Publicul vrea comedie, o spun toate sondajele, o arată de multe ori și biletele vândute, da, publicul vrea să vină la teatru și să râdă. Problema e însă că dacă stăm să ne gândim, comediile de bună calitate din teatrele din București le numărăm pe degetele de la o mână, în schimb, se umplu până la refuz sălile gen Palatul Copiilor de obicei la șușe. Pe Bulevardul Magheru, Teatrul Nottara încearcă însă de câțiva ani să refacă legătura pierdută dintre public și comedia de calitate, uneori cu mai puțin, alteori cu mai mult succes. Un teatru care a sărbătorit săptămâna trecută 70 de ani de existență printr-un festival, încheiat cu o premieră în regia lui Felix Alexa, invitat în programul „Regizori mari pe bulevard”.
„Totul este relativ” („Relatively Speaking”), cum și-a intitulat textul Alan Ayckbourn, e o comedie de bulevard, scrisă după toate regulile genului, cu quiproquo-uri tipice, cu replici spumoase, cu situații simpatice. Dar, pe lângă toate astea, piesa are și un al doilea strat, o zonă ceva mai adâncă, în care, în spatele hohotelor de râs simți că se ascunde o tristețe bine disimulată și că, așa cum se întâmplă uneori în viață, ar fi suficient să schimbi puțin direcția sau să îndrepți un fascicul direct de lumină asupra situațiilor și comedia s-ar preface pe loc într-o mare dramă.
Așa o și joacă cei patru actori din distribuție, Catrinel Dumitrescu, Constantin Cotimanis, Raluca Gheorghiu și Gabriel Răuță. Ca și cum, în fiecare clipă, totul e pe muchie de cuțit. Ca și cum, în fiecare clipă, mascarada s-ar putea preface într-o poveste amară și foarte dureroasă, pentru fiecare dintre cei patru. Așa cum și este de fapt…
Marele merit al lui Felix Alexa este, ca, de altfel, în toate spectacolele pe care le pune în scenă, acela că reușește să-și instaleze actorii într-un adevăr foarte confortabil pe scenă. Unde totul decurge logic din tot, unde nicio măsură nu e greșită, unde ritmul este cel corect. Ceea ce se întâmplă și în „Totul e relativ”, unde povestea începe simplu, cu o scenă de cuplu într-un apartament din Londra sau din lumea largă. Scenografia Andradei Chiriac preferă o soluție mai degrabă cuminte pentru ambele spații unde se va desfășura povestea – apartamentul lui Ginny și curtea de la țară a cuplului Philip – Sheila. Cuminte și funcțională… Apartamentul are doza de simplitate (a se citi „banalitate”) a locuințelor moderne, în care aproape că nu se simte amprenta personală. Un pat în care doarme Greg, o măsuță de toaletă cu oglindă și câteva obiecte personale. De partea cealaltă, în curtea de la țară a vilei în care locuiesc Philip și Sheila, mult verde aproape artificial, aproape cu gust de plastic, și o grădină aranjată aproape în stil IKEA. Plăcut, confortabil, îmbietor. Un mic univers casnic care mobilează perfect în exterior golul dinăuntru.
Spectacolul lui Felix Alexa este spumos, sunt momente la care sala râde în cascade, replicile sună delicios și foarte inteligent, o analiză în fond tăioasă și acidă a relațiilor de cuplu la diverse vârste și în diverse forme se ascunde în spatele încurcăturilor amoroase pe care le propune Ayckbourn. Iar actorii ating exact acele zone pe care, de obicei, comedia de bulevard, prea preocupată să facă sala să râdă, uită să le atingă. În rolul lui Greg, Gabriel Răuță interpretează un bărbat îndrăgostit și inocent, mai degrabă timid și fără experiență în amor, în spatele zâmbetului căruia ghicești că dramele existenței și anxietățile și-ar găsi foarte ușor locul. Iar Gabriel Răuță exploatează inteligent aceste laturi sensibile ale personajului, lăsând să se simtă că dacă adevărul ar ieși la iveală, depresia l-ar copleși pe loc. Deci totul e pe muchie… De partea cealaltă, Constantin Cotimanis interpretează un bărbat trecut de prima tinerețe, cu o situație financiară confortabilă, prins într-o viață de familie care-l plictisește și… îndrăgostit. Îndrăgostit de o femeie cu mult mai tânără. Cotimanis joacă fără note false, iar personajul pe care-l construiește are toate tristețile unui bărbat care știe că nu mai poate fi iubit pentru el însuși, ci pentru ceea ce oferă și care e silit, prin forța împrejurărilor, să-și înțeleagă și statutul, și căsnicia, nu fără un gust amar. Însă scenele dintre ele și Catrinel Dumitrescu (Sheila), care surprind toate ticurile și tabieturile și plictiselile unei vieți în doi, sunt delicios construite, în valuri de umor.
Ginny, mărul discordiei dintre cei doi bărbați, dintre care unul ar putea să-i fie tată, este interpretată de Raluca Gheorghiu cu un farmec discret și relativ corect. Dacă-i lipsește ceva e un fel de abur al misterului care să justifice ultima scenă, dar altminteri are o spontaneitate și o prospețime care îi rămân principalele atuuri până la final: e tânără și drăguță, ceea ce e îndeajuns pentru a fi râvnită și de tânărul inocent care vrea să-o ia de soție, și de bărbatul matur, care are nevoie de o pată de culoare în viață… Iar Catrinel Dumitrescu, într-un rol care o pune bine în valoare, Sheila, soția cea înșelată a lui Philip, construiește un personaj inteligent și plin de nuanțe. E delicată și sensibilă, are umor și intră în jocul celor trei, dejucând planurile vinovate ale soțului, cu un zâmbet ușor amar. Are mister, știe să controleze situația și să păstreze echilibrul, iar acest control este tocmai sursa cea mai importantă de umor, pentru că în spatele lui ghicești și tristețea, și înțelegerea și, deja, detașarea…
„Am ales să montez textul lui Alan Ayckbourn cu senzația că nevoia acută de comedie a publicului, nevoie ce vine din dorința de a evada din realitatea înconjurătoare, va fi satisfăcută, dar într-un mod mai straniu”, spunea Felix Alexa despre spectacolul de la Nottara. Și afirmația lui e întru totul adevărată, veți constata dacă veți merge la teatrul de pe bulevard, care tocmai a intrat în deceniul opt.
Teatrul Nottara, Sala „Hora Lovinescu”
„Totul e relativ” de Alan Ayckbourn
Regia: Felix Alexa
Muzica: Alexei Ţurcan
Scenografia: Chiriac Andrada
Traducerea: Irina Velcescu
Distribuția:
Ginny – Raluca Gheorghiu
Greg – Gabriel Răuţă
Philip – Constantin Cotimanis
Sheila – Catrinel Dumitrescu
Print