Bianca Trifan, Teatrologie, anul II
Studenții anului III de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ,, I.L. Caragiale” au lucrat în această perioadă spectacolul ,,Lut”, ce urmează să se joace pe 27, 30 noiembrie și 1 decembrie, la Palatul Național al Copiilor, sala mică, la ora 19:00.
Dar haideți să facem cunoștiință cu ei! Ei sunt Călina Epuran, Marian Olteanu, Cătălina Bălălău, Cosmin Vîjeu și Ada Galeș, studenți în anul III la Arta Actorului.
Bianca Trifan: Ce rol joci?
Călina Epuran: Joc rolul lui Nele, sora mai mică a Dorei. Lucrez la o pizzerie și am un câine pe care îl cheamă Waus.
Marian Olteanu: Joc un diavol care nu arată ca un diavol, ci ca un bărbat înalt și atrăgător și care crede că va găsi cheia viitorului în trecut.
Cătălina Bălălău: Imme, o fetiță de 10 ani.
Cosmin Vîjeu: Titus, un sculptor.
Ada Galeș: Dora. Sau lutul. Cel puțin ajung să fiu una cu el până la sfârșit. (râde)
Bianca Trifan: Ce te-a atras la rol?
Călina Epuran: În primul rând am simțit-o pe Nele ca fiind foarte aproape de felul meu de a fi, dar ce m-a atras la ea a fost exuberanța și naivitatea ei. Pot să zic că m-am regăsit în felul ei de a aborda situațiile. Și eu sunt putin crizată. Recunosc (râde).
Marian Olteanu: Cel mai mult m-a atras încrederea în sine și faptul că acest personaj acționează contrar stării lui interioare.
Cătălina Bălălău: O fetiță de 10 ani, cu o întârziere mintală, cu puține vorbe și cu un picior mai scurt decât celălalt. Iată visul pentru un actor! (râde)
Cosmin Vîjeu: M-a atras la Titus faptul că este un personaj complex. Îl văd ca pe un erou. încearcă să ajute mereu pe toată lumea. El rămâne alături de Dora și o acceptă așa cum e. Titus o ajută și pe Nele, a fost alaturi de ea in cele mai grele momente ale vietii ei.. Cred că de fapt el era cel carei îi scria cărțile poștale pentru a o ajuta pe Nele să nu se simtă singură. O ajută si pe Imme oferindu-i afecțiune și protecție. Iar la un moment dat încearcă să îl înțeleagă chiar și pe Vink…
Ada Galeș: La început m-a atras pentru că aveam foarte multe lucruri de jucat și îmi dădeam seama că e o mare provocare. E atât de aproape și atât de departe de mine. În timpul repetițiilor am început să o iubesc, să o ador, să o urăsc… Îmi doresc să o cunosc din ce în ce mai bine și să creștem împreună.
Bianca Trifan: Care este cea mai mare provocare a rolului?
Călina Epuran: Cea mai mare provocare a fost să mi iau prag mare cu reacție de om normal, sau cel puțin semi-normal într-un anumit punct al piesei. Am lucrat mult la partea aia pentru că reacționam ca o oligofrenă. Am râs cu toții foarte mult până am reușit să construiesc momentul ăla.
Marian Olteanu: Pentru mine a fost extrem de interesant să descopăr cum poate o persoană să acționeze în situații limită.
Cătălina Bălălău: Imme latră. Asta a fost cea mai mare provocare.
Cosmin Vîjeu: Cea mai mare provocare a rolului? Duelul meu cu Titus. A fost greu să pun sufletul lui în interiorul meu și într-un final să explodeze în fața publicului.
Ada Galeș: Provocarea a fost să îmi dau voie să greșesc și să încerc să nu-mi fie frică…de mine, de text, de ceilalți, de Dora…
Bianca Trifan: Cum te-ai înțeles cu ceilalți actori?
Călina Epuran: Cred că la repetițiile pentru acest spectacol am devenit cu toții o familie. Suntem puțini, așa că a fost ușor să ne apropiem unii de alții. Ne-am iubit, ne-am certat și iar ne-am iubit. Cred că am trecut prin toate ,,etapele‘‘ prieteniei, știm totul despre toți. Dar asta nu înseamnă că nu continuăm să ne surprindem unii pe alții în fiecare zi.
Marian Olteanu: Chiar dacă ceilalți actori sunt colegii mei de 3 ani, datorită acestui proiect am ajuns să-i cunosc mai bine și asta mă bucură enorm.
Cătălina Bălălău: ,,Infernul sunt ceilalți‘‘ spune J.P. Sartre…
Cosmin Vîjeu: Bine și rău. Am iubit și am detestat. Au fost momente în care gândeam la fel, aveam aceleași idei și aceleași variante de rezolvare a problemelor în scenă, dar au fost și momente în care mi-am ieșit din fire și am făcut tot posibilul ca să fiu înțeles. Când a trebuit să mă impun, am făcut-o.
Ada Galeș: Eu sunt mai dificilă pentru că mă consum la maxim și ard foarte tare și îi ard… Vreau să le mulțumesc!
Bianca Trifan: Cum ai lucrat cu regizorul?
