Ion Caramitru: Trebuie făcută o lege care să le permită tinerilor să intre în teatre

caramitruEste directorul Teatrul Național din București, este președintele UNITER, este actor și regizor. Ion Caramitru este un personalitate controversată, al cărei nume a fost intens vehiculat în ultimele luni, fie în legătură cu proiectul Teatrului Național din București, a cărui Sală Mare s-a redeschis de curând, într-o clădire în reconstrucție de ani buni, fie în legătură cu Proiectul 9G, pentru care a fost atacat. În urmă cu o săptămână, în Sala Mare a TNB, prezenta Gala Premiilor UNITER, și ele mereu criticate, și aniversa 25 de ani de la înființarea Uniunii. Am stat de vorbă cu Ion Caramitru despre problemele teatrului din România și despre posibile soluții.

Ați fost în ultima vreme controversat pentru mai multe dintre deciziile dvs., pentru anumite proiecte, printre ele și 9G. Vi se par îndreptățite măcar în parte aceste acuze sau vă simțiți victima unei campanii?

Sunt obișnuit să fiu atacat și asta de mult, nu doar de acum. Înainte de ’89 eram atacat subtil, dar mă obișnuisem și atunci cu ideea, pentru că, pe de o parte, nu eram membru de partid, iar pe de altă parte, ce făceam fie în teatru, fie în recitalurile de poezie erau lucruri care nu conveneau.

Și acum?

Acum, pe măsură ce fac ceva, înainte să apuc să fac, deja apar atacuri. Pot să înțeleg că sunt oameni care se simt frustrați, care se cred posesori ai adevărului absolut, dar eu îmi văd de treabă. Nici nu vreau să-i nominalizez, pentru că, pe de o parte, eu știu de ce fac ei treaba asta și ei știu că eu știu, dar mă lasă rece, căci sunt lucruri mult prea mărunte. Eu am ceva de făcut și mă voi duce până în pânzele albe. Și cu 9G, și cu Teatrul Național, și cu tot. Dacă vorbim de 9G, vorbim de lucruri fără precedent. Haideți să spunem lucrurilor pe nume! Acești tineri numiți „independenți” sunt, de fapt, șomeri, pentru că nenorocirea acestei perioade de timp în România este că absolvenții atâtor școli de teatru nu pot intra în teatre să-și facă meseria în colective teatrale, așa cum am avut noi șansa să o facem. Ei nu sunt independenți. Noi le spunem „independenți” de teamă de a rosti cuvântul „șomeri”. Or, a fi independent în artă presupune o atitudine creatoare, cu care să fii consecvent. Pe mine lucrul ăsta mă întristează nespus, pentru că știu ce înseamnă să nu lucrezi și să nu fii într-un colectiv teatral. Știu cât de important este în tinerețe să joci pe o scenă profesionistă. De-asta, în momentul în care m-am gândit ca una dintre săli să fie exclusiv la dispoziția lor, m-am gândit pornind de la această situație foarte dramatică. M-am gândit ca măcar să aibă un loc, pe baza unui concurs de proiecte, unde să-și experimenteze gândurile și talentul. Unu la mână: din cei care s-au produs acolo sunt unii care joacă acum în TNB. E o pepinieră. Doi la mână: dacă se duc să joace la Godot sau la Teatrul Act, ei plătesc chirie. Aici au pe mână un teatru cu tot ce trebuie.

Bun, dar ei au susținut în scrisoarea deschisă adresată dvs. că se hrănesc din festinul de la „marele teatru”. Că primesc doar firimiturile. E un adevăr în asta?

Nu am comentarii la asemenea tip de provocări. Când au aplicat, au aplicat pe baza unui regulament, au semnat contracte, pornite de la acel regulament. Nu au niciun fel de scuză în materie de justiție fie morală, fie de alt fel. Iar faptul că înainte să stea de vorbă cu mine, cu noi, au trimis acea scrisoare mă duce cu gândul la ceva mai bine pus la punct… Dar nu mă interesează, eu îmi văd de treabă, probabil că regulamentul va fi și mai sever de-acum înainte. Teatrul, prin managerul său, are un contract cu Ministerul Culturii pentru așa-numitul program minimal de finanțare al repertoriului teatrului. 9G este un program experimental, care se desfășoară în cadrul Centrului de Studii și Experimente „Ion Sava”. Așa am putut ca legal să-i găzduiesc, pentru că, altfe,l ar trebui ca acea sală s-o folosesc în interesul teatrului și să-mi aducă venituri.

