrului Mic: „Devălmășia exclude orice discuție despre corectitudine”
„Soluția asta pare o chestie sindicalistă îngrozitoare. Este o păcăleală pe care o aducem în mediul artistic. Eu cred că marea problemă a UNITER este că secția de critică nu are o activitate serioasă, ca structură, nu e ideologul unei culturii teatrale din țară. Criticii, ca entitate, nu-și înțeleg menirea, nu se iau în serios. Asta, pentru că le lipsesc liderul și gândul concret asupra unor lucruri. Sunt împărțiți în gășcuțe și pe prietenii cu regizori etc. În anii 1980, de exemplu, Valentin Silvestru strângea în jurul lui toți criticii, chiar dacă nu aveau toți aceleași păreri. Existau discuții lungi și serioase, criticii scriau referate despre festivaluri, tendințe etc. Acum sunt toți împărțiți pe favoritisme și influențe. O astfel de hotărâre nu poate rezolva în niciun fel problema de fond. La noi, exclusivismul face parte din modul de a trăi. La Premiile Oscar, de pildă, se începe tot cu un vot universal, după care insiderii, specialiștii, aleg finaliștii. Se creează acum la noi o senzație de democrație totală, dar după aceea ar trebui să aleagă adevărații cunoscători. Devălmășia exclude orice discuție despre corectitudine. Nicio decizie nu va fi favorabilă teatrului, dacă nu se adună criticii, dacă nu devin responsabili și nu renunță la orgoliu. Altfel, fiecare are dreptate, nu? Or, fiecare trebuie să slujească o cultură teatrală națională – nu una de București, Sibiu, Cluj etc.”
Print