Un pic de linişte. Câtăva vreme în care niciun zgomot să nu mai ajungă la tine. Tu, prins într-un spaţiu fără putinţă de comunicare cu exteriorul… Ce se întâmplă? O poveste! „E suficient o noapte fără telefon, fără fax, fără prieteni, pentru ca tumultul gândului să încheie un bilanţ.” – spune, în sfârşit, Amelie de Guerand.
100 de minute de recital actoricesc. Maia Morgenstern, cu sonorităţi de violoncel. De la aroganţă jucată, la sinceritate deplină. De-a râsu’-plânsu’ despre jumătate de veac de scenă şi film. Diva –celebră în secolul 20 – vrea acum, aproape uitată de producători şi de public, să prindă măcar o telenovelă, măcar o reclamă… S-a „luptat” să-şi celebreze jubileul la televizor, să fie din nou în centrul atenţiei, şi a reuşit: un important post de televiziune îi va oferi două ore în direct. Vine seara mult aşteptată, iar Amelie de Guerand devine protagonista unui… stupid accident tehnic care o va sechestra pe terasa somptuosului ei apartament din arondismentul 16. De la entuziasm la panică, de la ironie la introspecţie, din comic în profund dramatic. Gândurile, amintirile, secretele încep să vorbească doar atunci când se face linişte, când se trage oblonul peste lumea dezlănţuită.
La Teatrul Metropolis, maestrul Radu Beligan a făcut vie povestea actriţei Amelie de Guerand, conducând-o pe protagonistă prin labirintul de stări şi evenimente pe care doar destinul îl ştie construi pentru un artist. Regizor subtil, a exploatat din plin disponibilităţile de joc ale Maiei Morgenstern, impunându-i, în acelaşi timp, rigoarea discursului. Jubileul, piesa de succes scrisă de actorul Jean-Marie Chevret împreună cu scriitoarea Michèle Ressi (doctor în ştiinţe economice, cercetător, personalitate culturală complexă), a fost excelent tradusă de Mona Radu, aportul de firesc lingvistic şi subtilităţile de limbaj – bine speculate de traducătoare – făcând din replică un instrument perfect funţional. Roluri şi mari bucurii, colegi de teatru sau de platou şi mici mizerii, povestea cutremurătoare a unui viol, copilul venit pe lume ca să-i schimbe mamei cursul vieţii… Da, Amelie de Guerand, diva, nu s-a născut, aşa cum se ştie în lumea mondenă, într-o familie aristocratică, ci este fiica unui mândru geambaş de cai. Apărată de zgomotul asurzitor al lumii, renunţă, pentru o noapte cu sine însăşi, la mască.
Pentru că decorul conceput de Puiu Antemir a creat premisele, un moment, recunosc, m-am lăsat păcălită de autori. Am sperat că femeia cu tolba plină de amintiri se va lăsa sedusă de normalitate, de terasa ei edenică, de un trai împăcat. Încă o dată – după bucuria pe care ne-a oferit-o Spiritul de familie, colaborarea maestrului Radu Beligan cu scenograful Puiu Antemir aduce un plus de rafinament spectacolului şi îl ridică deasupra modei, îl aşază într-o zonă a mereu actualului.
Până la urmă, Amelie de Guerand nu este nici atât de rea pe cât pare şi nici atât de bună pe cât ne-ar plăcea nouă să credem. Tentaţia valorii absolute dispare la prima rază de soare. Caroline, fata în casă, este ce care îi va da şi vestea salutarei greve din televiziune – motiv pentru care emisiunea în care urma să fie invitata lui Michel Drucker a fost amânată –, şi buchetul de flori adus de Robert în persoană… În rolul Carolinei, Victoria Dicu îi răspunde Maiei Morgenstern cu credibilitate şi cu un apreciabil bonus de umor. Lăsându-i moştenire nopţii abia trecute tribulaţiile prilejuite de jubileu, diva se hotărăşte să pornească din nou la „luptă” pentru „o piesuţă, un filmuleţ, o telenoveluţă sau, măcar, o reclamă”.
Print