Și nu aduc venituri?

Nu aduc venituri. În schimb, cheltuieli da. Deci nu luăm chirie, cum ar fi normal, iar consumurile sunt destul de mari, ca într-o sală de teatru, în ceea ce privește lumina, căldura, aerul condiționat, salariile tehnicienilor arondați exclusiv pentru această sală, plățile dreptului de autor sau plata traducerilor. Unul dintre cei care mă atacă la baionetă este cel care a cerut o sumă mai mult decât remarcabilă pentru o piesă tradusă de el în programul 9G. Nu prea e corect. Pe mine atacurile astea, ca și cele care au fost an de an la adresa premiilor UNITER, nu m-au slăbit. Aș putea să spun că m-au întărit.

O altă acuzație a fost că producțiile lor n-au fost tratate la fel ca celelalte producții din TNB, că n-au fost bine mediatizate.

Păi, nici nu puteau fi tratate la fel. 9G e un program separat, atipic și găzduit. Că n-au fost bine mediatizate este inexact. Pe site-ul teatrului, unde se mediatizează tot ce mișcă în Teatrul Național, au locul lor privilegiat. Iată o minciună! Și vreau să mai amintesc un lucru care li s-a spus de la început. Regimul acestor spectacole nu face parte din programul minimal al Teatrul Național, e un adaos. Și apoi, e puțin lucru să ai un teatru gratis cu tot ce trebuie pe mână? Am făcut asta în speranța să găsesc tineri talentați care n-au în altă parte unde să se producă. Și aici o pot face în Teatrul Național, care are publicul lui…

Din punctul dvs de vedere, calitativ, spectacolele din programul 9G cum sunt? Sunt sub producțiile TNB sau peste ele?

N-am fost fericit cu toate. Cred că pot să folosesc aceeași expresie pe care am folosit-o și la programul „Cea mai bună piesă românească a anului” al cărui inițiator sunt: „Asfaltăm drumul cu bune intenții în așteptarea capodoperei”. Cred că spectacolul celor trei băieți cu „ActOrchestra” este cel mai profesionist. În celelalte spectacole sunt momente bune, sunt altele aproape de amatorism, sunt idei regizorale fără acoperire, sunt actori a căror dicție lasă de dorit într-o sală atât de mică și trebuie să faci eforturi disperate să înțelegi și să auzi. Dar toate astea sunt lucruri care se pot repara. Asta își propune proiectul: să pună în circulație anumite lucruri, care sunt perfectibile. Iar faptul că acum, la a doua strigare, au venit mai multe proiecte e un lucru important. Și culmea, dintre ele fac parte și cei care au atacat. Dar asta e ceva specific neamului nostru.

Și va exista o formă de resentimente pentru că au trimis această scrisoare? Sau vor intra în concurs cu șanse egale?

Bineînțeles că vor fi apreciate numai proiectele de valoare. Iar Programul 9G se va adresa de acum înainte și UNATC.

Sunt perfect de acord. Să conducă tinerii. Numai că a conduce un teatru nu e așa de simplu cum pare. Cât despre angajarea tinerilor în teatru, eu sunt primul care cere modificarea legii. La ora asta, în afară de doi-trei tineri pe are i-am putut angaja, eu am nevoie de cel puțin 30 de oameni tineri.