Călina Epuran: Foarte bine. Până am început să lucrez la proiectul ăsta, nu o cunoșteam asa de bine pe Irina, pot să spun că am devenit foarte bune prietene. A fost o perioadă când mă ținea la ea acasă pentru că stau foarte departe și făceam mult pe drum până la Palatul Copiilor. Cred ca am dormit la ea mai mult de o săptămână încontinuu, am mers la ea acasă cu valizuța dupa mine. A fost foarte drăguț. Am și o periuță de dinți la ea acasă! (râde)
Marian Olteanu: Cu Irina am avut ocazia să lucrez și la alte proiecte în facultate (Faust și Commedia dell’Arte), dar acum cu Lut cred că am învățat cu toții ce înseamnă să ai experiența unui spectacol de teatru.
Cătălina Bălălău: Pasiv, câteodată ușor agresiv, câteodată ne și înțelegem… ,,Restul e tăcere” (zâmbește).
Cosmin Vîjeu: Irina m-a ajutat foarte mult, dar câteodată nu reușea să mă facă să înțeleg unele lucruri. Însă tocmai prin faptul ăsta, că nu înțelegeam, mă făcea pe mine să mă duc acasă și să mă gândesc și să vin a doua zi să îi spun că a avut dreptate, dar că lipsea ceva și cu acel ceva veneam eu. Nu mi-a impus ce și cum să fac, ci am ajuns la un punct comun.
Ada Galeș: Cu Irina lucrez din anul I. Suntem o echipă și sunt îngrozită și îngrozitor de fericită că avem aceleași valori și vrem să spunem ceva. Nu vrem doar să facem ,,spectacol”, mai ales că nici nu știm exact cu ce se mănâncă ciorba asta de teatru. Și așa e frumos. Credem, vrem și iubim.
Bianca Trifan: Care e cea mai frumoasă amintire de la repetiții?
Călina Epuran: Sunt atâtea… Cred că cel mai tare lucru este că la repetiții m-am îndrăgostit. ,,Găsesc” că asta e ceva…
Marian Olteanu: Cea mai frumoasă amintire de la repetiții a fost acea repetiție în care am uitat complet de mine și am lăsat povestea să existe.
Cătălina Bălălău: Pentru mine cea mai frumoasă amintire a fost de când filmam pentru teasere. Eram într-un parc plin cu copii. Am reușit să îi convingem să stea în spatele lui Alex, cel care filma. Imaginează-ți un grup de vreo 10 copii care îl înconjurau pe Alex, toți stând pe vine. Toți copiii tăceau mâlc și mă priveau cu atenție. Am luat pământ în mână, am dus palma la gură, iar ei au spus ,,iaaac” în cor. Ștefi îmi dă o indicație: ,,Fii mai dubioasă!” A terminat Alex de filmat și copiii au aplaudat. ,,Ooo, mamă, tu chiar l-ai înghițit?”, iar în spatele meu Alex îmi zicea ,,scuipă-l!” L-am scuipat… și… aia a fost.
Cosmin Vîjeu: M-am îndrăgostit… asta e… s-a întâmplat… M-am îndrăgostit de colega mea, Călina. Acum suntem împreună (râde).
Ada Galeș: Am atâtea… Momentele când ne-au picat fise despre personaje și eram așa de entuziasmați. Momentele de la filmări și ședința foto pentru spectacol. Să văd că sunt atât de mulți oameni sincer implicați în proiect doar de drag. Momentele când ajung noaptea acasă după repetiții și am fluturi în stomac… sau când beau cafeaua dimineața și mă gândesc că mă simt în siguranță în sala aia cu ei, chiar daca nu am nicio plasă de siguranță.
Iar ea este Irina Slate, studentă în anul III la Regie Teatru, regizoarea spectacolului ,,Lut”.
Bianca Trifan: Care a fost cea mai mare provocare a spectacolului?
Irina Slate: Cea mai mare provocare a spectacolului a constat în traducerea psihologiei acelor oameni pentru public, precum și crearea unui limbaj teatral propriu mie.
Bianca Trifan: De care personaj te-ai atașat cel mai tare?
Irina Slate: Nu pot spune că există un singur personaj de care m-am atașat. Consider că fiecare are câte un element de care sunt profund îndrăgostită.
Bianca Trifan: Cât timp ți-a luat să găsești distribuția actuală?
Irina Slate: Povestea cu distribuția a început cu mult timp înainte de începerea repetițiilor… Bineînțeles că am vrut să îi schimb (râde), însă mi-au devenit prea dragi. Și iată-ne acum aici!
Bianca Trifan: Cum te-ai înțeles cu actorii?
Irina Slate: Relația regizor-actor poate fi destul de specială, însă și foarte conflictuală. În ceea ce mă privește, nu fug de conflicte atâta timp cât sunt născătoare de idei în favoarea spectacolului.
Bianca Trifan: Cum i-ai descrie printr-un singur cuvânt pe fiecare din ei?
Irina Slate: Un singur cuvânt…Hmm… Ada: pasiune, Marian: întortocheat, Călina: aprinsă, Cătălina: îmbujorată, Cosmin: tataie.
Bianca Trifan: Care e cea mai frumoasă amintire de la repetiții?
Irina Slate: Cea mai frumoasă amintire de la repetiții ar fi ziua în care, dupa 8 ore de repetat, am început să mergem prin oraș, am intrat într-un supermarket și ne-au alergat pe acolo, după care am mers într-un club și am stat fix o oră. Totul dintr-o pornire spontană.
Print