Iubirea ca un disco ball. „Disco Love” la Godot SubScena

3stars

01 disco love fotocredit radu tutaIubirea este un lucru foarte mare. Căci fără de iubire… viața e pustiu. Și totuși; cam banal, nu-i așa? Ne îndrăgostim, iubim, se pare, ne certăm, obligatoriu ne împăcăm, înşelăm, că doar oameni suntem, deci şi geloşi, dorim cu patimă, ne consumăm reciproc şi toate astea se numesc, o – atât de romantic – iubire. Cum să mai spui astăzi o poveste despre acest sentiment înălţător şi atât de vulgar totodată? Cine mai are timp să asculte aceleaşi vorbe despre relaţii complicate şi pasiuni ardente? Pentru că noi suntem şi cool şi sofisticaţi şi, da, imuni. Iar iubirea, orice am spune, presupune doza bine-cunoscută de patetism. Lacrima din colţul ochiului ei, vibratoul din vocea lui, inimile ce palpită la unison… păsărele pe ram, flori pe câmpii, soare pe cer şi pace în lume.

Dar dacă soarele e un disco ball sclipicios, iar păsărelele de pe ram îngână „You are the dancing queen”? Iar el în loc de declaraţii sforăitoare se ia peste picior, în timp ce ea numai timidă şi pură nu mai e? Atunci râd. Iubirea are haz când e pusă în scenă pe ritm disco şi, în sfârşit, nu mai e luată atât de în tragic. Auto-ironia e cheia către inimile îngheţate. Cinci actori au ales să ia foarte în serios gluma şi să creeze un spectacol inteligent, tonic şi haios despre iubire ca un ring de dans – „Disco love” la Godot SubScena.

George Albert Costea, Irina Drăgănecu, Sorina Ştefănescu, Vlad Udrescu şi Iulia-Diana Samson sunt protagoniştii care transformă mica scenă colorată într-un show savuros. Textele scrise de Yasmina Reza, Olivier Lécot și Jean Dujardin se completează într-un scenariu al cărui ingredient principal este iubirea, iar condimentul secret este umorul. Cei cinci colegi de generaţie sunt o echipă – se cunosc, au generozitate şi cu prietenie se pun unul pe celălalt în valoare. Fiecare este actorul potrivit în rolul potrivit.

George Albert Costea (Remi) e amantul dorit de toate femeile; subtil, rafinat, felin. Priveşte intens şi agaţă cu stil. E precipitat şi nervos, dar vai, atât de sigur pe el. Are un moment de rătăcire şi aproape că greşeşte fatal îndrăgostindu-se. Dar numai pentru o clipă. Pentru că, nu-i aşa, e mai presus de iubire. Compoziţia pe care o realizează e o demonstraţie de forţă – băiatul cu alura bunului prieten, bărbatul în care vezi mai degrabă soţul înşelat, joacă un amant impecabil.

Irina Drăgănescu este Actriţa. Acea actriţă celebră. Vedeta. Cu viaţa ei palpitantă şi extenuantă. O divă care îşi joacă rolul vieţii, aflată continuu sub lumina reflectoarelor. Celebritatea care te face puternic şi infailibil e masca sub care se ascunde femeia îndrăgostită şi nevrotică. Personajul ei iubit şi adulat trebuie să iasă la rampă în orice împrejurare, dar aparenţele şi statutul pălesc atunci când la masa vecină stă nimeni altul decât Remi alături de o altă femeie. Iar răspunsurile date reporteriței îşi pierd logica şi sensul în favoarea planului interior de a-l avea din nou pe el, pe Remi. Monologul interior pe care îl ascultăm e întrerupt din când în când de reacţii, acţiuni şi replici, iar trecerile şi crescendoul fac deliciul acestui moment.

Sorina Ştefănescu (Silvia) este soţia infidelă. Mama agasată de mofturile celui mic, care trebuie să suporte indiferenţa soţului. Femeia de succes care înşală din responsabilitate conjugală şi stârneşte certuri din aceleaşi considerente morale. Mofturoasă, epuizată, tirană, însingurată… femeie. Reacţiile sale când temperate, când explozive, izbucnirile, comentariile acide, siguranţa de sine, toate micile detalii fac ca pesonajul său să aibă o viaţă interioară la fel de bogată precum îi e şi existenţa.

02 disco love fotocredit radu tutaVlad Udrescu (Robert) este soţul infidel. Bărbatul de succes a cărui viaţa personală e condimentată de certurile cu soţia şi drumurile la supermarket. Pare atât de docil, de bun şi de înţelegător. Tot ce spune e perfect logic. Lasă de la el şi nu vrea decât să doarmă liniştit. Dar îşi găseşte timp de o aventură. Din iubire pentru familie, evident. Pentru a-şi salva relaţia de cuplu. E capul de familie care se sacrifică pentru acel „greater good” utopic. Şi o face cu atât de mult umor, detaşare şi nonşalanţă, încât e imposibil să nu îl îndrăgeşti. Mai ales că tot ce îşi doreşte e să meargă cu maşina şi să asculte la nesfârşit „Saudade”. Atât de simplu.

Iulia-Diana Samson este Arhitecta. O fată cuminte, sinceră, puţin claustrofobă, dar cu intenţii atât de bune. E numai iubire. Şi adoraţie. Pentru Robert. Şi e şi virgină. Nu vezi nimic ciudat că îl urmăreşte răbdătoare, că îi propune direct „Would you go to bed with me”. E o afacere profitabilă; doar se oferă să îl şi plătească. Ea iubeşte şi e perfect normal să se comporte ca atare. Ochii îi strălucesc, e toată o lumină în rochia ei galbenă. Un suflet care are nevoie doar de puţină afecţiune. Şi o iubeşti şi tu.

Aceste personaje cu vieţile lor complicate se intersectează întrun joc de-a viaţa la persoana a treia. Cheia de interpretare pe două planuri, echilibrul stabil între ceea ce spun şi ceea ce gândesc, comentariile şi ieşirile controlate din personaj sunt motivele pentru care „Disco Love” e un spectacol atât de reuşit. Actori talentaţi, cu inteligenţă scenică, plini de umor şi auto-ironie care se joacă de-a dragostea pe un ring de dans. Nimic în plus, nicio exagerare; totul pare atât de uşor, de aşa cum trebuie să fie, încât nu îţi rămâne decât să râzi şi să te bucuri de teatru.

Regia colectivă e completată de mulţumirile ce însoţesc textul de prezentare: „Această fantezie underground nu ar fi fost posibilă fără: Catinca Drăgănescu (regizor), Ioana Pashca şi Dragos Ivăneţ (scenografi), Radu Tuţă (fotograf), Alexandru Mâzgăreanu (regizor)”. Ca un spectator fericit ce mă aflu, eu le spun mulţumesc tuturor!

Godot Cafe SubScenă

„Disco Love” după texte de Yasmina Reza, Olivier Lecot, Jean Dujardin

Disco Love prezintă pe Victor Vlad Udrescu, împreună cu Sorina Ștefănescu, alături de Iulia-Diana Samson și cu Irina Drăgănescu, încununați de George Albert Costea și luminați de Discobolul din SubScena.

Catinca Drăgănescu (regizor), Ioana Pashca (scenograf), Dragoș Ivanet (arhitect), Radu Tuță (fotograf), Alexandru Mâzgăreanu (regizor).

Print

3 Comentarii

  1. Geo 06/05/2014
  2. mihaela 21/05/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.