Ați fost acuzat că nu sunteți suficient de deschis pentru tineri. Chiar la Gala UNITER, dl Alexander Hausvater a sugerat că tinerii ar trebui lăsați să conducă teatre…

Sunt perfect de acord. Să conducă tinerii. Numai că a conduce un teatru nu e așa de simplu cum pare. Cât despre angajarea tinerilor în teatru, eu sunt primul care cere modificarea legii. La ora asta, în afară de doi-trei tineri pe are i-am putut angaja, eu am nevoie de cel puțin 30 de oameni tineri. Am cerut 100 de posturi, 70 pentru partea tehnică și 30 pentru partea artistică. Această cerere este, în teorie, aprobată de primul-ministru. Dar văd că se întârzie. Și din cauza asta am grave disfuncțiuni. Am peste o sută de colaboratori, majoritatea sunt tineri, peste 80 de colaboratori tineri în spectacolele curente ale teatrului, care sunt plătiți cu spectacolul. Nu există teatru în România care să funcționeze cu atâția tineri. Eu am ușile larg deschise tinerilor.

Dar ați fost atacat că ați ținut să rămâneți la conducerea Teatrului Național…

Eu cred că modul în care legea funcționează face ca greșelile, gafele, neputințele să poată duce la înlăturarea directorului. Există anual un sistem de evaluare și la sfârșitul mandatului încă un sistem de evaluare. Dacă evaluarea este negativă, omul pleacă. De acord, să vină un tânăr. Să arate ce poate să facă. Eu nu cred că un om fără cunoștințele de management și fără cunoștințele generale despre teatru pe care le am eu, pe care am putut să mi le însușesc atâția amar de ani și la UNITER, și la minister, și la Teatrul Bulandra, și de la Liviu Ciulei, și la Teatrul Național, se poate descurca. Aș putea să raportez destule lucruri pozitive care să justifice de ce am stat. Dar nu vreau să mă laud. Un lucru e clar: nu am făcut ceva de care să-mi pară rău. Că am greșit pe ici, pe colo, ca tot omul, se poate, dar în problemele esențiale, care țin de repertoriu, de reconstrucție, de dezvoltare unui sistem de valori în interiorul instituției, de această idee cu 9G, cred că nu am greșit. Toate astea țin de o anumită pregătire care-ți permite să-ți iei asemenea libertăți. Nimeni nu se leagă la cap cu experimente într-o instituție bugetară, supusă unor permanente fluctuații politice.

Spuneți că nu-ți permiți într-o instituție bugetară să te legi la cap cu experimente. Politica dvs. care este? Să umpleți sălile? Presupune asta și un compromis față de public?

De ce compromis? TNB are cel mai mare public din București. Și nu am făcut eu sondajele astea. E în Barometrul cultural, în sondajul Teatrului Nottara, unde Teatrul Naținal apare cu 74 la sută…

E firesc, nu? E Teatrul Național din București…

Nu e firesc deloc. De ce? Lumea vine să vadă pereți? Nu. Vine la spectacole și cumpără bilete la spectacole. În acest moment, însumând locurile care trebuie vândute, sunt cam 1900 pe seară, dacă se joacă la toate cele patru săli de repertoriu. Teatrele care au o sală principală de 400 de locuri maximum și o a doua de o sută de locuri nu au de vândut atâtea bilete. Nu vine lumea numai pentru că e Naționalul aici…

După părerea mea, în Teatrul Național se joacă mai bine, mai realist, lucru pe care l-am urmărit tot timpul, și asta presupune o întreagă politică de repertoriu și de regizori invitați. TNB nu putea rezista, în lipsa calității, doar pentru că e Teatrul Național.

Dar de ce?

Poate pentru că le plac spectacolele. Din moment ce se cumpără bilete la toate sălile, în așa fel încât eu am putut raporta în 2014 că am avut un coeficient de ocupare între 75 și 80 la sută, cred că e ceva. E o cifră imporantă! Aș zice că, teoretic, cifra pozitivă de ocupare a locurilor într-un teatru ar fi de 60 la sută, dar noi am avut și 80 la sută. Ce părere ai? Asta vă spune că vine lumea numai pentru că sunt pereții Teatrului Național mai frumoși ca altădată? După părerea mea, în Teatrul Național se joacă mai bine, mai realist, lucru pe care l-am urmărit tot timpul, și asta presupune o întreagă politică de repertoriu și de regizori invitați. TNB nu putea rezista, în lipsa calității, doar pentru că e Teatrul Național.

