„Cine a copilărit cu filmele româneşti nu poate să-l uite. Juca întotdeauna un personaj care întruchipa calităţi minunate. Şi toţi ne doream să fim acel personaj. Iurie Darie avea o capacitate extraordinară de a transmite trăsături pozitive. Ştim că personajul pozitiv este, îndeobşte, anost, chiar tezist. Iurie Darie avea însă capacitatea extraordinară de a-l aduce la condiţia de om; ştia să-l facă să trăiască şi să fie credibil. La fel în film ca şi în teatru. Am văzut Nota zero la purtare – piesa semnată de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu – de vreo trei-patru ori. La Studioul actorului de film, pe scena căruia se juca spectacolul, Ştefan Vardia, personajul principal, era interpretat de trei actori, între care şi Iurie Darie. Cu el, spectacolul era delicios. Cu ceilalţi doi, vorbele lui Vardia sunau fals, atât de fals încât ajungeai la plictis; nu-ţi puteai imagina că tu eşti cel căruia spectacolul i-a plăcut atât de mult. Graţie unui actor: Iurie Darie. Care în tinereţe a fost nu doar june prim, ci un erou adevărat. Pe care îl credeai de la prima până la ultima apariţie. Te privea în ochi, zâmbea şi te făcea să mergi pe mâna lui. Are ceva ce nu poate fi explicat… Ceva ce foarte puţini actori au. Asta cred că este cheia enormei lui popularităţi.” – sunt cuvintele pe care mi le-a spus, ieri, cineastul, scriitorul şi omul de televiziune Ion Bucheru care, de o viaţă, îl ştie pe Iurie Darie. Şi în care şi eu îl regăsesc pe Iurie Darie.
A jucat în peste 40 de filme. A debutat în 1953, cu rolul Miron, în filmul lui Dinu Negreanu, Nepoţii gornistului, alături de Andrei Codarcea, Constantin Codrescu, Marga Barbu, Tatiana Iekel, Nucu Păunescu şi Liviu Ciulei. Au urmat alte şi alte filme, dintre care nu pot să nu amintesc seria Brigada Diverse, Muşchetarul român, Buzduganul cu trei peceţi, Revanşa, Am fost şaisprezece, Triunghiul morţii… şi mă întorc la Răutăciosul adolescent. Rolurile sale în teatru au fost şi ataşante, şi spectaculoase. La Teatrul de Comedie reţin ca prim rol Dorante, în Burghezul gentilom montat în1961 de Lucian Giurchescu. Sub bagheta lui David Esrig a jucat prima dată în 1963, în Umbra, de Evghenii Şvarţ, apoi în Troilus şi Cresida de William Shakespeare şi în Capul de răţoi de George Ciprian. Radu Penciulescu, Moni Ghelerter, Sanda Manu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu, György Harag, Horaţiu Mălăele sunt, alături de fiul său şi al actriţei Consuela Roşu, Alexandru Darie, nume mari ale regiei româneşti care şi l-au dorit părtaş la succes.
Spun tare că imaginea unui om, imaginea lui cea adevărată, se alcătuieşte din munca sa de o viaţă, din faptele, bune sau rele, de care va da seamă şi din amintirea pe care o lasă celor pe care i-a cunoscut. Eu, de pildă, îmi amintesc şi de cât de frumos îmi povestea tanti Floarea Negreanu despre familia Darie. Tanti Floarea Negreanu era mândra lor gazdă de vară, avea, la Mangalia, o casă în spatele poştei. Toţi vorbeau frumos despre Iurie Darie, toţi spuneau că este un om cald, prietenos, amabil şi îndatoritor. Lor, oameni simpli, nu le venea să creadă că un actor atât de cunoscut poate fi atât de modest, de… normal. Statura actorului se construieşte pe structura omului.
Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, la Vadul Roşu, Soroca, un judeţ care se află acum în Republica Moldova. L-am văzut desenând, cântând, dansând… Un tânăr frumos şi talentat. Atât de talentat (şi de nehotărât), încât a dat examen şi la Arte Plastice, şi la Teatru. În cele din urmă a ales… şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1952, la clasa a doi mari actori şi profesori: Marietta Sadova şi Mihai Popescu. Film, teatru, film… televiziune. O viaţă destinată succesului.
Iurie Darie este unul dintre cei mai buni actori ai teatrului şi filmului românesc din ultimele şase decenii. Unul dintre numele de referinţă ale Teatrului de Comedie. În egală măsură apreciat şi iubit. „Are ceva ce nu poate fi explicat… Ceva ce foarte puţini actori au. Asta cred că este cheia enormei lui popularităţi.”
Print