Nu poți să fii tot timpul serios și nici să pretinzi că unele scenarii sunt imposibile, de-a dreptul paranoice, mai ales atunci când vine vorba despre iubire și destinul ei încâlcit, imprevizibil și fatidic. Luată în derâdere, privită prin lupa microscopică a realității și scoasă din contextul literar-romantic, ea se înscrie în regula cotidiană a lui „orice este posibil”.
Ștefan Caraman își „abandonează” personajele în sala de așteptare a unui aeroport din Praga, departe de tărâmul basmelor în care fericirea e atemporală și iubirea veșnică. În schimb, transformă o coincidență forțată într-un pretext pentru o comedie care are suficient suflu și vervă, încât să capteze interesul spectatorului și chiar și pe cei mai sceptici să-i convingă să deschidă ferestrele turnului de fildeș și măcar să privească în jos, spre mundanul acesta deloc pretențios, fără mize uriașe, în care lucrurile și întâmplările vin și pleacă, cu multe întrebări, dar fără prea multe răspunsuri. Convenția e simplă. Acceptă răsturnările de situație fantastice și imaginează-ți „cum ar fi dacă”!
Alexandru Nagy preia textul lui Ștefan Caraman și își asumă transformarea lui într-o comedie care să funcționeze pentru o gamă largă de spectatori și care să satisfacă cerințele pentru o atmosferă de genul celei din Godot Café, un spațiu independent de tip pub/restaurant în care teatrul are și o notă relaxantă, de divertisment și voie bună. Un lucru e cert, reprezentația din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud a avut succes la publicul larg, care caută și genul acesta de teatru, mai ușor de îngurgitat, dar care să și păstreze un anumit nivel al calității. Iar calitatea în cazul de față este livrată și de prestația actorilor care își însușesc rolurile cu suficientă seriozitate, încât spectacolul să nu cadă într-o zonă foarte facilă și un penibil deranjant.
În aeroport, cele două cupluri se privesc în oglindă, atrag atenția unul asupra celuilalt, se apropie, se descoperă și se joacă puțin cu propria imaginație. Carmen Ionescu are energie, este volubilă, zgomotoasă și transmite un fel de efervescență contagioasă în jur. În interpretarea sa își asumă mai multe roluri ale femeii – pe cel de soție, de amantă, de femeie trecută de prima tinerețe, dar care încă mai vrea să cucerească – condimentându-le cu ușoare irizări ale unui sentiment matern care iese în evidență prin gesturi și intonații subtile. În plus, este imposibil să nu-i remarci prezența scenică și personalitatea puternică, o personalitate care uneori acaparează momente substanțiale din spectacol. La polul opus, partenerul său, interpretat de Gelu Nițu, este mult mai rezervat, ursuz chiar, vorbește puțin și acid și transformă indiferența și aroganța în scuturi pe care le folosește pentru a-și ascunde vulnerabilitatea, dar și lipsa scrupulelor la nivel sentimental. Amândoi construiesc două personaje comice complementare – ea, femeia ignorantă, dar cu picioarele bine înfipte în realitate; el, bărbatul intelectual, care trăiește iubiri romantice și le folosește drept sursă de inspirație pentru romane. Mihai Smarandache și Meda Victor alcătuiesc cuplul aparent echilibrat, creionând o relație superficială, construită pe interese, temeri și frustrări. Eternul bărbat snob, zeflemitor și preocupat de zerourile din cont, în contrast cu femeia romantică, dar profitoare, care în fond își dorește un partener elevat, matur.
Marea răsturnare de situație nu este greu de intuit și nici nu are ca scop schimbarea perspectivei asupra personajelor sau a poveștii în sine. Per ansamblu, spectacolul „Aeroport”, în regia lui Alexandru Nagy, este o comedie relaxantă despre micile povești de dragoste care condimentează viața, fie ele reale sau ficționale. Fără pretenții și standarde exagerate.
Godot Café-Teatru
„Aeroport” de Ștefan Caraman
Regie: Alexandru Nagy
Distribuție: Gelu Nițu, Carmen Ionescu, Meda Victor, Mihai Smarandache
Print