Are o politică a vedetei?

Vedeta se formează. De-asta unul dintre marile mele regretele este că nu putem lua tineri actori acum și să-i transformăm în vedete. Așa cum s-a întâmplat cu Marius Manole. Lumea vine la teatru pentru Manole… dar el s-a format în TNB și s-a format la vedere. Ceilalți cum să se formeze, dacă nu joacă? Ăsta e motivul pentru care am făcut și 9G.

Cum poate un regizor din România să ajungă să monteze în Teatrul Național? Care e traseul concret?

Sunt două variante. Uitați-vă cine montează anul ăsta ca să înțelegeți! Întâi, trebuie să fi dovedit ceva până atunci, nu? Trebuie să fi făcut ceva ca să ajungă la Teatrul Național. Să luăm cazurile cele mai notorii. Cum a ajuns Radu Afrim să monteze aici? Sau cum vine Gianina Cărbunariu? Sau Bobi Pricop?

Cum?

Sunt două drumuri care mă interesează și pe care le-am structurat cu un fel de titluri de programe posibile: „Condamnarea comunismului prin teatru” și „Teatrul nou cu piese vechi”.

Așadar, îi invitați dvs?

Da, sunt invitați. De exemplu, în cazul Gianinei Cărbunariu, i-am văzut spectacolele, am văzut că ceea ce face ea se înscrie în ceea ce eu doresc să existe în TNB, pentru că s-a ocupat de ororile comunismului, și am invitat-o.

Dar regizorii mai tineri din România care vor să monteze în TNB ce pot face? Vin cu un proiect?

Unii da, vin cu proiecte. Însă sunt foarte mulți cei care vor să monteze în Teatrul Național…

Există un conflict mai puternic între generații acum?

A existat mereu, dar aceste reglementări ale lumii noastre au creat un surplus uriaș de tineri actori. Să zicem că mâine, la direcția tuturor celor 44 de teatre din țară vin tineri de până în 25 de ani. Vor putea angaja, dacă legea le va permite, până la nivelul de fonduri de salariu care se dă de la stat, să zicem, în cel mai fericit caz, zece la sută din actorii care sunt angajați pe viață, și care nu pot fi mișcați de acolo. Dacă un teatru are 40 de actori, vor putea angaja 4… Dacă are 60, cum avem noi, poate angaja 6. Pentru că nu poți să depășești fondul de salarii venit prin bugetul de stat. Or, în momentul ăsta sunt cel puțin 2000 de actori tineri din care s-ar scădea, să zicem, maxim 400. Cu restul ce faci? Nu ar fi nemulțumiți, la rândul lor? Unde îi pui să joace?

Să zicem că mâine, la direcția tuturor celor 44 de teatre din țară vin tineri de până în 25 de ani. Vor putea angaja, dacă legea le va permite, până la nivelul de fonduri de salariu care se dă de la stat, să zicem, în cel mai fericit caz, zece la sută din actorii care sunt angajați pe viață, și care nu pot fi mișcați de acolo.

Am să vă întreb direct: directorul Teatrului Național din București îl favorizează pe regizorul Ion Caramitru?

Nu. Deloc. Poți să te uiți cum se vând spectacolele pe care le-am făcut. Uită-te cum merge „Dineu cu proști” sau „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”… Cred că „Dineu cu proști” a depășit orice imaginație în materie de încasări.

Da, dar revenim la problema încasărilor. Așadar, ăsta e scopul principal?

Nu, dar e derivat din toate. Încă un lucru care ar trebui știut. Instituțiile de tipul ăsta sunt apreciate în lege ca fiind instituții care folosesc o parte venituri bugetare, dar și venituri proprii. Procentul de venituri proprii este parte la buget. Și este obligatoriu. Noi avem 20 din total cheltuieli ca venituri proprii, ceea ce nu e puțin lucru. Sunt instituții care fac doar 1 la sută…

Dar, fiind o instituție bugetară, n-ar trebui să-și permită să facă și spectacole la care nu umplerea sălii să fie scopul principal?

Păi, experimentele există. Nu sunt la vedere? Dar cu cât experimentul e mai bun, cu atât sala e mai plină. Cine preferă să joace cu sala goală un experiment genial? Iar teatrul experimental nu înseamnă un teatru în care să nu înțelegi cuvântul și sensurile. Ba, din contră, să le înțelegi mai bine ca oricând. În ce privește dicțiunea, în teatrele englezești unde am lucrat și ca actor, și ca regizor, există un voice coach. Pentru că un spectator care vine și nu a înțeles replicama doua zi a făcut reclamația de rigoare. Nu plătești un bilet ca să nu înțelegi ce spune actorul pe scenă. Or, lucrul ăsta se întâmplă cu multe din spectacolele tinerilor. Uneori nu înțelegi nimic. Pentru că de multe ori ei joacă în general.

Există acum o criză în regie? Cine o să facă regie în următorii 20 de ani?

Nu știu cine o să facă regie peste 20 de ani. Dar uitați-vă la școală! Tocați școala segment cu segment. Cine sunt profesorii de regie și de actorie? Ce îi învață ei? Iar povestea asta cu doctoratele în artă a stricat enorm și eu o spun de ani întregi. Nu poți să înveți regie de la cineva care n-a montat teatru. Criza e de sistem.

Nu știu cine o să facă regie peste 20 de ani. Dar uitați-vă la școală! Tocați școala segment cu segment. Cine sunt profesorii de regie și de actorie? Ce îi învață ei? Iar povestea asta cu doctoratele în artă a stricat enorm și eu o spun de ani întregi. Nu poți să înveți regie de la cineva care n-a montat teatru. Criza e de sistem.

Care e cea mai mare problemă a sistemului teatral?

Legislația. Care produce nemulțumiri în suită. În primul rând, în sistemul de salarizare. E împărțirea stupidă și în artă în categorii și gradații. E un sistem aberant. Trebuie schimbată legea complet. Trebuie făcută o lege care să le permită tinerilor să intre în teatre, să nu mai existe de la un moment dat contracte pe termen nedeterminat, să se știe că sunt contracte pe termen determinat și să se muncească în teatrul ăla, nu să se facă așa cum fac mulți, să-și ia salariul dintr-un teatru și să joace în alte șapte drept colaboratori.

Ca să trăiască…

Da, de acord, ca să trăiască. Ideea ar fi ca actorul să fie plătit direct proporțional cu calitatea muncii lui. În Polonia și în Ungaria s-a rezolvat de mult povestea asta. În Ungaria nu mai există contracte pe termen nedeterminat, toți actorii au un salariu de bază, la care se adaugă bonusurile, în funcție de numărul de spectacole și calitatea interpretării. La noi s-au tăiat și orele suplimentare, și primele, celebrele prime comuniste. Nu poți să stimulezi cu nimic oamenii. De ce să-l rogi să stea o oră în plus? El are opt ore și pleacă. Or, în teatru nu poți să stai opt ore…

Se poate trăi din teatru?

Nu. Sau se poate trăi foarte modest din salariul care există. Toate astea trebuie schimbate. Cât timp am fost eu la minister, dorind să fac reforma, am făcut un sondaj. Am întrebat 2000 de oameni, din toate domeniile culturii, în 1997, ce cred despre reformă. Din 2000 de oameni, 80 la sută au răspuns că nu vor să se schimbe nimic, dar să fie salariile de cinci ori mai mari. Restul de 20 la sută, vedetele, care știau că sunt vedete și că vor fi căutate, voiau ieșirea pe contracte pe termen determinat. Asta a fost realitatea și cred că a rămas la fel. Dar, dacă îi întrebi și pe șomeri, adică și pe „independenți”, atunci, cu siguranță, procentul sondajului va fi de partea lor și statul va trebui să facă ceva pentru asta. Sunt în așteptare.

Print

Un Comentariu

  1. Andrei 06/01/2016

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.